Lucian Duta, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) a spus intr-un interviu acordat Mediafax ca institutia pe care o reprezinta are un deficit de 2,5-3 mld. lei (peste 600 mil. euro), frauda din sistem fiind de aproape 400 milioane euro.

Duta a vorbit si despre subfinantarea sistemului, problema cea mai grava existenta la nivelul sistemului sanitar, care in cifre ajunge la cel putin 2,5 - 3 miliarde de lei, aproximativ 750 de milioane de euro.

"Anul acesta, bugetul CNAS, ca si cifra exacta, este de 16,4 miliarde lei (3,9 mld. euro), fata de anul 2009 cand a fost 15,2 miliarde lei (3,6 mld. euro). Cu alte cuvinte, avem o crestere de aproape un miliard si jumatate, crestere a veniturilor care a rezultat, dupa cum stiti, din impozitarea pensiilor, care a fost facuta pentru sumele intre 7 milioane si 10 milioane de lei. Pe de alta parte, sistemul, daca e sa ne uitam la cifrele de anul trecut, functioneaza pe cheltuieli undeva situate intre 18 si 18,5 miliarde de lei (4,3 mld. euro - n.red)", a spus Duta.