Hidroelectrica a tranzactionat in ultimele doua zile pe PCCB un numar de 12 pachete insumand o cantitate de 87.600 MWh, la un pret mediu de 155,2 lei/ MWh, totalizand 13,6 milioane de lei, informeaza compania. HotNews.ro a aratat marti ca Hidroelectrica a inregistrat un esec urias pe bursa OPCOM deoarece nu a reusit sa vanda energie nici macar la preturi extrem de mici, la limita costurilor de productie. Din 17 pachete de energie, a reusit sa vanda doar unul. Dupa esecul de marti, Hidroelectrica a reusit, totusi, sa vanda a doua zi 11 pachete din 12, la pret apropiat de nivelul costului de productie.

„Odata reintrata in insolventa, Hidroelectrica a devenit mai activa pe piata, vanzand o cantitate insemnata de energie pe bursa in ultimele 2 zile. Ne-am propus sa fim o prezenta constanta pe bursa, sa dam dovada de mai multa flexibilitate si viziune in ceea ce priveste strategia de vanzare a energiei electrice. Hidroelectrica, contrar parerii unor analisti din presa, stie sa-si vanda energia. Altminteri anul trecut nu ar fi inregistrat un profit record de 910 milioane lei la o productie vanduta de 14,8 TWh, mai mare cu 3 TWh decat productia inregistrata in 2012”, a declarat Remus Adrian Borza, adminsitratorul judiciar al companiei.

Pana la acest moment, Hidroelectrica are contractata 94% din productia prognozata pentru anul 2014, se mai arata in comunicat.