Institutul Aspen din Romania, in parteneriat cu Guvernul Romaniei si cu Departamentul pentru Energie, organizeaza in perioada 4-5 iunie Bucharest Forum Energy 2014, eveniment anual care ofera o platforma de intalnire pentru actorii din domeniul public si privat interesati de domeniul energiei in regiunea Marii Negre.

Bucharest Forum Energy va incepe miercuri, 4 iunie, cu un discurs de deschidere sustinut de Mircea Geoana, presedinte al Institutului Aspen din Romania, si de Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor.

In cadrul evenimentului vor sustine discursuri Victor Ponta, prim-ministrul Romaniei, Razvan Nicolescu, ministrul Energiei, Duane Butcher, insarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA in Bucuresti, Tudor Copaci, viceministrul Economiei in Guvernul Republicii Moldova, si Tudor Constantinescu, consilier prinicipal la Directoratul General de Energie al Comisiei Europene.

Bucharest Forum Energy reuneste actori privati si guvernamentali din regiune, reprezentanti ai organizatiilor internationale de reglementare si coordonare in sectorul energiei, ai institutiilor financiare internationale, precum si experti in domeniul energiei din peste 15 tari din Europa, America, regiunea Marii Negre, zona de la estul Mediteranei, regiunea Caucaz si Asia Centrala, pentru a discuta despre solutii de crestere a securitatii energetice si de dezvoltare in sectorul energiei, in actualul context european si international.

Organizatorii evenimentului informeaza, intr-un comunicat transmis presei, ca "Bucharest Forum Energy organizeaza un dialog structurat despre modul in care Romania si regiunea pot juca un rol esential si influent in acest domeniu", in contextul dezbaterilor care pregatesc Consiliul European programat pentru finalul lunii iunie si avand in vedere recentele propuneri ale Comisiei Europene privind noua strategie pentru asigurarea securitatii energetice a Uniunii si a regiunii.

Discutiile vor aborda teme precum proiectele de interconectare a sistemelor energetice din regiune si oportunitatile de finantare a acestora, investitiile in infrastructura de transport si in noi capacitati de productie, noile tehnologii pentru productia de energie propuse de unii dintre cei mai mari investitori prezenti in regiune, cooperarea comerciala si de investitii intre UE si SUA la Marea Neagra si in Zona Marii Caspice.

Vezi pe site-ul evenimentului agenda integrala a Bucharest Forum Energy