Prefectura Vaslui a solicitat consiliilor locale care au adoptat hotarari de interzicere a exploatarii gazelor de sist sa le anuleze, considerandu-le nelegale, relateaza Obiectiv de Vaslui. Pana in prezent, 14 comune din judet au decis, prin hotarari de consiliu local (CL), sa interzica exploatarea gazelor de sist prin orice metoda care polueaza mediul.

Astfel de adrese au ajuns recent la Bacani si Vinderei: "Subliniem faptul ca, potrivit art. 136, alin. 3, din Constitutia Romaniei, coroborat cu prevederile art. 3, alin. 2, din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, bogatiile de orice natura ale subsolului in stare de zacamant fac obiectul exclusiv al proprietatii publice a statului si nu al unitatilor administrativ-teritoriale. In concluzie, va rugam ca, in prima sedinta a consiliului local, sa prezentati autoritatii deliberative aspectele de nelegalitate mai sus prezentate, pentru a reanaliza si a dispune revocarea respectivului act administrativ".

"Hotararile CL sunt sfinte, litera de lege pentru intreaga comuna. Oamenii care ne-au mandatat sa le reprezentam interesele ne-au spus clar ce vor, iar noi ne-am conformat, interzicand exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei noastre. In nici un caz nu vom putea anula aceasta hotarare," a spus la randul sau primarul din Vinderei.

Consiliul local din Bacani s-a reunit joi pentru a decide cu privire la hotararea luata anul trecut si, cu unanimitate de voturi, a respins cererea prefecturii. Urmeaza atacul in contencios-administrativ.