Cererea de intrare in insolventa a Hidroelectrica ridica numeroase intrebari. Una dintre ele se refera la dreptul sefului Oficiului pentru Participatiile Statului si Privatizare in Industrie (OPSPI) de a detine si functia de presedinte CA la Hidroelectrica. Remus Vulpescu a fost numit sef al OPSPI pe 17 mai. La acea data, ministrul economiei,Daniel Chitoiu, a declarat ca i-a cerut acestuia sa renunte la functia de presedinte CA la Hidroelectrica pentru a nu intra in conflict de interese. Astfel, potrivit unei hotarari AGA din 25 mai, mandatul lui Vulpescu a fost intrerupt. Cu toate acestea, el s-a semnat pe un document transmis ieri presei cu functia de presedinte al CA.

Un alt mister este cel legat de situatia Hidroelectrica. Compania sustine ca unul dintre motivele care sta la baza cererii de insolventa este reducerea cifrei de afaceri cauzata de seceta prelungita. Insa, potrivit unor informatii transmise catre HotNews chiar de companie, Hidroelectrica a ajuns la o productie apropiata de media multianuala, fapt care i-a permis sa tranzactioneze energie chiar si pe bursa.

  • "Productia lunii mai 2012 a fost de 1663(,426) GWh, valoare foarte apropiata de productia medie multianuala cca. 1669 GWh", potrivit informatiilor transmise  de Hidroelectrica la solicitarea HotNews.
  • De asemenea, Hidroelectrica a obtinut cantitati suplimentare de energie, fapt pentru care i-a permis sa tranzactioneze si pe OPCOM-bursa energiei.
  • "In luna  mai 2012 Hidroelectrica a tranzactionat pe PZU-OPCOM o cantitate de 117(,581) GWh", potrivit datelor companiei.
  • "Cantitatile de energie electrica produse suplimentar datorita precipitatiilor din ultima perioada au fost variabile si au fost tranzactionate pe PZU-OPCOM.  Hidroelectrica s-a aflat timp de 7 luni in situatie de forta majora, perioada in care lacurile de acumulare au atins niveluri scazute de umplere, astfel  incat, dupa iesirea din forta majora, compania a onorat obligatiile contractuale si a stocat apa in marile lacuri, pentru a atinge un grad mediu de umplere  de cca. 75%", mai arata Hidroelectrica.

Hidroelectrica a mai trecut printr-o seceta foarte puternica in 2003, an in care a inregistrat o pierdere de circa 100 milioane de euro. Atunci nu s-a pus problema intrarii in insolventa. De altfel, in urmatorul an, situatia s-a redresat, inregistrand chiar profit.

Practic, toate aceste informatii arata ca situatia Hidroelectrica este departe de a fi de natura sa o oblige sa intre in insolventa.

In 2011, Hidroelectrica a obtinut un profit brut de 39,6 milioane de lei, fata de 85 milioane lei cat a fost programat si de 390,2 milioane lei in 2010.

Hidroelectrica a explicat intr-un comunicat publicat luni seara, motivele care au determinat compania sa solicite intrarea in insolventa. Printre acestea figureaza seceta prelungita, care a generat reducerea cifrei de afaceri a companiei cu 105 in 2011, pierderi din diferente de curs valutar si deprecierea leului, dar si reducerea fluxurilor de numerar cu 27% in acest an.

Compania sustine ca cererea de intrare "in procedura generala a insolventei" are drept scop reorganizarea "activitatii conform unui plan de reorganizare ce va fi aprobat in conditiile Legii 85/2006, la finalizarea caruia societatea sa iasa din procedura insolventei si sa isi continue activitatea comerciala fara supravegherea autoritatiii judecatoresti".

Ce motive invoca Hidroelectrica pentru intrarea in insolventa:

  • seceta prelungita de la sfarsitul anului 2011 si inceputul anului 2012, care a avut ca efect diminuarea in 2011 a cifrei de afaceri a societatii SC Hidroelectrica SA cu 10%
  • pierderi rezultate in urma diferentelor de curs valutar si a deprecierii monedei nationale
  • reducerea fluxurilor de numerar cu peste 27% in anul 2012
  • cresterea datoriilor cu termen scadent de plata mai mare de 90 de zile la 470 milioane lei
  • pierderi financiare inregistrate, in 2011 de 121 milioane lei si pe primele cinci luni din 2012 de 112 milioane lei

Hotararea de solicitare a cererii de insolventa a fost adoptata de Consiliul de Administratie al Hidroelectrica in 15 iunie 2012 catre Tribunalul Bucuresti.

Comunicatul este semnat de Remus Vulpescu in calitate de presedinte al CA. Contactat de HotNews, Vulpescu neaga faptul ca se afla in conflict de interese.

Important de mentionat este ca in perioada 2009-2012, Vulpescu a fost practician in insolventa.

Interesant mai este si faptul ca in cursul zilei de ieri, pana la transmiterea comunicatului, Vulpescu sustinea ca nu stie nimic despre cererea Hidroelectrica transmisa Tribunalului Bucuresti pentru intrarea in insolventa.

  • Surse din domeniu spun ca scopul acestei actiuni este acela de suspendare a contractelor cu baietii destepti. Insa, in acest fel este sacrificata imaginea companiei. Pretul platit va fi, in primul rand, blocarea accesului la credite. Apoi, nu se va mai putea pune problema listarii la bursa. In plus, intreg sectorul energetic va pierde mult din credibilitate, fiind puse in pericol si listarile celorlalte companii: Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica.