​Pretul mediu al unui MWh de energie a scazut foarte mult in ultimele luni, ajungand la o medie de 121,63 lei/MWh (28 euro) in luna mai pe Piata Zilei Urmatoare (PZU). Potrivit unui comunicat al bursei energiei OPCOM, aceasta valoare este situata la limita inferioara in domeniul de variatie al preturilor medii lunare stabilite in pietele spot europene a caror valoare medie lunara a fost evaluata pe baza datelor disponibile la 39 euro/MWh. Trebuie mentionat ca la sfarsitul anului trecut, energia se vindea cu circa 220 lei/MWh pe PZU. In schimb, volumul tranzactiilor a crescut. In mai 2013 s-au tranzactionat circa 1,23 milioane MWh, fata de 813 mii MWh in mai 2012.

Tranzactiile stabilite pe pietele administrate de OPCOM au reprezentat circa 2,8 TWh, adica 72% din consum, record absolut conform datelor statistice. Potrivit legislatiei in vigoare, energia electrica trebuie tranzactionata transparent si centralizat, cu exceptia consumului reglementat. Interesant este ca preturile pe piata libera au ajuns sa fie mult mai mici fata de cele reglementate. Pentru 2013, a fost stabilit un pret mediu reglementat de 155 lei/MWh.

Pe PZU, la nivelul intregii luni numarul participantilor care au transmis cel putin o oferta a fost de 111, reprezentand in valori relative peste 64% din cele 173 companii inregistrate la piata la sfarsitul lunii mai. Interesul fata de tranzactiile cu livrare in ziua urmatoare s-a materializat in angajamente orare care, analizat la nivelul intregii luni, au variat intr-o marja intre 977 MWh/h si 2.831 MWh/h. Volumele tranzactionate orar s-au ridicat la 1.500 MWh/h (echivalentul a circa 30% din consumul mediu orar al lunii) in peste 60% din cazuri, in timp ce cantitati mai mici de 1.000 MWh/h s-au stabilit in doar 5 intervale din totalul de 744 intervale orare ale lunii de analiza.

Aceste rezultate s-au inregistrat in conditiile in care cantitatea corespunzatoare ofertelor de vanzare agregate la nivel lunar a inregistrat un maxim absolut de 2,4 TWh, iar oferta de cumparare a inregistrat o scadere, similar tendintei manifestata la nivelul consumul intern al lunii mai comparativ cu luna aprilie 2013.

Cifrele cumulate la nivelul primelor cinci luni ale anului 2013 indica asupra volumului tranzactionat o majorare cu 38% fata de 2012.

Pe piata centralizata a contractelor bilaterale atribuite prin licitatie publica au activat in luna mai un numar de 41 companii, cantitatea corespunzatoare celor 39 contracte atribuite totalizand 747.970 MWh. Aceste contracte sunt incheiate pentru livrari pe termen lung.

Statisticile indica pentru luna mai o cantitate de 1.534.098 MWh energie electrica aflata in livrare, la un pret mediu de 208,86 lei/MWh (48,03 EUR/MWh), respectiv un pret mediu ponderat de 213,30 lei/MWh (49,05 EUR/MWh) si reprezentand 39,72% din consum. Acestea sunt cantitati livrate conform contractelor incheiate in lunile anterioare.

Pe piata centralizata a contractelor bilaterale atribuite prin negociere continua s-au tranzactionat in luna mai un numar de 15 de contracte standard cu livrare a energiei electrice in banda, echivalentul unei cantitati de 12.600 MWh, la un pret mediu ponderat de 160,60 lei/MWh (37,04 EUR/MWh).

Livrarile contractate prin modalitatea PCCB-NC totalizeaza pentru luna mai 9.120 MWh si corespund unui pret mediu ponderat de 158,92 lei/MWh (36,11 EUR/MWh).

Contractele atribuite prin cele doua modalitati de tranzactionare la termen indica pentru luna mai 2013 cantitati aflate in livrare care totalizeaza 1,5 TWh, respectiv o pondere de 40% din consumul intern.

Cifrele cumulate la nivelul primelor cinci luni ale anului 2013 indica pentru analiza comparativa 2013/2012 asupra volumului contractat pentru livrare prin cele doua modalitati de tranzactionare, PCCB si PCCB-NC, o dublare a acestuia, de la un total de 3,2 TWh in primele cinci luni din 2012 la un total de 6,7 TWh in perioada ianuarie-mai 2013. Corespunzator, cota livrarilor contractate prin cele doua modalitati de tranzactionare in consumul intern a crescut de la valoarea de 14% in perioada ianuarie-mai 2012 la valoarea de 30% in perioada echivalenta din acest an.

Pe piata certificatelor verzi, in luna mai au fost tranzactionate centralizat un numar de 328.978 certificate verzi, la pretul mediu ponderat de 168,69 lei/certificat (37,57 EUR/certificat).

In cele doua sesiuni de tranzactionare din luna mai 2013 pentru care si-au exprimat interesul un numar record de participanti, 92 dintre cei 341 inregistrati pana la sfarsitul lunii, au fost achizitionate 328.978 certificate verzi, la pretul mediu ponderat de 168,69 lei/certificat (37,57 EUR/certificat).