Cu mai putin de o luna inaintea lansarii mult galonatei Uniuni Economice Euroasiatice, un conflict intre Moscova si Minsk din cauza interdictiei impuse de Rusia asupra importurilor de alimente din Vest, evidentiaza relatiile care sunt departe de a fi ideale, relateazaThe Moscow Times.

Vamesii rusi au dat vina pe colegii din Belarus pentru reinsituirea controlului vamal, procedura abandonata in 2011. Omologii belarusi au respins acuzatiile, declarand ca ei actioneaza in conformitate cu acordul uniunii vamale, de care ei, Rusia si Kazahstan depind.

Acesta este cel mai recent episod al disputei aparute atunci cand Moscova a interzis importurile de alimente din mai multe state vestice, incluzand state ale UE, in august, in replica la sanctiunile aplicate Rusiei ca urmare a crizei din Ucraina.

Conflictul este un semn rau pentru proiectul Uniunii Euroasiatice, sponsorizat de Rusia, la care Moscova spera sa coopteze mai multe state din fostul spatiu sovietic, intr-un bloc economic care sa contrabalanseze UE.

Din perspectiva Rusiei, nerecunoscatorul Belarus a cautat sa intoarca interdictia in avantajul sau. Saptamana trecuta, autoritatea rusa de siguranta alimentara a oprit 77 de tone de prune si mere la granitele Rusiei, pentru ca acestea au venit cu documente de control sanitar indicand faptul ca fructele proveneau din Chile, cand in realitate documentele isi aveau originea in Olanda (stat sanctionat).

Din cauza acestui incident, “Rusia a fost nevoita sa restrictioneze importurile din Belarus”, a declarat Dmitry Bolkunets, economist la Scoala Superioara de Economie din Moscova. “Oficialii de la Minsk nu au sustinut Rusia in problema sanctiunilor, insa ar fi fost de asteptat niste reactii mai prietenoase din partea unei tari dependente masiv de reducerile de pret pentru gazul si petrolul rusesc”, a mai adaugat acesta.

In noiembrie, vamesii rusi au raportat o crestere cu 80% a importurilor provenind din state sanctionate catre Belarus si au ridicat ingrijorari ca unele dintre produse ar putea fi traficate in Rusia.

Presedintele Belarus, Alexander Lukashenko, a respins in mai multe randuri acuzatiile ca tara sa re-exporta bunuri provenind din tarile UE, supuse sanctiunilor Rusiei, sub alte etichete. El a refuzat de asemenea sa impuna restrictii asupra tranzitului din Europa, declarand ca nu este reponsabilitatea autoritatilor belaruse sa aplice interdictia impusa de Moscova.

Rusia nu a notificat inca Comisia Euroasiatica, despre interdictia asupra alimentelor.

Intre timp, Uniunea Euroasiatica, o zona de comert liber care pe viitor va liberaliza schimburile vamale intre Rusia, Belarus, Kazahstan si Armenia, este programata sa activeze din 2015.

Rusia a sustinut acest proiect, considerat o piatra de hotar, de cand a fost semnat acordul in luna mai.

Conflictul dintre cele doua state “ar putea avea un efect negativ asupra viitorului uniunii”, a apreciat Bolkunets.