Hidroelectrica va iesi din insolventa pana la sfarsitul acestui an, curatata de contractele bilaterale care au adus-o in situatie de faliment, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax. Reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelctrica, Remus Borza, a declarat ca iesirea din insolventa a Hidroelectrica in aceasta toamna, asa cum unii "trambiteaza triumfalist", nu este posibila, un termen realist fiind luna iunie 2013.

"Iesirea din insolventa este in faza finala a procedurilor si va avea loc anul acesta, pana la sfarsitul acestui an. Ceea ce este important este faptul nu doar ca iese din insolventa Hidroelectrica, ci ca iese din insolventa curatata de acele contracte bilaterale care au adus-o in faliment sau aproape de faliment, care au dus-o pe pierdere", a spus Ponta.

Guvernul a promis Fondului Monetar International (FMI) ca va publica prospectul de vanzare pe bursa a 10% din actiunile Hidroelectrica in maximum trei luni dupa ce compania va iesi din insolventa si ca oferta va fi lansata o luna mai tarziu.

Planul avut in vedere de Guvern pentru listarea Hidroelectrica a fost anexat la scrisoarea de intentie transmisa Fondului in urma misiunii de evaluare din luna august.

Listarea Hidroelectrica va fi realizata printr-o majorare a capitalului companiei. Fondul Proprietatea detine 19,94% din actiunile Hidroelectrica si isi va putea mentine participatia daca va subscrie 2,49% din titlurile emise in cadrul majorarii de capital.

Listarea la bursa a Hidroelectrica era programata pentru cel tarziu la mijlocul lunii octombrie a acestui an, potrivit angajamentelor anterioare ale Executivului.

La 20 iunie, Hidroelectrica a intrat insa in insolventa la solicitarea Consiliului de Administratie, care si-a motivat cererea prin scaderea cifrei de afaceri si cresterea datoriilor pe fondul unui "dezastru de management" si al secetei din 2011.

Anul trecut, Hidroelectrica a livrat "baietilor destepti" energie de 1,52 miliarde de lei (360 milioane de euro), in scadere cu 300 de milioane de lei fata de 2010, contractele bilaterale reprezentand jumatate din vanzarile companiei de stat in anul trecut.

Hidroelectrica este mentinuta pe lista companiilor pentru care va fi numit un manager privat.

In vara acestui an, premierul Victor Ponta afirma ca Hidroelectrica va reveni pe piata normala a energiei in toamna acestui an.