Victor Ponta: In perioada urmatoare Petrom va investi peste 300 de milioane de euro pentru noi sonde

de I.C.     HotNews.ro
Vineri, 3 mai 2013, 15:29 Economie | Energie

Premierul Victor Ponta a anuntat, vineri, dupa o vizita de lucru pe platforma Petromar, ca Petrom va investi in perioada imediat urmatoare peste 300 de milioane de euro pentru noi sonde, potrivit Agerpres.

''Am fost pe platformele din Marea Neagra. (...) Primul sentiment pe care-l am este de foarte mare mandrie pentru ca am vazut realizarile tehnologice cu totul si cu totul exceptionale, o platforma in mijlocul marii nu este chiar cel mai simplu lucru din lume, realizari care au apartinut romanilor. (...) E vorba de zeci de ani de experienta (...) e vorba de conditii extrem de dificile, de inventii care apartin celor de la Petrom si faptul ca in acest moment o parte importanta a productiei de titei si de gaze vine din aceasta zona (...) pentru posibilitatea de dezvoltare a Romaniei (...) e un lucru foarte bun", a declarat premierul.

"In perioada imediat urmatoare Petrom va investi peste 300 de milioane de euro pentru noi sonde. (...) Ideea de a avea independenta energetica si de a avea in anii care urmeaza chiar capacitatea de a deveni acel mare producator regional pentru Romania nu este un vis, nu este o simpla propaganda, este o realitate si din partea guvernului (...) va exista tot sprijinul pentru investitii (...) in asa fel incat intr-o perioada de timp (...) productia de gaze si de titei din Marea Neagra va putea acoperi integral necesitatile industriei si populatiei romanesti si va face din Romania intr-adevar un jucator important pe aceasta piata'', a spus Ponta dupa vizita de lucru pe platforma Petromar.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

1726 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    excelent (Vineri, 3 mai 2013, 15:44)

    Canada. [utilizator]

    300 de milioane de euro din vanzari de benzina in Romania se vor duce la companii internationale de echipamente/sonde/utilaje. Ce investitie buna... pentru altii
  • +7 (13 voturi)    
    rupti de realitate (Vineri, 3 mai 2013, 16:03)

    ChavaLito [utilizator]

    "''Am fost pe platformele din Marea Neagra. (...) Primul sentiment pe care-l am este de foarte mare mandrie pentru ca am vazut realizarile tehnologice cu totul si cu totul exceptionale, o platforma in mijlocul marii nu este chiar cel mai simplu lucru din lume, realizari care au apartinut romanilor" Petrom nu apartine guvernului Romaniei,95% din profitul companiei pe care le face in romania pleaca in austria! restul e propaganda mincinoasa
    • +3 (5 voturi)    
      "realizari care au apartinut romanilor" (Vineri, 3 mai 2013, 17:07)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui ChavaLito

      Gura pacatosullui adevar graieste.
      Ce urmeaza: Hidroelectrica, CFR, Posta . . . ?
    • 0 (0 voturi)    
      profituri Petrom (Joi, 9 mai 2013, 10:13)

      Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui ChavaLito

      Desi nu-mi place deloc cum se lauda Ponta cu realizarile altora, trebuie sa te contrazic referitor la profitul companiei.
      Din 20 miliarde lei venituri din exploatare, Petrom plateste taxe, impozite, contributii pe salarii; redeventa este penibila, dar parandaratul transferat PSD in 2004 (inclusiv prin contractul oneros cu Petrom Service) suplineste o parte din micimea pretului; accize pe benzina; impozit pe profit si impozit pe dividend (numai din asta statul face peste 1 miliard lei); apoi statul are inca un pachet de 20% din Petrom, ceea ce inseamna inca vreo cateva sute de milioane anual dividende. In total statul roman incaseaza <strong>mult peste 1 miliard de euro</strong> anual din activitatea Petrom. Daca tinem cont ca profitul Petrom a fost anul trecut mai putin de un miliard euro dupa plata impozitului pe profit, statul face din activitatea Petrom mai mult decat Petrom si actionarii sai.
      surse: http://bvb.ro/ListedCompanies/SecurityDetail.aspx?s=SNP&t=2
      http://www.evz.ro/detalii/stiri/redeventa-petrom-romania-vinde-barilul-de-5-ori-mai-ieftin-decat-rusia-sau-sua-972590.html
  • +7 (7 voturi)    
    bla bla bla (Vineri, 3 mai 2013, 16:09)

    cmariusalin [utilizator]

    Poate dupa ce storc rezervoarele ne dau si noua o galeata de titei...
  • +7 (7 voturi)    
    LASA GARGARA... (Vineri, 3 mai 2013, 16:33)

    schroedinger [utilizator]

    Cum ramane cu petrolul Romaniei? L-ati dat odata pentru zeci pe moca, sa inteleg ca o sa contiunuati la fel?
    ponta demisia!
  • +3 (3 voturi)    
    Sonde??? (Vineri, 3 mai 2013, 16:59)

    redmc [utilizator]

    Sau sonda? Cine cunoaste preturile stie ca din banii astia se pot sapa doar 2-3 sonde offshore. La jaful din Romania, probabil ca una singura.
  • +2 (2 voturi)    
    va investi peste 300 de milioane (Vineri, 3 mai 2013, 17:37)

    misa2002_2006 [utilizator]

    alte taxe si mariri de preturi la carburant care le anuntati finut prin mesajele astea?? sau Petrom investeste din profitul care l-a avut de la Revolutie incoace??
    si petrolul al cui e??? al Romaniei, sau noi primim doar praf in ochi si strainii sug seva tarii si joaca tontoroiul ca ne-au prostit??
    n-ar fi ceva nou.. de la Revolutie incoace suntem vaca de muls pentru toate tarile puternice, din Europa, si ne place asa pt ca voua va intra parale multe in buzunarel a contractele incheiate, si nu va intereseaza de viitorul copiilor romani..
    pe-ai vostri vi-i asigurati prin tari vecine.. nu aveti motiv sa le duceti grija..
    nu se sparg oglinzile alea unde va uitati cand va spalati dimineata pe fata ???
  • +2 (2 voturi)    
    ? (Vineri, 3 mai 2013, 18:49)

    sabo [utilizator]

    pai unde?
    fabricile din ro?
    care nu mai sunt! marea tara petroliera austria si-a fasit fraieii! a devenit petroliera fara sa aiba o sonda! bravo popor roman!
    trai neneaca!
  • 0 (0 voturi)    
    investeste 300 si pleaca -repatriaza 1000 milioane (Vineri, 3 mai 2013, 20:34)

    andreesanu [utilizator]

    Halal afacere am mai facut cu austriecii ,fiear de cap lui Nastase !!!.
    Au supt austriecii astia de sute de ani din Ardeal , Bucovina si Babat+ Oltenia si daca au prins gustul atunci nu-l mai uita si s-au intors.Au luat austriecii in vro 250 de ani aur din Tarile romanesti de doua ori cit turcii in 450 de ani.
    Vaca de muls a fost Romania si dupa vro 25 de ani tot vaca a devenit,azi o mulg toti care cum apuca !!!.
  • 0 (0 voturi)    
    O problema nationala (Vineri, 3 mai 2013, 21:26)

    Tambrian [utilizator]

    Si ultimul sarac dinn tara asta trebuie sa stie ca nu mai trebuie dat petrolul romanesc pe degeaba la austrieci.
    Gata, chiar si pentru Ponta si Sarbu.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version