OMV Petrom va investi pana in 2014 intre 800 de milioane de euro si 1,2 miliarde de euro pe an, in conditiile unui mediu favorabil investitiilor, se arata intr-un document care prezinta directiile strategice pentru 2021 ale companiei. Aceste investitii ar putea fi facute in special in sectorul de explorare si productie. Directiile strategice ale Petrom au fost actualizate pe baza unei analize a sectorului energetic din Romania. Potrivit acestei analize, consumul de titei si gaze va continua sa creasca si va reprezenta aproximativ 60% din cererea de energie a Romaniei pana in 2021. "Cu o pondere curenta a importurilor de 20-30%, relativa independenta energetica a Romaniei este probabil sa scada", precizeaza Petrom.

"Pana in 2030 se estimeaza o crestere a importurilor la 40-50%, ca urmare a cererii mai mari de energie primara si a declinului natural al productiei interne de hidrocarburi. Cu toate acestea, Romania are un potential mare de furnizare de energie, care poate fi deblocat cu investitii semnificative, din care, numai pentru deblocarea potentialului de hidrocarburi sunt necesare peste 20-35 miliarde de euro pana in 2030", mai arata Petrom.

  • "Directiile strategice ale Petrom pentru 2021 le reconfirma pe cele existente anterior in Strategia pentru 2015, asigurand astfel continuitate in dezvoltarea companiei, si corespund strategiei Grupului OMV pentru 2021. Petrom intentioneaza sa ramana compania integrata de titei si gaze lider in regiune, cu performanta durabila necesara pentru a sustine cresterea potentiala a segmentului upstream in regiunea de vecinatate a Marii Negre. Credem ca Romania are un potential semnificativ de furnizare de energie, care ii poate reduce dependenta de importuri. Petrom este bine pozitionata pentru a sustine sectorul energetic, contribuind astfel la cresterea economica a Romaniei", a declarat Mariana Gheorghe, CEO Petrom, potrivit comunicatului Petrom:

In domeniul gazelor si energiei, activitatea se va concentra pe demararea exploatarii comerciale a centralei de la Brazi (860 MW), in a doua parte a anului 2012. Pentru a creste valoarea portofoliului de gaze, Petrom va urmari sa isi imbunatateasca vanzarile de gaze.

Pe termen mediu si lung, Petrom va explora oportunitatile din surse regenerabile si va evalua investitii ulterioare in infrastructura aferenta proiectului gazoductului Nabucco. Totodata, va explora dezvoltarea unui potential hub de gaze naturale.

In sectorul rafinare si marketing, Petrom va finaliza pana in 2014 modernizarea Petrobrazi. In plus, intentioneaza sa continue modernizarea retelei de depozite de carburanti pentru a sprijini reteaua de distributie prin statii. Petrom va evalua constant operatiunile de optimizare a portofoliului (parteneriate si vanzari de active nerentabile sau care nu fac obiectul activitatii de baza), pe baza conditiilor de piata si a performantei retelei.

Grupul exploateaza in Romania si Kazahstan rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 812 milioane de barili echivalent petrol (in Romania 786 milioane barili echivalent petrol) si are o capacitate nominala anuala de rafinare de 4,5 milioane tone la sfarsitul anului 2011.

Pe piata distributiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pietele din Romania, Republica Moldova, Bulgaria si Serbia, prin intermediul unei retele de circa 800 statii, operate sub doua branduri, Petrom si OMV.

In 2011 cifra de afaceri a Grupului a fost de 5.336 milioane euro, EBIT (Profit Inainte de Dobanzi si Impozite) a fost de 1.165 milioane euro.