O eventuala suspendare de catre Uniunea Europeana a gazoductului "South Stream", destinat sa furnizeze gaz rusesc Europei ocolind Ucraina, nu va afecta realizarea sa, a declarat vineri ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, citat de AFP.

"Realizarea acestui proiect se va derula pe baza acordurilor interguvernamentale semnate intre Rusia si tarile care participa la proiect. Si, conform dreptului international, aplicarea unor astfel de acorduri nu poate fi suspendata de aceasta maniera", a spus Novak, intr-o conferinta de presa.

"Vom avea consultari cu Comisia Europeana. Proiectul nu a fost oprit", a adaugat acesta.

In fata agravarii crizei din Ucraina, Parlamentul European a adoptat joi o rezolutie, fara caracter constrangator, insa, care prevede ca "gazoductul South Stream nu trebuie construi si Uniunea Europeana ar trebui sa caute alte surse de aprovizionare".

Realizat de Gazprom si grupul energetic italian Eni, South Stream ar urma sa lege Rusia de Bulgaria pe sub Marea Neagra, ocolind Ucraina, principala tara de tranzit pentru gazul rusesc, dupa care va ajunge spre Grecia si Italia, Serbia, Ungaria, Slovenia si Austria.

Bulgaria, foarte dependenta de gazul rusesc, a reactionat imediat la propunerea Parlamentului European, afirmand ca South Stream este "un proiect strategic prioritar" care nu ar trebui "sacrificat din motive politice".