Administratorul judiciar al Hidroelectrica: In cazul "baietilor destepti" din energie vom avea niste concluzii pana pe 16 iulie

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 12 iulie 2012, 15:22 Economie | Energie

Renegocierea contractelor cu "baietii destepti" din energie se apropie de final. Contactat de HotNews, Remus Borza, partener in firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a afirmat ca vor fi trase "niste concluzii" in cursul zilei de vineri (n.red. 13 iulie) si luni (n.red. 16 iulie). Practic, se va decide care contracte vor fi mentinute, in conditii mult mai favorabile companiei Hidroelectrica, si care vor fi denuntate. In urma discutiilor de pana acum, cei mai flexibili in discutii s-au aratat reprezentantii Electromagnetica, care au venit cu oferta apropiata de asteptarile au echipei de negociere din partea Hidroelectrica.

In schimb, reprezentantii Alro au venit cu o oferta doar "usor imbunatatita" care nu poate fi acceptata. In cazul Alro, situatia este diferita fata de ceilalti beneficiari de contracte bilaterale. "Are o anumita particularitate", a spus Borza facand referire la faptul ca este un producator cu mii angajati, componenta sociala fiind foarte importanta.

Discutiile despre contractul cu Alro au fost purtate chiar cu omul de afaceri rus Vitali Machitski, proprietarul combinatului.

In cursul zilei de astazi (n.red. 12 iulie) au avut loc discutii cu Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries) si Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution), urmand ca pana la finalul zilei sa se prezinte la negocieri si reprezentantii Elsid şi Electrocarbon. Maine vor fi purtate discutii cu reprezentantii Energy Holding.

Zilele trecute, s-au mai prezentat la negocieri reprezentantii EFT si Electromagnetica. Potrivit administratorului judiciar, cele mai mari sanse "sa ramana in contract" le are Electromagnetica. In cazul acesteia, ar putea fi incheiat un nou acord comercial, cu noi conditii.

Pe 26 iunie, administratorul judiciar al Hidroelectrica a denuntat contractul cu Euro- PEC, unul dintre "baietii destepti" din energie, astfel ca au ramas anumite cantitati disponibile.

Prin aceste discutii, echipa de negociere de la Hidroelectrica urmareste obtinerea unor noi conditii contractuale: reducerea perioadei contractelor, scaderea cantitatilor si cresterea  preturilor.

Potrivit unui raport pe 2011 privind activitatea Hidroelectrica, "baietii destepti" au cumparat in 2011 energie la un pret mediu de 130 lei/MWh. Aceasta in conditiile in care pe bursa energiei OPCOM, preturile au depasit 200 lei/MWh. Pe piata spot (piata pentru ziua urmatoare), pretul mediu in 2011 a fost de 221 lei/MWh.

Din 18,3 milioane MWh de energie livrata de Hidroelectrica in total, 12 milioane MWh s-au dus pe contractele bilaterale. Doar 3,86 milioane de MWh au ajuns pe piata reglementata. De asemenea, 816 mii MWh au fost livrati la export.

Preturile energiei electrice cumparate de clientii Hidroelectrica in 2011





Pretul mediu pentru fiecare beneficiar in 2011

  • Alro: 129 lei/MWh
  • Luxten: 141 lei/MWh
  • Elsid Titu: 102 lei/Mwh
  • Energy Holding: 130 lei/Mwh
  • Europec: 141 lei/Mwh
  • Electromagnetica: 140 lei/MWh
  • Electrocarbon: 103 lei/Mwh
  • Arcelor Mittal Galati: 130 lei/Mwh
  • Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries): 130 lei/Mwh
  • EFT Romania: 131 lei/MWh
  • Electrica: 130 lei/Mwh
  • Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution): 130 lei/Mwh
  • CNH Petrosani: 160 lei/MWh
  • CLMB Patinoar Brasov: 139 lei/MWh
  • Societatea Nationala a Sarii: 140 lei/Mwh
  • OMV Petrom (energie probe): 142 lei/Mwh
In decembrie, Hidroelectrica a reziliat 4 contracte: cu Luxten Lightning, cu Salrom, cu CLMB Patinoar Brasov si cu CNH . Luxten Lightning a renuntat singura la contract ca sa "nu-si compromita imaginea".

Primele contracte cu baietii destepti au fost semnate in 2002. Energy Holding, unul dintre cei mai importanti furnizori de energie, a fost detinuta de omul de afaceri Bogdan Buzaianu, considerat unul dintre baietii  destepti din energie, fin al fostului ministru Dan Ioan Popescu. Energy Holding a fost preluata de Marken Investment&Trading M.I.T., companie care este  inregistrata in Olanda. Surse din piata spun ca in spatele companiei s-ar afla tot Buzaianu.

Contractele cu "baietii destepti" ocupa aproape un sfert din piata energiei electrice, mai precis 22%. Desi negocierile au inceput in urma cu mai mult de luni, nici pana acum nu s-a ajuns la o concluzie clara. Intre timp, Consiliul Concurentei a declansat o investigatie privind posibila incalcare a legii concurentei de catre Hidroelectrica si baietii destepti: Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, Alro, Elsid, Electrocarbon, Euro-P.E.C. , Luxten Lighting Company, Electromagnetica, Energy Financing Team Romania, Energy Financing Team (Switzerland) AG. Insa este o investigatie care ar putea sa dureze mai mult de un an.

Si Comisia Europeana a initiat cinci investigatii aprofundate distincte pentru a vedea daca Hidroelectrica a achizitionat sau a vandut energie electrica la tarife preferentiale mai multor comercianti de energie electrica, cu scopul de a favoriza beneficiarii prin reducerea costurilor lor de functionare.

Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat la ultima sa vizita in Romania ca unii dintre beneficiari de energie electrica ieftina"nu au fost deschisi in privinta unor negocieri corecte". In acest context, reprezentantul FMI spune ca incurajeaza autoritatile sa ia masuri ferme impotriva lor. Potrivit unor surse apropiate negocierilor, singura companie care "nu a fost deschisa la o negociere corecta" este Alro.




Citeste mai multe despre   




















Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

1361 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri