Hidroelectrica a denuntat cele doua contracte bilaterale pe care le avea cu unul dintre traderii din energie, Energy Financing Team (EFT), a declarat pentru HotNews, Remus Borza, partener in firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. Potrivit acestuia, livrarile de energie catre EFT vor fi oprite incepand cu 1 august. Pe de alta parte, va fi incheiat un nou acord cu Electromagnetica. Potrivit noilor termeni contractuali, pretul va fi de 198 lei/MWh in 2012, fata de 140 lei/MWh in 2011. In acest moment, pretul mediu de pe OPCOM este de 220 lei/MWh.

  • UPDATE "Grupul EFT nu a primit nicio notificare oficiala, din partea reprezentantilor Hidroelectrica, de reziliere a contractelor aflate in derulare, de catre cele doua parti. Grupul EFT si Hidroelectrica se afla, inca, in proces de negociere a acestor contracte", a declarat Vojkan Tomasevic, director general al EFT, la solicitarea HotNews.
  • "EFT Romania alimenteza cu energie electrica 70% din industria romaneasca a cimentului, respectiv toate fabricile Holcim si Lafarge, de pe intreg teritoriul tarii, energia preluata de la Hidroelectrica facand parte din cosul de surse al EFT Romania, din care sunt alimentati acesti consumatori", mai precizeaza Vojkan Tomasevic.

Din 2013, pentru Electromagnetica va fi aplicata o formula de pret care va reprezenta media ponderata a preturilor de pe Piata Zilei Urmatoare (PZU) de pe OPCOM si preturile de pe Piata Centalizata a Contractelor Bilaterale (PCCB) de pe OPCOM. Pentru 2012, Electromagnetica va trebui sa plateasca si diferentele de pret pentru energia livrata incepand cu 1 ianuarie pana in prezent, a mai spus Borza.

In ceea ce priveste cantitatea, aceasta va fi redusa la 640.000 MWh, in conditiile in care anul trecut a achizitionat 891.000 MWh. Contractul expira in aprilie 2014.

  • Electromagnetica Bucuresti este o companie care are ca domenii de activitate producerea energiei electrice din surse regenerabile, furnizarea energiei electrice si productia de echipamente de distributie si masurare a energiei.
  • Electromagnetica este detinuta in proportie de 30,87% de asociaţia salariaţilor. De asemenea, un pachet de 17,2% este detinut de SIF Oltenia, iar restul este tranzactionat pe bursa. Presedintele companiei si director general este Eugen Scheusan, reprezentant PAS (Asociatia Salariatilor).

Unul dintre contractele care prezinta un interes foarte mare este cel incheiat cu Energy Holding. Reprezentantii traderului trebuie sa vina cu o oferta imbunatatita pana maine, 19 iulie, a spus Borza. Alte oferte imbunatatite sunt asteptate din partea Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries), Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution), Elsid şi Electrocarbon.

In cazul Alro, situatia este diferita fata de ceilalti beneficiari de contracte bilaterale. "Are o anumita particularitate", a spus Borza facand referire la faptul ca este un producator cu mii angajati, componenta sociala fiind foarte importanta.

Discutiile despre contractul cu Alro au fost purtate, saptamana trecuta, chiar cu omul de afaceri rus Vitali Machitski, proprietarul combinatului.

EFT Romania este o filiala a EFT Group si a fost infiintata in 2005. EFT Group este înregistrat în Elveţia, la St. Gallen. Anul trecut, EFT Romania a achizitionat peste 1 milion MWh la pretul de 141 lei/MWh.

Prin aceste discutii, echipa de negociere de la Hidroelectrica urmareste obtinerea unor noi conditii contractuale: reducerea perioadei contractelor, scaderea cantitatilor si cresterea preturilor.

Potrivit unui raport pe 2011 privind activitatea Hidroelectrica, "baietii destepti" au cumparat in 2011 energie la un pret mediu de 130 lei/MWh. Aceasta in conditiile in care pe bursa energiei OPCOM, preturile au depasit 200 lei/MWh. Pe piata spot (piata pentru ziua urmatoare), pretul mediu in 2011 a fost de 221 lei/MWh.

Din 18,3 milioane MWh de energie livrata de Hidroelectrica in total, 12 milioane MWh s-au dus pe contractele bilaterale. Doar 3,86 milioane de MWh au ajuns pe piata reglementata. De asemenea, 816 mii MWh au fost livrati la export.

Preturile energiei electrice cumparate de clientii Hidroelectrica in 2011

Pretul mediu pentru fiecare beneficiar in 2011

  • Alro: 129 lei/MWh
  • Luxten: 141 lei/MWh
  • Elsid Titu: 102 lei/Mwh
  • Energy Holding: 130 lei/Mwh
  • Europec: 141 lei/Mwh
  • Electromagnetica: 140 lei/MWh
  • Electrocarbon: 103 lei/Mwh
  • Arcelor Mittal Galati: 130 lei/Mwh
  • Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries): 130 lei/Mwh
  • EFT Romania: 131 lei/MWh
  • Electrica: 130 lei/Mwh
  • Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution): 130 lei/Mwh
  • CNH Petrosani: 160 lei/MWh
  • CLMB Patinoar Brasov: 139 lei/MWh
  • Societatea Nationala a Sarii: 140 lei/Mwh
  • OMV Petrom (energie probe): 142 lei/Mwh