OMV Petrom a inaugurat marti primul Centru de Vizualizare 3D din Romania. Centrul le permite inginerilor sa vizualizeze, in mod 3D, imagini ale zacamintelor de petrol si gaze pe un ecran cu o latime de 4 metri. Centrul de Vizualizare este situat in Petrom City si este primul de acest fel din grupul OMV.

Centrul de Vizualizare 3D asigura o mai buna intelegere a substraturilor geologice cu ajutorul imaginilor 3D generate pe baza datelor obtinute in urma studiilor seismice 3D si a studiilor tehnice. "Noul Centru de Vizualizare permite imbunatatirea procesului de analiza a datelor geologice si a planurilor tehnice. Putem vizualiza informatiile pana in cel mai mic detaliu, iar vizualizarea in mod 3D ne poate ajuta sa prevenim erorile si omisiunile din procesul de analiza. De asemenea, Centrul de Vizualizare incurajeaza colaborarea intre diferitele parti implicate ¬ de la geologi la specialisti in explorare, ingineri de foraj ¬, fiind astfel posibila luarea unor decizii in mod rapid. Daca inainte, prin metodele traditionale, procesul de luare a unei decizii putea dura si trei saptamani, acum, speram sa facem acest lucru numai dupa o singura intalnire in Centrul de Vizualizare 3D, cu toate partile implicate", a declarat Gary Ingram, Director in cadrul diviziei Explorare si Productie.

Investitiile in Centrul de Vizualizare insumeaza aproximativ 500.000 de euro. Suma acopera amenajarea salii speciale, achizitia si instalarea ecranului 3D, a proiectorului, a oglinzilor si a softului dedicat. Datele proiectate pe ecranul 3D sunt produse cu ajutorul unui software dedicat pentru modelarea zacamintelor.