Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica: Chiar in acest moment denuntam si contractele cu Alpiq

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Vineri, 20 iulie 2012, 16:11 Economie | Energie

Remus Borza, partener in firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat pentru HotNews.ro ca "exact in acest moment (n.red.ora 16.00) denuntam cele doua contracte cu Alpiq".  Este vorba de contractele incheiate cu Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries) si Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution), companii aflate pe lista "baietilor destepti". Potrivit unui raport privind activitatea Hidroelectrica pe 2011, Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries) a achitizionat anul trecut aproapre 1 milion MWh de energie la pretul de 130 lei/Mwh, iar Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution) a cumparat peste 1,5 milioane MWh la pretul de 130 lei/Mwh.

O informatie pe surse despre denuntarea celor doua contracte a aparut pe site-ul economica.net la ora 15.30. La acea ora, Remus Borza nu confirma informatia, spunand ca inca se discuta pe marginea contractelor cu Alpiq.

Fostele Buzmann şi EHOL au fost detinute, inainte de preluarea de catre elvetienii de la Alpiq, de omul de afaceri Bogdan Buzaianu, considerat cel mai important dintre "baietii destepti din energie", fin al fostului ministru Dan Ioan Popescu. EHOL Distribution s-a format prin desprinderea de Energy Holding, iar in infiintarea Buzmann Industries a fost implicat tot Buzaianu. Si Energy Holding, unul dintre cei mai importanti furnizori de energie, a fost detinuta tot de Bogdan Buzaianu. Citeste cine este Bogdan Buzaianu.

Ministrul economiei, Daniel Chitoiu, a declarat astazi ca "se preconizeaza sa nu se ajunga la o intelegere cu intermediarii (n.red. baietii destepti), urmand ca pana la finalul lunii sa fie denuntate si aceste contracte".  "In toata aceasta perioada, cu doua exceptii, toti au avut o pozitie refractara, nu au achiesat la noile conditii de negociere, adica pretul de vanzare sa fie cel de pe piata concurentiala. Nu au fost de acord nici cu reducerea cantitatilor", a precizat Chitoiu.

  • Potrivit acestuia, prejudiciul total inregistrat de Hidroelectrica prin aceste contracte a fost de 1,2 miliarde de euro.

Hidroelectrica a denuntat, saptamana aceasta, cele doua contracte bilaterale pe care le avea cu unul dintre traderii din energie, Energy Financing Team (EFT). Pe 26 iunie, administratorul judiciar al Hidroelectrica a denuntat si contractul cu Euro- PEC, unul dintre "baietii destepti" din energie, astfel ca au ramas anumite cantitati disponibile.

Pe de alta parte, va fi incheiat un nou acord cu Electromagnetica. Potrivit noilor termeni contractuali, pretul va fi de 198 lei/MWh in 2012, fata de 140 lei/MWh in 2011. In acest moment, pretul mediu de pe OPCOM este de 220 lei/MWh.

Din 2013, pentru Electromagnetica va fi aplicata o formula de pret care va reprezenta media ponderata a preturilor de pe Piata Zilei Urmatoare (PZU) de pe OPCOM si preturile de pe Piata Centalizata a Contractelor Bilaterale (PCCB) de pe OPCOM. Pentru 2012, Electromagnetica va trebui sa plateasca si diferentele de pret pentru energia livrata incepand cu 1 ianuarie pana in prezent, a mai spus Borza.

In ceea ce priveste cantitatea, aceasta va fi redusa la 640.000 MWh, in conditiile in care anul trecut a achizitionat 891.000 MWh. Contractul expira in aprilie 2014.

Unul dintre contractele care prezinta un interes foarte mare este cel incheiat cu Energy Holding. Reprezentantii traderului sunt asteptati cu o oferta imbunatatita. Alte oferte imbunatatite sunt asteptate din partea Elsid si Electrocarbon.

In cazul Alro, situatia este diferita fata de ceilalti beneficiari de contracte bilaterale, deoarece este un producator cu mii angajati, componenta sociala fiind foarte importanta.

Discutiile despre contractul cu Alro au fost purtate, saptamana trecuta, chiar cu omul de afaceri rus Vitali Machitski, proprietarul combinatului.

Preturile energiei electrice cumparate de clientii Hidroelectrica in 2011





Pretul mediu pentru fiecare beneficiar in 2011

  • Alro: 129 lei/MWh
  • Luxten: 141 lei/MWh
  • Elsid Titu: 102 lei/Mwh
  • Energy Holding: 130 lei/Mwh
  • Europec: 141 lei/Mwh
  • Electromagnetica: 140 lei/MWh
  • Electrocarbon: 103 lei/Mwh
  • Arcelor Mittal Galati: 130 lei/Mwh
  • Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries): 130 lei/Mwh
  • EFT Romania: 131 lei/MWh
  • Electrica: 130 lei/Mwh
  • Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution): 130 lei/Mwh
  • CNH Petrosani: 160 lei/MWh
  • CLMB Patinoar Brasov: 139 lei/MWh
  • Societatea Nationala a Sarii: 140 lei/Mwh
  • OMV Petrom (energie probe): 142 lei/Mwh


Citeste mai multe despre   






















3604 vizualizari

  • -3 (15 voturi)    
    Bravo (Vineri, 20 iulie 2012, 16:23)

    Alex007 [utilizator]

    A zis Ponta ca ne scapa de baietii destepti,iata !
    Acesti baieti destepti care o duceau bine pe vremea lui Boc/Videanu.
    Au adus prejudicii Hidroelectrica de 1.2 mld euro iar voi latrine basiste ce sunteti faceti gura ca a cheltuit Ponta 20 mil euro pe referendum.
    Asta se numeste subminarea economiei.Unde era Base cand s-au semnat contractele astea de e tot el presedinte jucator? De ce nici un cuvant de la Cotroceni?
    • +6 (8 voturi)    
      :)) (Vineri, 20 iulie 2012, 17:06)

      catalin_mattei [utilizator] i-a raspuns lui Alex007

      raspunsul este lovitura de stat
    • +6 (8 voturi)    
      De ce nici un cuvant de la Cotroceni? (Vineri, 20 iulie 2012, 17:10)

      ghio [utilizator] i-a raspuns lui Alex007

      Rabdare...E inca devreme, la Cotroceni sunt trase tot draperiile de soare si nici o musca nu zboara sa nu deranjeze pres. interimar...
    • +4 (10 voturi)    
      Esti sigur-sigur? (Vineri, 20 iulie 2012, 17:16)

      maxi rodrigues [utilizator] i-a raspuns lui Alex007

      Nu am timpui necesar sa caut, dar esti sigur ca aceste contracte au fost semnate de PDL?
      Dan Ioan Popescu a fost ministru in guvernul Nastase, din ce stiu eu, dar poate gresesc.

      As astepta sa vad contractele ca sa dau verdicte atat de dure.

      PS Basescu n-are nici o legatura cu semnarea unor contracte comerciale intre o firma de stat si actori privati. Doar nu ai pretentia sa fi supervizat sutele de mii de contracte de acest gen, nu?

      Sau daca ai pretentia asta, poate il trezesti si pe Antonescu sa-l anunti ca ar trebui sa faca si chestia asta.
      • +4 (6 voturi)    
        aproape sigur (Vineri, 20 iulie 2012, 18:06)

        Xu [anonim] i-a raspuns lui maxi rodrigues

        Ideea este ca nici nu mai conteaza cui "apartine" baiatul destept. Ei sunt transpartinici. Important este ca cineva a reusit, dupa ce multi altii au esuat, sa anuleze aceste contracte prin care s-au sifonat milioane de EUR!!! Pentru asta merita felicitari!

        In articolul de pe ZF, scrie asa
        " În 2004 Energy Holding semnează un contract direct pe zece ani de zile cu Hidroelectrica. Prin 19 (NOUASPREZECE) acte adiţionale, compania de stat s-a angajat să-i vândă acestei companii o bună parte din producţie, cantităţile şi preţurile fiind fixate. Potrivit informaţiilor disponibile, iniţial în 2004 preţul de vânzare a fost stabilit la circa 23-24 de dolari pe MWh şi într-o perioadă de zece ani de zile acesta nu ar fi trebuit să se aprecieze cu mai mult de zece dolari. În ciuda faptului că era un contract dezavantajos pentru stat, la finalul anului 2009, în timpul mandatului lui Adriean Videanu la conducerea Ministerului Economiei, contractul dintre Hidroelectrica şi Energy Holding se prelungeşte cu 5 ani, până în 2018. Numai anul trecut Energy Holding a luat de la Hidroelectrica 2,15 TWh de energie pentru care a plătit 280,2 milioane de lei (circa 66 de milioane de euro), adică 130 de lei pe MWh. Pe bursa de energie OPCOM, preţul spot a ajuns însă anul trecut la 221 de lei pe MWh, în timp ce media contractelor bilaterale a fost de 162 de lei pe MW"

        Poate va putea cineva sa faca o analiza corecta referitoare la banii pierduti de Romania in aceste contracte de-a lungul anilor. La cifrele de mai sus, cu un pret de 200 in loc de 130 RON/mwh (cum e in cazul noului contract cu Electromagnetica) diferenta ar fi fost de 150 mil RON, 35 mil EUR! Pe un an...
        • 0 (0 voturi)    
          Iata ca nu e asa (Joi, 26 iulie 2012, 12:21)

          maxi rodrigues [utilizator] i-a raspuns lui Xu

          Prelungirea contractului cu Energy Holding a fost semnata de Mihai David, ca sa vezi, membru PSD...

          E drept ca nu conteaza cine l-a semnat, cat timp a fost denuntat, dar nici sa-ti faci publicitate politica pe spatele altora, cand tu insuti esti vinovat, nu crezi? Hotii striga hotii...
      • +1 (5 voturi)    
        Basescu l-a tolerat pe Videanu si a aprobat (Vineri, 20 iulie 2012, 18:42)

        Eneas [anonim] i-a raspuns lui maxi rodrigues

        tacit continuarea furturilor la Hidroelectrica,chiar daca in public rostea filipici impotriva lui Tariceanu si a contractelor !tare ma tem ca a luat si el la pachet cand Videanu era platit de baietii destepti,cand Gheorghe Stefan de la Neamt era unul dintre baietii destepti ,cand consilierul lui Basescu ,Mihai Stănişoară,era platit de baietii destepti,cand Stolojan dicta cine si cata energie sa ia de la Hidroelectrica! Este prima data cand cineva rupe pisica si ma rog la Dumnezeu ca Ponta sa ii inchida si pe Videanu,si pe Dan Ioan Popescu si pe Vosganian,Berceanu ,Tariceanu etc plus gaska de hoti de la Hidroelectrica!
    • -2 (2 voturi)    
      raspunsul e aici (Vineri, 20 iulie 2012, 17:18)

      tigan2012 [utilizator] i-a raspuns lui Alex007

      "
      Andrei Marga: “Împrejurarea că unii universitari recurg la plagiat are o cauză evidentă: sunt oameni care doresc mai mult decât pot să facă şi care socotesc normal plagiatul, sperând să nu fie descoperiţi. Pe de altă parte, România nu are o legislaţie univocă privind plagiatul şi măsurile punitive pe care plagiatul le atrage.

      Legislaţia din ţara noastră nu a însuşit definiţia internaţională simplă – plagiat este preluare a unui text de mărime anumită din lucrarea altuia, fără citarea nemijlocită a sursei – şi, de aceea, atunci când sunt prinşi că au plagiat, unii se ascund după justificări ieftine: că sursa a fost citată în lista bibliografică, că redactorul a omis trimiterea la sursă, că s-a tipărit o versiune preliminară a textului, etc. Să ne înţelegem: toate acestea sunt subterfugii. Atunci când se preia un pasaj dintr-o carte sau un articol al altcuiva, sursa trebuie citată direct, nu doar în lista bibliografică.

      Nu este permisă nicăieri în lume preluarea de pasaje din cărţile altora, menţionându-i pe aceştia doar în lista bibliografică. Dacă se întâmplă că un redactor a ”uitat” trimiterea bibliografică sau aceasta s-a pierdut dintr-un motiv oarecare, atunci autorul poate decide neîntârziat retipărirea lucrării, în aşa fel încât trimiterile să fie puse în ordine.”

      Andrei Marga: “Se pot imagina multe măsuri pentru eradicarea plagiatului – demascarea publică, retrogradarea profesională, alte pedepse etc. Înainte de toate, trebuie însă să fie pusă la punct legislaţia. Iar aceasta trebuie să fie univocă, aidoma legislaţiei din alte ţări: plagiat înseamnă preluarea unui text de mărime determinantă din lucrarea altuia, fără citarea nemijlocită a sursei. Odată lămurit termenul, sunt de stabilit sancţiunile; acestea sunt deja elaborate în diferite legislaţii europene, încât nu trebuie inventate.

      Aplicarea legii este pentru toţi. Altfel, se petrec situaţii stranii, din păcate, tot mai frecvente în ţara noastră, în ultimii ani.
  • -3 (5 voturi)    
    auch (Vineri, 20 iulie 2012, 16:30)

    Lucian* [utilizator]

    caz clasic cand economia de piata functioneaza corect si partea politica este inlaturata.
  • +2 (6 voturi)    
    anuntul? excelent! (Vineri, 20 iulie 2012, 16:34)

    foarte-curios [utilizator]

    as putea sa fac si eu unul! Daca se ajunge in tribunal rezultatul ar putea fi altul, mai putin triumfalist. S-a incercat si cu Bechtel, iar fara presiunea STATULUI american nu s-a ajuns la un COMPROMIS.
  • +1 (1 vot)    
    Alo, guvernantilor (Vineri, 20 iulie 2012, 16:52)

    Filiala de Distributie [anonim]

    nu ne mai vindeti pe noi filialele de distributie pentru ca am inregistrat profituri in aul 2011 de pana la 18 milioane de euro!!! Ce, vine FMI-ul si trebuie sa vindeti ??? Ne dicteaza altii in tara noastra?? Vindeti doar ce nu este profitabil!!!! VREM DENUNTAREA VINDERII CATRE CEHI (CEZ) SAU GERMANI (E-ON)!!!! AMINTITI-VA CA CEHII AU VANDUT DUPA CARE AU RECUMPARAT CU PRETURI COLOSALE!!!!
  • -1 (1 vot)    
    Cateva aspecte care trebuie urmarite (Vineri, 20 iulie 2012, 17:23)

    Ozzy [anonim]

    1. Ce vor face bancile care au creditat Hidro acceptand ca garantie incasarile din aceste contracte?
    2. Cine va plati eventualele despagubiri? Ca doar nu credeti ca Alpiq, la fel ca si ceilalti baieti destepti, o sa zica "a, ok, nicio problema ca ati rupt contractul, noi sa fim sanatosi"
    3. Sa speram ca domnul administrator delegat va fi la fel de transparent si ne va informa si cine, dar mai ales, cu ce pret va cumpara energia ramasa disponibila in urma rezilierii acestor contracte.
    • +1 (3 voturi)    
      stai linistit (Vineri, 20 iulie 2012, 17:32)

      zzz [anonim] i-a raspuns lui Ozzy

      bancile vor recupera banii de 3-4 ori mai repede (daca vor) pt ca noile preturil de vanzare vor fi cu cel putin 50% mai mari tranzactionate pe Opcom. si uite cum am raspuns la 2 din intrebarile tale fie rau intentionate, fie prost documentate...
      • -1 (1 vot)    
        Mai bine te documentezi tu (Vineri, 20 iulie 2012, 17:55)

        Ozzy [anonim] i-a raspuns lui zzz

        Ce inseamna pentru o banca intrarea in insolventa a unui debitor si acum si disparitia obiectului garantiilor.
  • 0 (0 voturi)    
    Realizare (Luni, 23 iulie 2012, 15:46)

    costin [anonim]

    Este interesant de stiut daca domnul Chitoiu poate sa faca deosebirea intre PZU si PCCB. In rest, este de apreciat cum domnul Chitoiu alaturi de "creierele" Vulpescu si Borza, reusesc sa puna incet incet economia pe butuci. Asta se intampla cand pui experti lichidatori sa conduca mari companii: lichideaza economia nationala.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version