Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, considera ca au fost respectate prevederile legale in privinta numirii unui nou director general cu mandat de 4 ani la Complexul Energetic Oltenia. Intrebat cum comenteaza acuzatiile Fondului Proprietatea in legatura cu numirea lui Laurentiu Ciurel in aceasta functie, Nita a spus ca "Fondul Proprietatea poate sa critice ce vrea si cat vrea". Reamintim ca Fondul Proprietatea a aratat ca procesul de selectie a fost defectuos, fara intervievarea mai multor candidati. In plus, a fost numit de un consiliu de administratie care are un mandat interimar limitat.

"Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia avea toate drepturile, chiar daca era interimar", sustine Nita. Intrebat daca au fost intervievati si ceilalti candidati, Nita a raspuns: Credeti ca am incalcat legea? "Din moment ce o companie de recrutare spune ca este bun de manager, nu avem ce comenta", a mai spus Nita.

Pe 21 ianuarie 2013, Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia l-a numit pe Directorul General interimar de atunci al companiei, Laurentiu Ciurel, fost membru al unui partid politic, in functia de Director General, cu un mandat pentru patru ani. Aceasta decizie incalca in mod flagrant cerintele prevazute in OUG 109/2011 privind managementul profesionist, sustine Franklin Templeton Investment Management.

Consiliul de Supraveghere care l-a numit pe domnul Laurentiu Ciurel in functia de Director General are un mandat interimar limitat in mod explicit pana la desemnarea unui nou Consiliu de Supraveghere in baza prevederilor OUG 109/2011, prevederi care impun un proces de selectie deschis, transparent si nediscriminatoriu. Prin urmare, Consiliul nu era in pozitia de a-l desemna pe domnul Ciurel pentru un mandat de patru ani, conform art. 63, alineat 11 al Ordonantei mentionate mai sus, se arata intr-un comunicat al Franklin Templeton. Acesta mai precizeaza ca noul Director General a fost numit de un Consiliu care nu era autorizat sa-l numeasca si care, in plus, a realizat un proces de selectie defectuos in care alti candidati de pe lista scurta nu au fost intervievati pentru aceasta pozitie.

"Desemnarea dlui. Laurentiu Ciurel in functia de Director General a avut loc dupa depunerea unei liste scurte de candidati, romani si straini, de catre Kienbaum, compania independenta de executive search implicata in procesul de selectie. Lista il includea si pe dl. Ciurel. In mod surprinzator, nici Consiliul de Supraveghere, nici Comisia de Nominalizare si Remunerare formata la nivelul Consiliului nu i-au intervievat pe ceilalti candidati inclusi pe lista scurta si au decis sa il desemneze direct pe dl. Ciurel", se mai arata in Nota invocata.