VIDEO ArcelorMittal: Sprijinul acordat proiectelor de energie regenerabila ameninta continuitatea activitatii industriale in Romania

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 1 aprilie 2013, 12:46 Economie | Energie

ArcelorMittal Galati isi reafirma ingrijorarea cu privire la efectele negative generate de schema de sprijin acordata proiectelor de energie regenerabila dezvoltate in Romania, se arata intr-o declaratie de presa, transmisa, luni, de directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu, citata de Agerpres.

Potrivit documentului, actualul sistem - care nu este aliniat celor din alte state membre ale Uniunii Europene - nu ia in considerare impactul asupra principalilor consumatori de energie si i-ar putea impinge pe acestia dincolo de limita sustenabilitatii.

ArcelorMittal Galati sustine energia regenerabila, dar considera ca producatorii acesteia nu sunt suficient de competitivi si au nevoie de sprijin de la stat pentru a deveni rentabili.  

"Suntem sustinatorii energiei regenerabile, insa aceste proiecte nu au o contributie proprie similara cu cea pe care o au marii consumatori de electricitate prin schemele suport. Acesti producatori de energie regenerabila nu sunt suficient de competitivi pentru a se sustine exclusiv din veniturile avute pe bursa de electricitate. In plus, nivelul necesar de investitii, precum si perioada limitata de functionare (o treime dintr-un an) obliga tarile sa implementeze mecanisme de sprijin care sa le asigure rentabilitatea", se spune in declaratia de presa.

In plus, ArcelorMittal sustine ca, in Romania, o centrala eoliana primeste doua certificate verzi (in valoare de 2 x 58 euro) pentru fiecare MWh generat. Pe langa aceasta, mai incaseaza si pretul de vanzare a energiei electrice, care este de circa 40 euro/MWh pe piata spot. Schemele de suport sunt finantate in principal de marii producatori industriali din Romania, dar si de alti consumatori, care sunt acum puternic afectati de acest tip de sprijin.



"O asemenea schema suport nu este sustenabila si ameninta continuitatea activitatii industriale in Romania
. In plus, din cauza ca productia de energie regenerabila este dependenta de factori externi (vant, soare), este nevoie de surse suplimentare, de rezerva, pentru a garanta furnizarea sigura si continua de electricitate la nivelul intregii tari. Este necesara o evaluare a investitiilor si a costurilor suplimentare asociate cu timpul redus de operare al acestora", se mai spune in declaratia de presa.

In context, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat duminica la Tulcea, ca Ministerul Energiei va face publica o propunere legislativa privind diminuarea numarului de certificate verzi.

"Marti, ministrul Energiei va pune pe site-ul propriu un proiect de act normativ pentru diminuarea la jumatate in urmatorii trei ani a numarului de certificate verzi. In urmatorii trei ani, vrem ca certificatele astfel reduse sa intre intr-un cos administrat la nivel national de ANRE, iar societatile sa poata sconta la banca aceste certificate din cos sau sa le recupereze dupa trei ani", a spus Dragnea.

In plus, potrivit acestuia, marii consumatori de peste 100 de gigawati vor putea sa plateasca din certificatele reduse jumatate din pret, astfel incat sa se reduca presiunea pe populatie si cea de pe marii consumatori de energie electrica, iar acestia sa poata mentine sau chiar crea locuri de munca.

Vicepremierul Liviu Dragnea a discutat, duminica, la Tulcea cu liderii sindicali din combinatele Alum SA si Feral SRL din Tulcea, dar si cu reprezentanti ai sindicatelor de pe platforma combinatului siderurgic ArcelorMittal Galati, care i-au atras atentia si asupra altor taxe pe care trebuie sa le plateasca marii consumatori de energie electrica.

"Dupa cele 30 de zile in care propunerea noastra va fi dezbatuta pe site-ul ministerului, vom intra cu ea in sedinta de Guvern. In luna aprilie cel mai tarziu, ne vom concentra asupra taxei de cogenerare sa gasim si acolo o solutie si ne vom ocupa si de taxele de transport si de distributie", a mentionat in timpul discutiilor cu sindicalistii vicepremierul Dragnea.

Acesta insa nu a putut mentiona cand va putea in vigoare viitorul act normativ.



















Comentarii alese de moderator

  • Ma uit la comentarii si imi dau seaman ca n-ati (Marţi, 2 aprilie 2013, 2:02)
    alex1234 [utilizator]

    Ma uit la comentarii si imi dau seaman ca n-ati inteles nimic

    "a) Certificate Verzi (RES – renewable energy support).

    Este o formulă prin care distribuitorii de energie (deci, în final, consumatorii) subvenţionează investiţiile în surse de energie regenerabilă – eolian, solar, hidro, biomasă.

    În total, în următorii 10 ani ar trebui ca 10 miliarde de euro să iasă din buzunarele consumatorilor şi să intre în ale producătorilor de energie verde. Metoda prin care se întâmplă acest transfer este următoarea: fiecare MWh regenerabil produs primeşte un număr de “certificate” – 6 pentru solar, 3 pentru hidro, 3 pentru biomasă, 2 pentru eolian. Ele pot fi vândute pe bursa dedicată, nu mai scump de 55 de euro fiecare şi nu mai ieftin de 27 de euro fiecare. Distribuitorii sunt obligaţi să cumpere un număr de certificate, proporţional cu ţinta. Aşa se face că în februarie certificatele au adăugat 12,5% la factură, adică pentru fiecare 8 kWh consumaţi românii au plătit încă unul. Iar cifra va tot creşte, odată cu ponderea regenerabilelor.

    Scopul este ca, până în 2020, 24% din energie să provină din surse “verzi” (deşi ţinta la nivel european este de numai 20%). Pentru asta, România oferă cea mai generoasă schemă de compensare şi impune cele mai mari penalităţi pentru cei care nu se conformează.

    Colac peste pupăză, România a acceptat să scoată de la numărătoare hidrocentralele de peste 10MW putere instalată, care asigură deja 30% din consumul total şi ar fi arătat că ţinta a fost respectată dintotdeauna

    Contribuţia pentru cogenerare (CHP – combined heat and power).

    Este o formulă prin care distribuitorii de energie (deci, din nou, consumatorii) subvenţionează producţia simultană de electricitate şi căldură, mai exact “cogenerare de înaltă eficienţă”. Costul pe 12 ani este de 4,7 miliarde de euro.

    Şi asta este o schemă pe care România a mai experimentat-o şi la care stă “bine”, este vorba de tradiţionalele CET-uri care în afară de curent produc şi căldură pentru RADET-uri,








Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

4230 vizualizari

  • 0 (14 voturi)    
    hehe (Luni, 1 aprilie 2013, 13:04)

    Mazeta [utilizator]

    Văd că de la o vreme tot soiul de petroliști și de siderurgiști sunt taaare supărați că bate vântul. Presa a fost infestată cu articole în care sărmanii miliardari plâng că li se diminuează profiturile și amenință că pleacă. Ducă-se!
    • +2 (10 voturi)    
      :) (Luni, 1 aprilie 2013, 14:01)

      Analfabet [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      De ce e gresit sa ai profit? cat esti tu de acord sa aiba profit? Nu crezi ca ar fi bine sa impozitezi cu 90% profitul privatilor si sa se imparta egal la fiecare locuitor?
      Mda...nu mai ai loc de socialist. Occupy locul de pomana...
    • +1 (9 voturi)    
      NU MAI HAHAI... (Luni, 1 aprilie 2013, 14:02)

      schroedinger [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Daca nu te duce capul la mai mult! Habar n-ai de ce se numeste o activitate cu flux continuu! Nu poti astepta intotdeauna soarele si vantul! Iar, ca sa fie pe intelesul tau de hahaitor, statul roman nu baga bani in rethenologizarea centralelor pentru a scadea costurile de productie, implicit pretul energiei.
      Daca hahaiai mai putin, citeai si despre alte luari de pozitie, inclusiv la nivel al UE prin care marii producatori se plang de faptul ca preturile la energie in Uniune, nu mai fac rentabile activitati industriale mari consumatoare de energie! In Belgia AM a inchis 3 (TREI!) combinate metalurgice!
      Tu hahaie in continuare!
      • +3 (5 voturi)    
        Cred ca tu nu prea ai habar de energetica (Luni, 1 aprilie 2013, 14:16)

        Bogdan_1 [utilizator] i-a raspuns lui schroedinger

        Price facilitate de generare regenerabil este OBLIGATA sa asigure un minim de energie din sursa fiabila pentru cazul cand energia regenerabila nu e disponibila. Asa ca mai usor cu "flux continuu" si alte povesti. Si unde mai are Mittal flux continuu de moment ce lucreaza un singur schimb si acela partial grosul productiei fiind transferat in India. de la noi iau fierul deseu si il prelucreaza ieftin la ei si aici fac fier din minereu la pret mare. Cand ei au fost scutiti de taxe de mediu si altele nimeni nu s-a plans de acest lucru (avem locuri de munca ce mai conteaza altceva). In Belgia a inchis (Guvern slab) in Franta nu (Guvern puternic care a spus ca le ia toate avantajele primite). la noi va mai santaja cat mai poate apoi va pleca. Incerca sa faca productie ieftina pe banii contribuabililor Romania. Sa mearga acolo in India sa produca ieftin si sa vedem apoi taxe la intrarea in UE)
        • 0 (2 voturi)    
          NU STIU... (Luni, 1 aprilie 2013, 15:41)

          schroedinger [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan_1

          De ce te bagi in seama! De mai mult de un an comenzile au scazut dramatic, astefl ca nu se mai produce cocs, au ramas in picioare doar 2 furnale, etc.
          Tu crezi ca o sarja de otel se obtine intr-un singur schimb? Esti cumva frizer?
          N-am inteles explicatia.
          Deci, "Price facilitate de generare regenerabil este OBLIGATA sa asigure un minim de energie din sursa fiabila pentru cazul cand energia regenerabila nu e disponibila."
          Poti sa-mi traduci in limba romana?
          • 0 (2 voturi)    
            Vad ca nu ai habar despre ce e vorba (Luni, 1 aprilie 2013, 17:06)

            Bogdan_1 [utilizator] i-a raspuns lui schroedinger

            Cine are un parc eolian ca sa contracteze trebuie sa Garanteze livrarea Puterii fie e sau nu vant. ANRE obliga sa faci contract sau sa instalezi capacitate de generare (vezi in Dobrogea) care sa preia, in caz de nevoie (nu e vant) furnizarea de energie). Faptul ca nu ai inteles tine de necunoasterea domeniului - in care dai altora sfaturi si de nivelul intelectual scazut - vezi partea cu frizerii. Si da - aici e surpriza pentru tine - o sarja de otel se obtine intr-un schimb - mai ales cand se reutilizeaza in proportie mare fier vechi - asa cum lucreaza Mittal.
    • +1 (3 voturi)    
      Mazeta tot mazeta... (Luni, 1 aprilie 2013, 14:12)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Tu mazeto, da' te-ai intrebat si cine-ti va plati ajutoarele sociale (ca doar nu esti platita pe cartea de munca in meseria de postac)?
      Siderurgistii aia carora le urezi sa se duca au ~9000 de angajati si exporta de ~ 2 mld eur/ an, adica tot atit cit si Dacia...
      Daca o sa-i punem sa cofinanteze energia regenerabila prea mult, se vor duce. Si vei ramane tu si cu restul asisttatilor sociali sa primiti coaja de copac de-o ciorba in loc de ajutor de la stat.
  • +1 (7 voturi)    
    Nu-i nimic! (Luni, 1 aprilie 2013, 13:33)

    Prea_Tarziu [utilizator]

    Sa scumpeasca otelul! Este o criza energetica pe Pamant? Traieste cine poate! N-o vrea energie moca?
    • +6 (6 voturi)    
      Mestere, vorbesti timpenii (Luni, 1 aprilie 2013, 14:16)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

      In momentulo de fata energia regenerabila e sponsorizata de stat, iar statul ca s-o sponsorizeze taxeaza suplimentar contribuabilul. Daca te uiti pe factura la curent, o sa vezi ca luna de luna platesti o cota parte din energia regenerabila. Asha face si Acelor Mittal. Si daca acea cota parte e dubla comparativ cu restul europei, e cam greu pentru combinatul de la Galati sa fie competitiv pe plan european. Si s-ar putea sa vedem cum se muta cu totul la Bulgari, de exemplu, si ne usureaza de vro 9000 de locuri de munca si 2 mld eur exporturi pe an.
      • +3 (3 voturi)    
        Ha? Va merge in Bulgaria...? (Luni, 1 aprilie 2013, 15:59)

        Chianti [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        Zau? Si cine o sa le dea la bulgari energia aia ieftina de o cumpara pe sub mana de la Nuclearelectrica (asta dupa ce au cumparat-o de la Hidroelectrica) cind Bulgaria are probleme dupa inchiderea Kozlodui?

        Vai, ce ne-am face noi fara saracu' Mittal, care vine cu milogeala ca ii trebuie energie ieftina....
  • +6 (8 voturi)    
    Vai de mitalu' vostru (Luni, 1 aprilie 2013, 14:48)

    Chianti [utilizator]

    ArcelorMittal si Alro traiesc de aproape un deceniu si jumatate pe spinarea romanilor care platesc energia scumpa (Mintia Deva, Paroseni si Elcen) pentru ca energia ieftina (Hidroelectrica si Nuclearelectrica) sa mearga spre cele 2 combinate spre inflorirea buzunarelor lui Mittal si a oligarhilor rusi. Si in ciuda unor preturi hilare (cele 2 companii au primit constant energie chiar sub pretul de piata libera, expunind Romania la o procedura de infrigement), cele 2 companii au continuat sa concedieze oameni si sa reduca productia.

    Asistam la o aberatie: doi dintre cei mai mari poluatori folosesc energia ieftina si nepoluanta sa impinzeasca Romania cu CO2-ul si tot felul de alti compusi. Si li se pare ciudat ca trebuie sa plateasca un pret fair pentru asta.

    Nu stiu daca Romania are nevoie de investitori care ameninta ca isi inchid fabricile daca nu li se da energie ieftina. In fond, daca lucrurile stau asa, mai bine tineam aceste firme in proprietatea statului, macar stiam de ce trebuie subventionare.
  • +1 (3 voturi)    
    Vai de mama noastra ! (Luni, 1 aprilie 2013, 18:57)

    Danielgd [utilizator]

    Arcelor Mittal este firma privata !
    Sa plateasca costul energiei electrice asa cum plateste ORICE alta firma privata din Romania.
    O firma de apartament daca are in proprietate apartamentul acela plateste energie electrica la tarif INDUSTRIAL - de vreo 2-3 ori mai scump decat vecinu de bloc care e doar persoana fizica. Stiati asta?
    Mai stiati ca firma care are in proprietate un amarat de apartament plateste OBLIGATORIU taxa radio TV de 25 lei ? Lunar ! Degeaba ! Chiar daca nu are Tv si Radio in sediu.

    Arcelor Mittal se plange? Pai se mai plang si cele 2-3 sute de mii de firme mici private care sustin din taxe imense si fel de fel de mici impozite speciale economia asta romaneasca..cata mai e.
    Pe astia mici cine ii ia in seama? Aaa..astia mici..burjuii ( deh ! ) trebuie mulsi ca au firme..deci sunt rentieri...mama lor de chiaburi !

    Marile corporatii internationale care au cumparat ( pe mai nimic ) industria de la noi, in schimb au bani de spagi grase la nivel guvernamental oriunde in lume unde are afaceri..asa ca...intelegeti voi - de ce plangerile lor vor fi ascultate muuult inaintea micilor afaceristi locali.
  • +2 (2 voturi)    
    Ma uit la comentarii si imi dau seaman ca n-ati (Marţi, 2 aprilie 2013, 2:02)

    alex1234 [utilizator]

    Ma uit la comentarii si imi dau seaman ca n-ati inteles nimic

    "a) Certificate Verzi (RES – renewable energy support).

    Este o formulă prin care distribuitorii de energie (deci, în final, consumatorii) subvenţionează investiţiile în surse de energie regenerabilă – eolian, solar, hidro, biomasă.

    În total, în următorii 10 ani ar trebui ca 10 miliarde de euro să iasă din buzunarele consumatorilor şi să intre în ale producătorilor de energie verde. Metoda prin care se întâmplă acest transfer este următoarea: fiecare MWh regenerabil produs primeşte un număr de “certificate” – 6 pentru solar, 3 pentru hidro, 3 pentru biomasă, 2 pentru eolian. Ele pot fi vândute pe bursa dedicată, nu mai scump de 55 de euro fiecare şi nu mai ieftin de 27 de euro fiecare. Distribuitorii sunt obligaţi să cumpere un număr de certificate, proporţional cu ţinta. Aşa se face că în februarie certificatele au adăugat 12,5% la factură, adică pentru fiecare 8 kWh consumaţi românii au plătit încă unul. Iar cifra va tot creşte, odată cu ponderea regenerabilelor.

    Scopul este ca, până în 2020, 24% din energie să provină din surse “verzi” (deşi ţinta la nivel european este de numai 20%). Pentru asta, România oferă cea mai generoasă schemă de compensare şi impune cele mai mari penalităţi pentru cei care nu se conformează.

    Colac peste pupăză, România a acceptat să scoată de la numărătoare hidrocentralele de peste 10MW putere instalată, care asigură deja 30% din consumul total şi ar fi arătat că ţinta a fost respectată dintotdeauna

    Contribuţia pentru cogenerare (CHP – combined heat and power).

    Este o formulă prin care distribuitorii de energie (deci, din nou, consumatorii) subvenţionează producţia simultană de electricitate şi căldură, mai exact “cogenerare de înaltă eficienţă”. Costul pe 12 ani este de 4,7 miliarde de euro.

    Şi asta este o schemă pe care România a mai experimentat-o şi la care stă “bine”, este vorba de tradiţionalele CET-uri care în afară de curent produc şi căldură pentru RADET-uri,
  • +2 (2 voturi)    
    intreprinderile si casnicii subventioneaza eoliene (Marţi, 2 aprilie 2013, 2:22)

    alex1234 [utilizator]

    http://www.http://www.riscograma.ro/7576/iata-cum-se-umfla-factura-la-curent//7576/iata-cum-se-umfla-factura-la-curent/

    La fel ca si noi, consumatorii casnici, si Intreprinderile din Romania platesc factura la Curent Umflata cu taxa pentru Certificate Verzi
    (nu sunt la curent dar cred ca firmele nu platesc si taxa de cogenerare)

    Aceste taxe sunt o subventie uriasa pentru companiile "de eoliene" din Germania/Austria/Franta etc...care in loc sa-si faca firme de eoliene din banii lor...

    isi fac firme de eoliene la noi, primind ca subventie sume uriase de la statul roman luate de pe spinarea populatiei cele mai sarace din UE, dar si subventii luate si de pe spinarea firmelor din Romania care consuma curent electric...

    Sa consumi o cantitate uriasa de curent si sa mai platesti in plus la ea taxe procentuale de xx% la suma pe care o platesti ca sa subventionezi "eolienele altora"
    e incorect ....

    Asta in timp ce pretul curentului electric practic se va tripla in urmatorii ani (si pentru firme ) ca sa se alinieze la pretul de bursa internationala, deci si suma platita acestor taxe se va mari si ea procentual din noul total

    Nu sunt un fan ArcelorMittal, a carui privatizare dubioasa ii revine aceluiasi infractor national Adrian Nastase, dar una-i una si alta-i alta...

    aici nu-i vorba de Arcelor ci de faptul ca orice persoana din Romania cat si orice firma din Romania subventioneaza "eolienele strainilor" care primesc subventii grase din banii nostrii cu fiecare factura de electricitate pe care o platim

    Pai as fi preferat De Mii De Ori ca sa-mi ia Statul bani la fiecare factura de electricitate pentru

    "Certificatele albastre pentru Pensionari, Copii si Someri"

    taxe care in loc sa subventioneze "eolienele germane austriece cehe si franceze" din Romania

    sa fi Subventionat Sistemul de Pensii , Sistemul de Somaj si Sistemul de Invatamant de la noi.
    Deci marii capitalisti privati ai "eolienelor" sunt subventionati "sarmanii" de cei mai saraci cetateni din UE
    • 0 (0 voturi)    
      bravo....felicitari... (Marţi, 2 aprilie 2013, 22:13)

      oxxxxxyyyyya [utilizator] i-a raspuns lui alex1234

      comentarii profesioniste......ma gandesc, ca ar trebui sa actionezi cumva......poate la nivelul unei form. politice sau ong, care sa scoata lumea in strada ca-n bulgaria....nu se poate sa fim exploatati cu atata nesimtire,chiar cu acordul politicienilor nostri.

      la com. tau privind energia, as mentiona ,lacomia bancilor din romania(95%-sunt straine), care pretind niste dobanzi colosale comparativ cu tarile de origine-de ex.in franta la un credit de 6000 euro se percepe o dobanda de 500 euro,in schb. in romania s-ar percepe cca.5000 euro...!!??


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri