​Fond de investitii mamut pregatit pentru ministrul Energiei. Proiect de lege PSD

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 18 aprilie 2013, 13:24 Economie | Energie

Dumitru Chirita si Constantin Nita
Foto: Colaj / Sursa foto: Agerpres
 documente
(18 Apr 2013) PDF, 259KB
(18 Apr 2013) PDF, 438KB
Ministrul Delegat pentru Energie ar putea ajunge sa detina puterea absoluta asupra companiilor energetice de stat, daca va fi aprobat un proiect de lege initiat de trei deputati PSD, Dumitru Chiriţă, Gheorghe Marin si Florin Tătaru. Proiectul in cauza prevede infiintarea unui fond urias numit "Fondul Roman de Investitii Strategice in Energie si Resurse Energetice SA", in subordinea Ministerului Economiei, respectiv a ministrului delegat pentru energie. Fondul ar urma sa fie format din absolut toate actiunile detinute de stat la companiile energetice, fie pachete minoritate, fie majoritare. Pe langa companiile energetice, ar putea fi introduse si alte companii, daca asa va decide ministrul delegat. Fondul va prelua si actualul Oficiu al Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie.

Pachetele de actiuni care vor fi preluate de fond sunt mentionate intr-o anexa care cuprinde 25 de companii, atat cu capital majoritar de stat, cat si cu  capital majoritar privat. E vorba despre pachete de actiuni detinute de stat la companii cu capital majoritar privat precum Petrom, Rompetrol sau E.On, companii de stat rentabile, precum Electrica, Hidroelectrica,  Nuclearelectrica sau Romgaz, dar si companii ineficiente, precum Complexul energetic Hunedoara, CNH sau Termoelectrica. Pe lista apar si companiile Transelectrica si Transgaz, chiar daca acestea sunt in procedura de transfer la Ministerul Finantelor. Proiectul prevede ca ministrul delegat poate decide sa preia in administrarea fondului si alte companii, in afara celor aflate pe lista.
  • VEZI documentele atasate.
Initiativa celor trei deputati se afla la Senat si creeaza cadrul legislativ pentru infiintarea acestui fond. Mai departe, modul de functionare si organizare va fi stabilit prin Hotarari de Guvern. Prin existenta acestei propuneri legislative pot fi descifrate anumite declaratii ale ministrului Nita din ultima  perioada. Acesta a mentionat in cateva randuri ca doreste sa faca schimbari majore asupra sistemului energetic romanesc. In urma cu doua zile, a afirmat ca  actiunile detinute de stat la Petrom nu vor mai fi scoase pe bursa, existand alte planuri pentru ele. "Am in vedere altceva. Daca tot stric tot sistemul  energetic, apoi merg pana la capat", a spus Nita fiind intrebat de o posibila vanzare a actiunilor detinute de stat la Petrom. De asemenea, intr-un interviu  acordat HotNews, Nita a spus ca va demara cu proiectul de 1,5 mld euro de la Tarnita-Lapustesti, indiferent daca vor aparea investitori sau nu. Intrebat cum va face acest lucru, ministrul a spus ca se vor implica mai multe companii de stat, "intr-o forma pe care o s-o explic la momentul potrivit".

Principalele prevederi din proiectul dedicat ministrului delegat pentru energie

  • Fondul va functiona sub forma unei societati comerciale pe actiuni, fiind o societate de investitii de tip inchis detinuta in intregime de stat. Cadrul  juridic va fi aprobat prin Hotarare de Guvern. Fondul se va inregistra la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, ca un organism de plasament colectiv, de  tip special constituit in scopul finantarii proiectelor de investitii.
  • De la data constituirii Fondului si pana la data intrarii in vigoare a contractului incheiat cu o societate de administrare, toate operatiunile de  administrare vor fi realizate de un Consiliu de Supraveghere. Ministrul delegat pentru energie raspunde solidar cu Consiliul de Supraveghere al Fondului  penntru deciziile adoptate pana la incheierea unui contract cu societatea de administrare.
  • Politica de investitii va fi stabilita de consiliu sau de societatea de administrare, dupa caz. Fondul nu poate detine mai mult de 20% din activele sale in  valori mobiliare si instrumente ale pietei monetare, neadmise la tranzactionare, cu exceptia titlurilor de stat si a obligatiunilor emise de Ministerul  Finantelor.
  • Valoarea conturilor curente si a numerarului detinut de Fond nu trebuie sa depaseasca 20% din activele sale. Aceasta limita poate fi extinsa pana la maxim  50% sub conditia ca sumele respective sa provina din plasamente ajunse la scandeta sau din vanzarea de instrumente financiare din portofoliu, iar depasirea  respectiva sa nu se intinda pe o perioada mai mare de 90 de zile.
  • Fondul va investi cel putin 20% din activele sale in valori mobiliare inscrise la tranzactionare pe o piata reglementata sau tranzactionate intr-un sistem  alternativ din Romania sau din alt stat membru UE, in valori mobiliare admise la cota oficiala a unei burse dintr-un stat care nu este membru al UE, in  valori mobiliare nou-emise etc.
  • Limitele investitionale pot fi modificate prin hotarare de Guvern si avizul CNVM.
  • La constituire, capitalul social initial al Fondului va fi format din actiunile detinute de Ministerul Economiei la societatile aflate sub autoritatea sa si  din alte actiuni/active stabilite prin Hotarare de Guvern.
  • Valoarea capitalului social initial se stabileste prin Hotarare de Guvern.
  • Ministrul delegat pentru energie va fi imputernicit ca impreuna cu Fondul si pe baza de protocol sa decida cu privire la alte actiuni/active ale statului  aflate in administrarea Ministerului, altele decat cele prevazute in anexa, in scopul consolidarii portofoliului fondului.
  • Ministerul Economiei poate transmite Fondului, pe baza de protocol de predare-primire si fara contraprestatie, dreptul de proprietate asupra unor pachete  suplimentare de actiuni celor mentionate in anexa, in masura in care Ministerul Economiei detine sau nu va detine o participatie la capitalul social al  societatilor din anexa, alta decat cea deja transmisa Fondului.
  • Atat timp cat capitalul social al societatilor sunt transferate Fondului de catre statul roman, este detinut in totalitate de Fond, in cazul majorarilor de  capital cu aporturi in natura ale statului roman/respectivelor entitati, acestea au obligatia de a transfera Fondului actiuni nou-emise astfel incat cota de  participare a Fondului in respectiva societate, detinuta anterior initierii operatiunii de majorare, sa nu fie diminuata.
  • Dupa inmatricularea fondului, anterior inregistrarii la CNVM, vor fi contractate servicii de evaluare pentru analizarea corelatiei intre valoarea activelor  care formeaza capitalul social al Fondului si valoarea capitalului sociat stabilita prin Hotarare de Guvern.
  • Ulterior constituirii, capitalul social se majoreaza cu valoarea participatiilor intrate in portofoliu, calculate la valoarea nominala a acestora, ca urmare  a desfiintarii contractelor de vanzare-cumparare actiuni/contractelor de privatizare, cu valoarea participatiilor intrate in portofoliu in urma majorarii  capitalului social al operatorilor economici cu aportul in natura al statului reprezentand terenuri pentru care s-au obtinut certificate de atestare a  dreptului de proprietate, cu valoarea majorarilor de capital rezultate din aportului Fondului la proiectele de investitii pentru operatorii economici.
  • Pana la desemnarea unei societati de administrare, Fondul va fi  administrat de un organism colectiv, denumit Consiliul de Supraveghere , a carui functionare  va fi reglementata prin Hotarare de Guvern.
  • Societatea de administrare va fi selectat in urma unor licitatii internationale.
  • Finantarea proiectelor de investitii in energie se va face din fondurile proprii ale Fondului, din fondurile proprii ale operatorilor economici din  portofoliu, din valorificarea certificatelor verzi, din sursele puse la dispozitie prin programe nationale, fonduri europene pentru reducerea emisiilor si  fonduri atrase din partea unor potentiali investitori.
  • Fondul va participa la finantarea proiectelor de investitii pentru operatorii economici din portofoliu.
  • Va participa la finantarea de obiective de investitii, inclusv sub forma participarii la constituirea unor parteneriate public-private.
  • Va desfasura activitati de agent de privatizare pentru pachetele de actiuni detinute de institutii publice implicate, altele decat Ministerul Economiei.
  • Pentru organizarea si functionarea sa, Fondul poate infiinta societati comerciale sau contracta servicii de specialitate financiara si juridica, inclusiv  pentru administrarea participatiilor detinute la operatori economici din portofoliu.
  • In 30 de zile de la infiintare, Fondul va prelua, pe baza de protocol, arhivele si documentatia aferenta activitatii desfasurate de Oficiul Participatiilor  Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI). De la OPSPI, va prelua atat personalul, cat si drepturile, obligatiile si garantiile OPSPI


Citeste mai multe despre   






















4898 vizualizari

  • +4 (6 voturi)    
    *********** (Joi, 18 aprilie 2013, 14:22)

    Andradda [utilizator]

    Asta inseamna de fapt "regionalizare si descentralizare" in viziunea USL.
    Batjocura totala.
  • +3 (5 voturi)    
    Asa a afcut si Dragnea (Joi, 18 aprilie 2013, 14:24)

    Andradda [utilizator]

    De saptamana trecuta, absolut nicio straduta, nicio ulicioara de pe teritoriul Romaniei nu mai poate fi reparata sau asfaltata pana cand insusi Marele Dragnea nu-si va pune semnatura pe absolut fiecare hartiuta de aprobare a lucrarii respective, indiferent ca e vb de un bulevard din Bucuresti sau de o biata potecuta din Cuca Macaii!
    Traiasca descentralizarea si regionalizarea USL-amista!
  • +1 (5 voturi)    
    Teoria e buna, de practica ne ferim (Joi, 18 aprilie 2013, 14:55)

    benicio [utilizator]

    Daca nu se listeaza pe bursa, fondul asta e total inutil. Ca sa privatizeze companiile de stat (direct sau prin listare) nu e nevoie de acest fond, care va fi o structura suplimentara, cu cheltuieli suplimentare. Astfel, ca sa aiba un rost, el trebuie sa se listeze si sa atraga capital de pe bursa. Dar ca sa atraga capital, va trebui sa ofere dividende, in conditiile in care va avea limita de detinere (cum ar fi normal). Iar ca sa dea dividende, va trebui ca societatile din portofoliu sa aiba profit bun. Aici ne lovim de un prim zid. In plus, ca sa fie atractiv pentru investitorii mari, va trebui sa fie condus transparent, de o echipa de profesionisti si oameni integri. Aici ne lovim de un al doilea mare zid. Proiectul e frumos, fondul ar fi mult mai mare decat Fondul Proprietatea, dar tare ma tem ca va fi mai mult forma decat fond.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version