Presedintele Traian Basescu a primit miercuri, la Cotroceni, o delegatie a companiilor ExxonMobil si OMV - Petrom. In cadrul intalnirii, presedintele a fost informat de stadiul proiectelor celor doua companii in cadrul consortiului pe care acestea l-au format pentru lucrari de explorare offshore a rezervelor de la Marea Neagra.

Textul comunicatului oficial al presedintiei:

Presedintele Traian Basescu, a primit miercuri la Palatul Cotroceni o delegatie a companiilor ExxonMobil si OMV - Petrom, condusa de vicepresedintele executiv al ExxonMobil Exploration Company, domnul Johnny L. Hall, si de CEO-ul Petrom, doamna Mariana Gheorghe.

In cadrul intrevederii, domnul presedinte Traian Basescu a fost informat cu privire la stadiul proiectelor si planurile de viitor ale celor doua companii in cadrul consortiului pe care acestea l-au format in vederea desfasurarii in comun a lucrarilor de explorare offshore a rezervelor de hidrocarburi de la Marea Neagra.

In acelasi timp, reprezentantii cele doua companii au vorbit despre importanta acordata proiectului din blocul Neptun si si-au exprimat increderea ca vor obtine rezultate cat mai bune in urma lucrarilor desfasurate.

Avand in vedere proiectele pe care ExxonMobil si OMV le vor dezvolta in zona Marii Negre, domnul presedinte Traian Basescu i-a propus domnului Johnny L. Hall sa ia in considerare ca Romania sa devina un hub regional pentru operatiunie ExxonMobil si OMV - Petrom in zona Marii Negre.

Luna trecuta, Romgaz a semnat cu OMV Petrom si ExxonMobil un acord de optiune de participare la operatiunile petroliere din Marea Neagra, in perimetrul Midia. Prezent la ceremonia de semnare, premierul Victor Ponta a afirmat ca acesta este un acord care ofera companiei Romgaz "posibilitatea de a achizitiona 10% din beneficiile legate de exploatarea acestui bloc".

Reamintim ca in noiembrie 2008 ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited si OMV Petrom au semnat un acord prin care ExxonMobil a achizitionat o participatie de 50% in zona de mare adancime a perimetrului Neptun. De la acel moment, cele doua companii au lucrat indeaproape pentru achizitia de date seismice 3D si pentru evaluarea potentialului de hidrocarburi in perimetrul Neptun. Perimetrul Neptun are o suprafata de aproximativ 9.900 kilometri patrati in ape cu o adancime ce variaza intre 50 si 1.700 metri.

In octombrie 2012, Consortiul ExxonMobil si OMV Petrom a cumparat o parte din blocul Midia din Marea Neagra de la Sterling Resources.