Bulgaria scoate South Stream de sub incidenta legislatiei UE, prin schimbarea statutului conductei

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 16:18 Economie | Energie

Parlamentul din Bulgaria a aprobat vineri modificarea legii energiei astfel incat statutul gazoductului South Stream a fost schimbat in cel de interconector de retea, fapt ce permite ca acesta sa iasa de sub incidenta legislatiei Uniunii Europene, informeaza Mediafax.

Dupa trei ore de dezbateri, care au avut loc joi, si votul de vineri, parlamentarii au mai aprobat ca tronsonul de conducta din apele teritoriale bulgaresti, care va masura circa 14 kilometri, va obtine un statut juridic de "netraversare a teritoriului european", a relatat agentia bulgara de presa Mediapool.

Aceste modificari aduse legii energiei elimina obligativitatea ca Bulgaria sa ofere accesul unor terte parti la tronsonul South Stream de pe teritoriul sau si scot segmentul de gazoduct de sub incidenta reglementarilor reunite in asa-numitul "Third Energy Package".

Decizia Parlamentului, adoptata cu 115 voturi "pentru", 64 "impotriva" si patru abtineri, a fost sustinuta de toti parlamentarii Partidului Socialist Bulgar si partenerii lor din Miscarea pentru Drepturi si Libertati, dar si de ultra-nationalistii Ataka.

Opozitia de centru-dreapta GERB a votat in mare parte impotriva, in timp ce patru dintre parlamentarii sai s-au abtinut.

Unul dintre initiatorii amendamentelor, Iavor Kuiumdziev, a facut o paralela intre constructia conductei si calatoria cu un avion, afirmand ca in cazul unui avion nu se considera ca aterizeaza intr-o tara numai pentru ca zboara deasupra ei.

Un parlamentar al GERB a spus ca nu intelege de ce colegii din BSP au decis sa nu astepte raspunsul UE, si anume daca aceste amendamente incalca legislatia comunitara.

Aprobarea amendamentelor a avut loc in pofida unei scrisori din partea comisarului Gunther Oettinger, care a cerut explicatii in legatura cu intentiile Bulgariei fata de statutul juridic al South Stream.

Tarile participante la proiectul South Stream au convenit in 2013 sa fie reprezentate de Comisia Europeana la negocierile cu Gazprom, astfel incat CE va avea ultimul cuvant de spus in discutii.

In decembrie 2013, Comisia a cerut tarilor participante la proiectul South Stream, inclusiv Bulgariei, sa renegocieze acordurile bilaterale cu Rusia, astfel incat sa respecte legislatia comunitara.

South Stream va livra gaze naturale rusesti catre Austria, tranzitand Marea Neagra, Bulgaria, Serbia si Ungaria. Actionarii South Stream sunt Gazprom (50%), grupul italian Eni (20%), Wintershall Holding din Germania si EDF din Franta (15% fiecare). Italia este unul dintre principalii clienti ai gazelor rusesti, importand anul trecut de la Gazprom 15,1 miliarde metri cubi de gaze, usor peste consumul anual al Romaniei.

Pentru Gazprom, proiectul South Stream are rolul de a diversifica rutele de export catre Europa. In prezent, cea mai mare parte din gazul rusesc vandut in Europa trece prin Ucraina.

Disputele dintre Kiev si Moscova privind pretul gazelor si tarifele de transport au afectat de mai multe ori livrarile de gaze catre Europa, cel mai recent la inceputul anului 2009. Tensiunile s-au amplificat intre timp, in urma schimbarii regimului de la Kiev si a anexarii Crimeei de catre Rusia.

Potrivit Comisiei Europene, acordurile interguvernamentale intre Rusia si tarile de tranzit incalca mai multe reguli europene. De exemplu, Gazprom va fi in cadrul proiectului atat producator, cat si distribuitor de gaz, fapt ce contravine cu regula UE de separare a celor doua activitati, pentru incurajarea concurentei.

Totodata, South Stream urmeaza sa transporte doar gaze rusesti, in timp ce UE cere ca astfel de proiecte sa fie deschise si altor companii.

Comisia critica si cum vor fi stabilite tarifele, sustinand ca potrivit legislatiei UE acest rol trebuie sa revina unui manager independent si nu Gazprom.

Constructia conductei a inceput deja in Rusia, Bulgaria si Serbia, iar Comisia nu poate sa opreasca acest proces, a declarat in decembrie un purtator de cuvant al institutiei, precizand ca legislatia UE va fi incalcata atunci cand vor incepe livrarile de gaze.























6268 vizualizari

  • -25 (27 voturi)    
    asta e doar inceputul (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 16:27)

    destanga [utilizator]

    Sfarsitului pentru estul europei de a fi sclavi ,intai Bulgaria,Ungaria, nu vor mai respecta legislatia europeana sau mai bine zis o vor ocoli.
    Socialistii bulgari au stiut ce vor,urmam noi sa facem front comun cu voi.
    PSD va face cumva sa luam gaze mai ieftine de la rusi.
    • +3 (5 voturi)    
      Hungary turning eastward (Euronews) (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 22:08)

      zizin [utilizator] i-a raspuns lui destanga

      Euronews: "Hungary turning eastward, ignoring EU standards"

      http://www.euronews.com/2014/04/03/hungary-turning-eastward-ignoring-eu-standards-costly/

      Cateva paragrafe:

      - Viktor Orban told IMF Hungary’s economic policies were those of a sovereign nation, and IMF lending conditions were not all right.
      - Budapest preferred to finance its future from China, Saudi Arabia and Azerbaijan.
      - The Hungarian government pursued an export strategy it dubbed ‘Eastern Opening’: “We see that the EU is facing economic challenges but that the Middle East and Asia have very serious growth potential, so this is a strategy we would like to keep.”
      - Hungary has also been committed for future decades to Russia, which will lend it ten billion euros to expand its nuclear power plant. MPs from Fidesz and Jobbik party approved the deal.
      • +6 (8 voturi)    
        ... (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 23:57)

        dragos234 [utilizator] i-a raspuns lui zizin

        Foarte bine. Asa o sa vada occcidentalii cine le sunt adevaratii prieteni in estul Europei.
  • +9 (21 voturi)    
    Bulgaria joaca murdar (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 16:30)

    dragos234 [utilizator]

    Sa vedem ce raspuns va da UE Bulgariei. In functie de rapunsul UE vom stii cat de serioase sunt intentiile tarilor mari din UE. Daca vor trece cu vederea smecheria bulgareasca, inseamna ca pe occidentali ii intereseaza gazul rusesc mai mult decat orice. Si in mod sigur mai mult decat orice ocupatie ruseasca in Crimeea.
    • +6 (6 voturi)    
      Raspunsul (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 17:55)

      MadameDuRecamier [utilizator] i-a raspuns lui dragos234

      pe care il vor da bulgarilor, daca e cum presupuneti Dvs., ne va da si noua semnalul de cum vor fi percepute atitudinile pontiste, de iubire a rusilor si chinezilor. Asta una.
      Din cite imi amintesc insa, s-a cerut inghetarea fondurilor europene pentru Bulgaria. Sper ca era un mic avertisment. Ce-au facut socialistii bulgari cu el, e problema lor.
      Si a doua. Prim-mitomanul nostru va fi cu ochi pe raspunsul CE, ca pe butelie si din alt motiv. Daca nu-i sanctioneaza pe bulgari, poate si el sa se urce, mai abitir decit scroafa, in copac. Are, deocamdata, o urgenta: pumnul in gura justitiei, eliberarea baronilor, amnistia.
    • +6 (6 voturi)    
      Bulgarii mai au putin (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 19:53)

      Matrafirefox [utilizator] i-a raspuns lui dragos234

      si cer Rusiei sa-i anexeze.
  • +11 (19 voturi)    
    @dragos234 (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 16:52)

    KostasP [utilizator]

    Nabuco nu ajunge? De cate confirmari ai nevoie ca sa intelegi ca occidentul ar fi in stare sa ne dea inapoi in sfera de influenta ruseasca, ca sa traiasca ei mai bine?
    • +14 (16 voturi)    
      ... (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 17:19)

      dragos234 [utilizator] i-a raspuns lui KostasP

      Vom vedea. Cert e ca inainte de acest vot, au fost niste voci in Germania care au cerut ca Romania sa fie decuplata de Bulgaria si inclusa in Schengen mai repede.
      • +4 (4 voturi)    
        Schnell Schengen (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 19:35)

        Porcurorul General [utilizator] i-a raspuns lui dragos234

        Romania nu poate fi inclusa mai repede decat Bulgaria pentru ca frontiera romana-bulgara nu e securizata la nivel Schengen. Nu a fost gandita ca o frontiera a spatiului Schengen iar daca noi vom vrea in Schengen mai repede, vor fi cheltuiti bani pentru securizarea frontierei, cheltuiti inutil pentru ca frontiera romano-bulgara oricum peste n ani va fi desfiintata (odata cu aderarea Bulgariei). Momentan Europa trece prin momente tulburi si exact de ce au nevoie europenii e o noua extindere. Si asa majoritatea au devenit eurosceptici: o noua extindere ar insemna sa iasa in strada si eventual sa ceara desfiintarea UE - lucru catastrofal insa inevitabil daca natiunile o vor cere cu adevarat.

        In general dupa extinderi este nevoie de un interval mare de constientizare a unei identitati a uniunii, de acomodare. Cand natiunile se expandeaza mai repede decat pot sustine economic, se evapora. Pe ce ma bazez? Istoria. Imperiul roman s-a prabusit in special din cauza logisticii. Era nesustenabil ca intindere.

        UE a inceput practic in 1993 in urma tratatului de la Maastricht. Au trecut 21 de ani si cu toate astea un francez nu iti va spune e european ci francez. Un neamt iti va spune ca e neamt, un belgian ca e belgian. Un locuitor al Californiei iti va spune ca e american, la fel si unul din Alaska. Asta e diferenta. UE trebuie sa treaca testul identitatii, ori identitatea se construieste cu multa rabdare.
  • +8 (8 voturi)    
    ce curaj nebun... (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 17:48)

    Lucky1 [utilizator]

    ...sa incepi constructia conductei cand stii clar ca, in momentul cand va functiona, va incalca legislatia europeana si, deci, ar trebui sa fie nefolosibila.
    Curata nebunie. Dar asta este alta chestiune care se va lamuri mai tarziu.
    Ceea ce este insa mai important ca orice, este atitudinea Bulgariei fata de UE cat si, mai ales, fata de Romania, vecinul sau. Asta transforma in postulat pan-slavitatea Bulgariei si Serbiei. Aceste tari, atata timp cat Rusia va si adversara Europei, vor lua partea Rusiei.
    • +6 (6 voturi)    
      da (Duminică, 6 aprilie 2014, 1:42)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui Lucky1

      socialistii bulgari, la fel ca ai nostri, sint prorusi, de fapt pro hotie si anarhie, si contra statului de drept, unde le e clar ca ar fi nimeni. Bulgarii de dreapta nu sint asa putini ca in rusia, si asta se va vedea in timp. E interesant ca ce s-a intimplat la noi incepind din 2012 s-a intimplat si la ei, ceea ce dovedeste clar un plan coordonat de la moskova. Doua popoare needucate, care au stat secole sub stapinirea turceasca inapoiata, apoi sub rusii la fel de barbari, asta e istoria si nu putem trece asa usor peste ea.
  • -1 (9 voturi)    
    E necesar un raspuns romanesc ... (Sâmbătă, 5 aprilie 2014, 18:13)

    solar [utilizator]

    In opinia mea , dar sunt sigur ca si in aceea a altora multi, Romania poate fi usor izolata economic si politic in aceste conditii, contrar tuturor intereselor sale firesti si stravechi.(manifeste cel putin de doua secole)Cred ca raspunsu cel mai justificat la aceasta tendinta resimtita momentan este recunosterea (chiar urgenta!!)Republicii Kosovo si chiar crearea ALBANIEI MARI.Cele doua tari slave a caror miza majora mai mare deca a UE este RUSIA, nici nu se gandesc sa "menajeze" Romania si nici nu se gandesc la minime concesii fata de tara noastra.
  • 0 (0 voturi)    
    de facut (Duminică, 6 aprilie 2014, 9:11)

    puiu70 [utilizator]

    1. "destanga" du-te taica in rusia ca tie acolo-ti place
    2. Trebuie recunoscut kosovo, pentru ca in aceasta faza am spus ce am avut de spus, kosovo e recunoscut de sua si ue iar noi trebuie sa semnalizam CLAR cu sua si ue
    3. GAZE DE SIST!!!
    4. AVIOANE, TANCURI, ELICOPTERE
    5. La nord si sud avem slavi, neprieteni, la vest pe unii dispusi oricand sa bata palma cu rusii ca sa-si indeplineasca visul iar marea neagra devenita cam "lac rusesc". Turcia se cam duce spre islam.

    INCA NU E CLAR PENTRU TOT ROMANUL!!??


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri