​​Companiile asiatice interesate de reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda vor sa cumpere pachete importante de actiuni la compania de proiect Energonuclear, a declarat pentru HotNews.ro Tudor Serban, presedintele Consiliului de Administratie de la EnergoNuclear. Potrivit acestuia, nu s-a stabilit care va fi participatia companiilor din China si Coreea, "dar cu siguranta va fi importanta, interesul fiind mai mare din partea companiei din Coreea". Tudor Serban a mai spus ca se poarta discutii si cu ceilalti actionari implicati deja in proiect pentru majorarea participatiilor. Un consortiu coreean, Korea Nuclear, si o companie chineza, China Nuclear Power Engineering, si-au manifestat recent interesul fata de proiectul de la Cernavoda.

Foto:

De asemenea, celelalte companii implicate in proiect, Enel si ArcelorMittal, au posibilitatea prin contract sa cumpere pachete suplimentare. Statul roman intentioneaza sa vanda jumatate din actiunile detinute in prezent la compania de proiect, EnergoNuclear, reducand cota de participare a Nuclearelectrica pana la 40%.

Ministrul Economiei Ion Ariton s-a intalnit, marti, cu reprezentantii Enel si Arcelor Mittal, actionarii ramasi in proiectul Reactoarelor 3 si 4, pentru a-i informa oficial de intentiile companiilor asiatice de a investi la Cernavoda.

  • Proiectul unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda a trecut printr-un esec. Pentru realizarea acestui proiect estimat la 4 miliarde de euro a fost creata societatea Energonuclear. Actionariatul companiei de proiect, ENERGONUCLEAR, era format din: Nuclearelectrica SA 51%, RWE, GDF SUEZ, ENEL,  CEZ, cate 9,15% iar ARCELOR MITTAL si IBERDROLA cate 6,2%. CEZ s-a retras din proiect la sfarsitul anului trecut, fiind urmata de RWE, GDF Suez si Iberdrola. 

Nuclearelectrica a fost nevoita sa preia actiunile companiilor care s-au retras, ramanand alaturi de Arcelor Mittal si Enel, cu o o participatie de 84,65%. Insa, este o povara mult prea mare pentru statul roman si de aceea vrea sa vanda jumatate din actiuni.

In cadrul unei adunari generale extraordinare a actionarilor de la Nuclearelectrica intrunita pe 25 februarie s-a decis ca partea romana sa agreeze cu ENEL si ArcelorMittal conditiile in care urmeaza a fi selectati alti investitori interesati in proiect, astfel incat cota companiei de stat in proiect sa ajunga la 40%.

De asemenea, s-a decis ca negocierea cu investitorii straini ramasi in proiect extinderea duratei de valabilitate a acordului de investitii pana la 31 decembrie 2012, printr-un nou act aditional. Cei doi investitori straini ramasi in proiect au fost de acord cu extinderea duratei de valabilitate a acordului de investitii. Este pentru a treia oara cand se prelungeste acordul de investititii.​