Administratorul judiciar al Hidroelectrica este singurul abilitat sa sesizeze organele de cercetare penala acolo unde contractele au fost frauduloase, a declarat ministrul economiei, Daniel Chitoiu, facand referire la contractele cu "baietii destepti". Intrebat daca vor fi trasi la raspundere si directorii generali ai companiei numiti in aceste functii de PSD sau PNL, Chitoiu a spus ca "Justitia nu tine cont de cine a pus directorul general".

De exemplu, contractul cu Energy Holding a fost semnat in 2004 de catre Traian Oprea, cel care a fost trimis in judecata, alaturi de fostul ministru Codrut Seres, pentru complot si subminarea economiei nationale.

De asemenea, prelungirea contractului cu 5 ani pana in 2018 a fost semnata de Mihai David, membru PSD, in perioada.

Premierul Victor Ponta a declarat astazi ca este o realizare prin "faptul ca nu mai pierdem peste 1,5 miliarde euro pe baza unor decizii, semnaturi ale lui Videanu".

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a decis ieri denuntarea contractului cu faimosul trader de energie, Energy Holding. Potrivit notificarii transmise catre Energy Holding, contractul de vanzare-cumparare inceteaza incepand cu 15 august 2012. In cursul zilei de astazi, vor fi luate decizii si in cazul contractelor cu Elsid si Electrocarbon.

La sfarsitul saptamanii trecute au fost denuntate contractele incheiate cu Alpiq RomIndustries (fost Buzmann Industries) si Alpiq RomEnergie (fost EHOL Distribution). De asemenea, Hidroelectrica a denuntat, saptamana trecuta, si cele doua contracte bilaterale pe care le avea cu unul dintre traderii din energie, Energy Financing Team (EFT). Pe 26 iunie, a fost denuntat contractul cu Euro- PEC, un alt "baiat destept" din energie.

Pe de alta parte, a fost incheiat un nou acord cu Electromagnetica. Potrivit noilor termeni contractuali, pretul va fi de 198 lei/MWh in 2012, fata de 140 lei/MWh in 2011. In acest moment, pretul mediu de pe OPCOM este de 220 lei/MWh.