​Premierul Victor Ponta si ministrul economiei, Daniel Chitoiu, au sustinut o "conferinta de presa" de 4 minute in care au anuntat un singur lucru: ca s-au intalnit cu reprezentantii Alro si cei ai Oltchim. Ponta si Chitoiu se grabeau sa ajunga la sedinta CSAT, astfel ca nu au avut timp sa prezinte si concluziile acestor intalniri. Premierul a adaugat doar ca "in ambele locuri sunt probleme generale", in cazul Alro fiind vorba de liberalizarea pietei energiei, iar in cazul Oltchim de probleme istorice care pot fi rezolvate prin privatizare. Ministrul economiei nu a spus nimic in aceasta "conferinta de presa" ci doar l-a insotit pe premier.

Ponta a reusit sa mai spuna in cele cateva minute ca in ceea ce-l priveste, cel mai important lucru este garantarea sprijinului guvernamental in limitele impuse de piata si de organismele financiare internationale.

  • Trebuie mentionat ca aceasta conferinta care a inceput la ora 13.50 a fost anuntata inca de ieri pentru astazi, ora 13.30, la sediul Guvernului.

La inceputul lunii iulie, Oltchim a intrat in administrare speciala. Pe durata administrarii speciale in perioada de privatizare, administratorul special are atributiile stabilite prin mandatul special acordat prin ordin de ministrul economiei. In functie de concluziile privind situatia economico-financiara a societatii, de strategia de privatizare care urmeaza sa fie derulata pentru societatea comerciala si concordanta cu angajamentele asumate fata de FMI si Uniunea Europeana, in mandat se vor specifica si masurile exceptionale care trebuie luate in perioada premergatoare anuntului de oferta. intentioneaza sa privatizeze Oltchim la pachet cu Arpechim, primind de la Petrom un acord de principiu in acest sens.

Combinatul Oltchim face parte din randul companiilor de stat pentru care autoritatile s-au angajat, in negocierile cu Fondul Monetar International, sa demareze procesul de privatizare. De asemenea, combinatul se afla pe lista companiilor de stat care ar trebui sa beneficieze de management privat. La sfarsitul lunii aprilie, Comisia Europeana a aprobat conversia in actiuni a creantelor Oltchim la AVAS. Din cauza faptului ca aceasta conversie nu s-a facut in timp util privatizarea combinatului a fost amanata pentru luna septembrie a acestui an.

In cazul Alro, problema cea mai importanta o reprezinta renegocierea contractului bilateral cu Hidroelectrica. De cateva luni se afla in negocieri intense in vederea imbunatatirii contractului, astfel incat sa fie mai avantajos pentru statul roman. La ultimele negocieri, reprezentantii Alro au venit cu o oferta doar "usor imbunatatita" care nu poate fi acceptata, a afirmat Remus Borza, partener in firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. Potrivit acestuia, in cazul Alro, situatia este diferita fata de ceilalti beneficiari de contracte bilaterale. "Are o anumita particularitate", a spus Borza facand referire la faptul ca este un producator cu mii angajati, componenta sociala fiind foarte importanta.

Una dintre discutii despre contractul cu Alro a fost purtat chiar cu omul de afaceri rus Vitali Machitski, proprietarul combinatului.

Alro a achizitionat anul trecut o cantitate uriasa de energie, circa 2,5 milioane MWh, la pretul de 129 lei/MWh. Aceasta in conditiile in care pe bursa energiei OPCOM, preturile au depasit 200 lei/MWh.