Romania nu are nici acum o strategie energetica adaptata la situatia geopolitica actuala, chiar daca potrivit promisiunilor actualului Guvern ar fi trebuit finalizata inca din toamna anului trecut. In conditiile in care nu este cunoscut mixul energetic pe care se va putea baza Romania in urmatorii 20-30 de ani, este de neinteles cum Guvernul Ponta decide, fara nicio consultare publica, proiecte in domeniul energiei nuclere pe o perioada de 40-50 de ani, se declarat pentru HotNews.ro Lucian Bode, fost ministru al economiei. Bode critica faptul ca Guvernul ofera unei companii chineze accesul la informatii privind reactoarele nucleare, fara a exista vreo sigurnat ca aceasta va face vreo investitie. Bode mai ridica semne de intrebare si asupra modului in care va fi stabilit noul sistem de redevente petroliere, proces tinut secret pana dupa alegeri. O alta intrebare este legata de modul in care micii consumatori si consumatorii casnici de energie electrica vor suporta ajutorul de 750 milioane de euro dat marilor consumatori.

Lucian BodeFoto: Hotnews
  • Secrete puse pe tava chinezilor

Lucian Bode acuza Guvernul ca preda sectorul de producere a energiei nucleare catre o companie din China, in contextul in care Romania este membra NATO iar proiectul vizeaza accesul la informatii secrete privind reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda. Reamintim ca Nuclearelectrica a selectat compania chineza China General Nuclear Power Corporation sa aiba acces la camera de date a proiectului reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Ulterior, compania a fost desemnata ca investitor care sa dezvolte Proiectul Unitatilor 3 si 4. Compania a fost aleasa in urma unei proceduri discutabile de selectie. Procesul de selectie a durat doar doua saptamani, compania chineza fiind singura care a depus documentatia necesara. Compania chineza este cea care, teoretic, ar trebui sa dezvolte proiectul, insa nu este sigur ca se va ajunge pana acolo. Intre timp, companiei chineze ii este permis accesul la camera de date. "De altfel nu exista garantii ca dupa ce are acces la informatii strict secrete, compania chineza chiar sa renunte la proiect, iar Romania nu face altceva decat sa puna pe tava un secret de stat. Guvernul Ponta isi propune dezvoltarea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda fara nicio consultare publica, de altfel normala intr-o tara civilizata, si fara a face vreun studiu al pietei internationale", a declarat Bode.

Acesta solicita premierului Victor Ponta si ministrului delegat pentru energie, Razvan Nicolescu, sa prezinte stadiul realizarii strategiei energetice nationale si sa faca publice conditiile acordului cu firma chineza, care sunt conditiile impuse de catre aceasta si in ce mod isi vor recupera investitiile, care sunt facilitatile pe care le va acorda statul roman si daca vor fi acordate si alte garantii de stat. "Totodata, romanii trebuie sa stie daca productiei de energie nucleara i se va garanta un procent de 40% din piata, cine va trebui sa faca loc sau sa-si incerce sansele la export? Va fi data lovitura de gratie mineritului? Va fi exportata energia ieftina produsa de Hidrolectrica?", intreaba Lucian Bode care a fost ministru al economiei in perioada guvernarii Ungureanu.

Acesta aminteste ca in vara anului 2013, fostul ministru delegat al energiei, Constantin Nita, anunta ca pana in toamna Romania va avea o noua strategie energetica. In toamna, insa, Nita a anuntat ca nu sunt fonduri pentru elaborarea strategiei energetice. Intre primavara, in locul lui Nita la conducerea Departamentului pentru Energie a fost numit Razvan Nicolescu, fost director in cadrul Petrom. "In cadrul audierilor pentru validarea in functie a lui Nicolescu, acesta spunea ca 'este necesara o stragie energetica adoptata prin consens de catre toate fortele politice'. Perfect de acord cu domnia sa, doar ca nimeni, si subliniez nimeni, nu a fost chemat la dezabeteri publice. Il intreb pe domnul Razvan Nicolescu daca nu cumva a uitat ce ne promitea imediat dupa ce s-a instalat in functie, si anume ca isi propune 'sa accelereze elaborarea strategiei energetice, astfel incat prevederile sa fie aplicate inca din acest an", a spus Bode, adaugand ca singurele eforturi ale actualului ministru, pentru elaborarea documentului, au fost lansarea in spatiul mediatic a zece intrebari pentru cei interesati. Aceasta in conditiile in care securitatea energetica este o componenta majora a securitatii nationale.

Citeste si Nuclearelectrica a ales o companie chineza, singurul investitor care s-a prezentat la selectie, sa aiba acces la informatiile privind reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda

  • Noul sistemul de redevente tinut la secret

Fostul ministru al economiei solicita Guvernului sa prezinte de urgenta stadiul stabilirii noului sistem de redevente pentru petrol si gaze in Romania. "Mai sunt 2 luni si jumatate pana la data la care Romania trebuie sa aprobe noile redevente iar Guvernul Ponta isi ascunde intentiile legate de recalcularea acestora. O ceata totala guverneaza acum Romania, o serie de incertitudini fiscale fac din tara noastra un climat economic lipsit de orice predictibilitate", a afirmat Bode. Acesta crede ca Guvernul Ponta nu sunt prezentate public intentiile privind noile redevente pentru petrol si gaze, deoarece in plina campanie electorala, Ponta nu poate spune romanilor ca aceasta lege este in defavoarea romanilor.

Nivelul actual al redeventelor la titei si gaze a fost stabilit prin lege in 2004 de catre Guvernul Nastase si este valabil pana in decembrie 2014. Redeventele sunt intre 3,5% si 13,5% la titei si intre 3,5%-13% la gaze. Chiar daca actualul sistem expira in doua luni, pana in prezent nu a existat nicio dezbatere publica cu privire la calculul redeventelor. "Am pus intrebari despre acest subiect si la Ministerul Finantelor si la Agentia Nationala de Resurse Minerale. Raspunsurile au fost evazive, cum de altfel anticipam. Cum sa ne asteptam sa avem dezbatere publica, atunci cand avem un ministru al finantelor care nu stie nici la nivel teoretic ce inseamna o dezbatere publica? Regimul redeventelor trebuie sa raspunda atat unor nevoi ale statului, cat si unor nevoi ale industriei si ale consumatorilor, trebuie corelat, de asemenea, cu Strategia Energetica, pe care, din pacate nu o avem inca", a afirmat Bode. Acesta considera ca este inadmisibila "tacerea" Guvernului Ponta pe aceasta tema. "Atat proiectul de dezvoltare Cernavoda 3,4 cat si noul regim al redeventelor reprezinta asumari ale statului roman de zeci de miliarde euro pe zeci de ani si trebuie facute dezbateri serioase pe aceste subiecte. La umbra dezbaterilor superficiale se pot intampla sau pregati adevarate grozavii economice, grozavii care vor arde buzunarul romanilor si vor avea repercusiuni pe zeci de ani", a mai afirmat Bode.

Citeste si De ce se fereste Guvernul sa puna in dezbatere publica proiectul privind noile cote de redevente petroliere

  • Schema de sprijin pentru marii consumatori de energie va fi suportata de micii consumatori

Comisia Europeana a anuntat in urma cu o saptamana ca a aprobat pentru Romania schema de sprijin pentru marii consumatori de energie, prin care sunt scutiti de la plata certificatelor verzi. Este o masura ce se intinde pe 10 ani, va intra in vigoare de la 1 decembrie anul acesta si va expira in decembrie 2024. Este un sprijin in valoare de 750 de milioane de euro, insa modul in care va fi suportat acesta nu a fost inca anuntat public. "Nita ne-a spus ca acest sprijin nu va fi oferit sub forma ajutorului de stat, asta inseamna ca cei 750 mil de euro vor fi suportati din buzunarul celorlalti consumatori?", intreaba Bode. Acesta cere Guvernului sa faca publica lista celor 300 companii care vor primi sprijin si sa spuna dupa ce criterii au fost selectate.

Guvernul Ponta a aprobat in 11 Iunie 2014 Hotararea 495 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea marilor consumatori de la plata pana la 85% a certificatelor verzi. Hotarare de Guvern urma sa intre in vigoare de la 1 august 2014. Insa, prin doua Hotarari de Guvern, Ponta a prorogat acest termen de doua ori, prima data in luna iulie pentru 1 octombrie, iar a doua oara in luna septembrie pentru 1 decembrie 2014.

"Dincolo de balbaiala Guvernului Ponta, care a fost obligat sa proroge de doua ori termenul de punere in aplicare a acestei Hotarari, consider ca suntem in fata unei noi hotii a guvernului Ponta. Dupa hotia certificatelor verzi facturate de doua ori consumatorilor casnici de catre operatorii de furnizare a energiei electrice -nici pana azi romanii nu stiu cu cat au fost furati la factura sau daca si-au recuperat banii platiti in plus, dupa hotia taxei pe stalp care a fost introdusa in factura de energie electrica, dupa hotia producatorilor de energie electrica in cogenerare -producatorii de energie electrica in cogenerare au primit subventii mult mai mari decat li se cuveneau, asistam la o noua hotie, tot din buzunarul tuturor romanilor, si tot prin lege", a mai spus fostul ministru al economiei.

Acesta este convins ca incepand cu 1 decembrie 2014, micii consumatori vor fi obligati sa achite factura de 750 milioane de euro. "Solicit Guvernului sa nu transfere responsabilitatea catre ANRE si sa precizeze daca toti ceilalti consumatori de energie electrica din Romania vor fi obligati sa suporte plata celor 750 mil euro", a adaugat Bode.

Precizam ca Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) urmeaza sa stabileasca modul in care va fi suportata schema de sprijin pentru marii consumatori.

Citeste si Comisia Europeana a aprobat schema de ajutor de stat de 750 milioane de euro pentru marii consumatori de energie electrica/ Ajutorul va fi suportat de micii consumatori