​Operatorul pietei de energie electrica din Romania (OPCOM) ar putea avea in curand un concurent: Bursa Romana de Marfuri (BRM). Insa acest lucru se poate intampla doar daca BRM va reusi sa obtina licenta din partea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) pentru administrarea pietei centralizate intrazilnice si pietei centralizate pentru ziua urmatoare. Contactat de HotNews.ro, presedintele BRM, Gabriel Purice, a spus ca BRM face demersuri de aproximativ doi ani pentru obtinerea licentei. Totusi, un pas a fost facut. Pe site-ul ANRE a fost publicat un set de Reglementari propuse de Bursa Romana de Marfuri. Potrivit documentelor, BRM ar urma sa administreze pietele de energie in cooperare cu EXXA, adica Bursa de energie de la Viena. BRM intentioneaza sa faca demersuri si pentru administrarea pietei gazelor.

In acest moment OPCOM este singura piata autorizata sa intermedieze tranzactii cu energie electrica.

Interesant este ca ANRE a publicat propunerile BRM, chiar daca aceasta nu detine inca o licenta. Obtinerea licentei depinde foarte mult si de varianta finala aproiectului de lege privind eliminarea tarifelor reglementate la energia electrica. O varianta a proiectului permite infiintarea mai multor "burse ale energiei", iar o alta varianta limiteaza tranzactionarile doar pe o bursa, respectiv OPCOM. Conform declaratiilor ministrului economiei, proiectul va fi aprobat de Guvern in luna martie, urmand sa fie transmis Parlamentului in regim de urgenta.

BRM a contestat la Consiliul Concurentei varianta de proiect care nu permite tranzactionarea energiei de catre mai multi operatori. Potrivit informatiilor HotNews.ro, Ministerul Economiei se opune categoric pentru organizarea mai multor burse de energie.

  • BRM va depune documentatia si pentru dezvoltarea unei platforme de tranzactionare a gazelor naturale. Guvernul s-a obligat in fata FMI ca pana in aprilie sa numeasca un operator pe piata gazelor. Practic o bursa a gazelor pe care sa fie derulate operatiuni incepand cu 1 ianuarie 2013. In acest sens, Ministerul Economiei ia in calcul doua variante de operatori: OPCOM si Transgaz. Varianta OPCOM ar fi mai rapida si mai putin costisitoare avand in vedere ca are deja achizitionate soft-urile necesare.

In 2007, a mai fost o tentativa din partea BRM de a obtine licenta pentru intermedierea tranzactiilor cu energie electrica, insa s-a soldat cu un esec. Acea incercare a creat tensiuni serioase intre OPCOM si BRM.