Termenul de judecata aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, avand ca obiect procedura de intrare in insolventa a Complexului Energetic Hunedoara a fost fixat pe 4 februarie 2015, precizeaza pentru HotNews.ro reprezentantii companiei energetice. Potrivit acestora, GEROM SA, creditorul care a solicitat insolventa CE Hunedoara, solicita suma de 1,3 milioane de lei. HotNews.ro a aratat in urma cu cateva zile ca Gerom International SA, companie producatoare de utilaje miniere, a cerut pe 17 decembrie 2014, la Tribunalul Hunedoara, in calitate de creditor, insolventa CE Hunedoara, potrivit informatiilor de pe portalul instantelor de judecata.

Reamintim ca CE Hunedoara, societate cu 7.000 de angajati, din care multi mineri din Valea Jiului, se afla intr-o situatia economica foarte dificila. In luna octombrie, HotNews.ro arata ca situatia este atat de dificila, incat dupa alegeri, la inceputul acestui an, este posibil sa intre in insolventa.

Potrivit reprezentantilor Gerom, a fost solicitata insolventa CE Hunedoara pentru neplata facturilor conform conditiilor contractuale. "Suma totala de plata la data de 5 ianuarie 2015, este de 5.681.147 RON. Aceasta suma reprezinta contravaloarea utilajelor si echipamentelor miniere fabricate si livrate de catre GEROM", a precizat pentru HotNews.ro Mihael Melczer, CEO Gerom International.

Complexul Energetic Hunedoara a fost infiintat in septembrie 2012 in urma fuziunii Electrocentrale Deva (termocentrala Mintia) si Electrocentrale Paroseni. In februarie 2013, compania nou infiintata a fuzionat cu Societatea Nationala a Huilei (CNH). De fapt, doar cu o parte din CNH, deoarece au fost preluate doar patru mine din sapte cate detinea. In total exista 7 mine care faceau parte, initial, din Compania Nationala a Huilei. Guvernul a convenit in 2011 impreuna cu organismele internationale inchiderea minelor necompetitive din cadrul CNH. Astfel, minele Petrila, Paroseni si Uricani urmeaza sa fie inchise treptat pana in 2018, trecand in acest scop la SN Inchideri Mine Valea Jiului. Activele viabile, adica minele Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan, au fost incluse in Complexul Energetic Hunedoara. Complexul Energetic Hunedoara se aprovizioneaza, teoretic, cu carbunele produs atat in minele pe care le detine, cat si in minele care urmeaza sa fie inchise.

CE Hunedoara produce energie foarte scumpa, cea mai scumpa din Romania. Costul de productie depaseste 270 lei/MWh, in conditiile in care energia se vinde pe bursa energie cu circa 170 lei/MWh, in medie.