Gazoductul Iasi-Ungheni a fost inaugurat, miercuri, de premierii Romaniei si Republicii Moldova, Victor Ponta subliniind cu acest prilej ca gazul din Romania nu doar ca va fi mai ieftin, dar prin acest proiect Moldova nu va mai sta niciodata cu frica ca ramane fara energie, potrivit Mediafax. Seful Guvernului a aratat ca Romania si R. Moldova au nevoie de resursele energetice pentru a fi "cu adevarat independente".

"Cred ca prin inaugurarea de azi dam un mesaj pentru toata lumea si as vrea sa fim prieteni cu toata lumea, dar mesajul sa fie foarte clar: Moldova si Romania, ca sa fie cu adevarat independente, au nevoie si de energie, asa cum avem nevoie si de toate celelalte resurse. Impreuna putem sa fim cu adevarat independenti si impreuna putem sa fim cu adevarat respectati pentru asta si acesta e mesajul pe care il dam astazi Europei si tuturor. Sunt convins ca acest gaz va fi nu doar mai ieftin, dar va fi sigur si in felul asta niciodata Moldova nu va sta cu frica ca ramane fara energie", a declarat premierul Ponta.

Ponta a adaugat ca, in ciuda parerilor sceptice cu privire la proiect, cu sprijinul CE s-a reusit finalizarea proiectului in termenul de un an.

Premierul roman s-a aratat convins ca pretul gazelor va fi mai ieftin, dar la fel de ambele parti ale Prutului, insa a refuzat sa precizeze daca gazul va fi furnizat de Transgaz sau de Petrom, el subliniind ca ambele sunt companii romanesti aflate in competitie.

Premierul Republicii Moldova, Iurie Leanca, a precizat ca in prezent se afla in ultima etapa de finalizare contractele de furnizare a gazului, iar primele cantitati vor fi livrate incepand cu 1 septembrie.

Proiectul gazoductului va fi complet peste doi ani, cand vor fi finalizate cele doua statii de crestere a presiunii. Aceste instalatii au un cost total de 120 miliooane euro, iar partea romana a alocat deja cele 72 milioane de euro care ii revin.

De asemenea, Republica Moldova trebuie sa realizeze conexiunea de la Ungheni la Chisinau in urmatorii doi ani.