Ambasador rus: Ungaria ar putea deveni un centru regional de distributie de gaze livrate de Rusia

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 23 martie 2015, 13:59 Economie | Energie

Ungaria ar putea deveni un centru regional de distributie de gaze naturale livrate in principal de Rusia, datorita capacitatii sale de stocare, a declarat ambasadorul rus la Budapesta, Vladimir Sergeev, relateaza agentia ungara de presa MTI, preluata de Mediafax.

Ungaria are o capacitate de stocare de aproximativ 6 miliarde de metri cubi, ceea ce o plaseaza pe locul cinci in randul tarilor din Uniunea Europeana la acest capitol. Prin comparatie, capacitatea de stocare a Romaniei este de 3 miliarde de metri cubi, potrivit datelor Eurogas.

Sergeev a aratat ca infiintarea unui centru regional de distributie in Ungaria ar asigura imbunatatirea securitatii furnizarii de gaze naturale in aceasta tara. De asemenea, ambasadorul rus a afirmat ca centrul ar putea fi alimentat cu gaze rusesti in viitorul apropiat.

Sergeev a indicat ca primul pas catre "un parteneriat strategic in domeniul energiei" a fost facut la finalul anului trecut, cand companiile de stat Gazprom (Rusia) si MVM (Ungaria) au incheiat un acord pentru ca Ungaria sa stocheze 700 de milioane de metri cubi de gaz din Rusia in depozitele sale.

Ambasadorul rus a afirmat ca, in prezent, au loc discutii legate de pretul pe care Rusia il va cere guvernului de la Budapesta pentru gazele livrate.

In luna februarie, cele doua state au ajuns la o intelegere prin care Ungaria poate beneficia in urmatorii ani de gazele cumparate de la Gazprom, dar nefolosite inca, dar trebuie, de asemenea, sa continue sa si cumpere anumite cantitati de gaze naturale. Ungaria nu a utilizat 22 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, cantitate pe care trebuie sa o plateasca, potrivit contractului in vigoare.

Intrebat in legatura cu o posibila participare a Gazprom la proiectul de conectare a Ungariei la gazoductul Turkish Stream, pe care il construiesc Rusia si Turcia, ambasadorul rus a declarat ca "este posibil ca Gazprom sa se numere printre investitori", dar ca "probabil nu va juca un rol central" in proiect.

Sergeev a precizat, de asemenea, ca sanctiunile impuse de Uniunea Europeana si masurile luate de Moscova ca raspuns la acestea reprezinta principalul obstacol pentru exporturile Ungariei catre Rusia.










1008 vizualizari
  • +3 (3 voturi)    
    sa plusam nitel,amice (Luni, 23 martie 2015, 14:09)

    Hipius [utilizator]

    Pe langa asta,o sa mai primeasca si Transilvania+poate un culoar pana la Marea Neagra,nu de alta insa lacul ala nu e satisfactor,nu se pot scalda toti ungurii acolo.
  • +3 (3 voturi)    
    Pe unde? (Luni, 23 martie 2015, 14:14)

    Daniels22026 [utilizator]

    Gazoductul catre Ungaria urmeaza sa treaca pe sub Bulgaria, pe la adincimea de 125 km. Mi s-ar parea corect asa, ca sa nu poata nimeni sa se intepe ilegal in gazoductul unguresc.

    O alta varianta ar fi lansarea de rachete rusesti, mari si pline de gaz, catre Budapesta. Interceptarea la sol se face pe baza de parasute si arcuri rusesti. Cred ca ar functiona bine, numai sa nu ploua.
  • +3 (3 voturi)    
    ce glume știe rusul acesta :) (Luni, 23 martie 2015, 14:44)

    visio [anonim]

    am râs de mă doare burta...:))


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică