Analiza HotNews.ro

Promisiunile nerealiste facute de ministrul energiei fata de minerii din Valea Jiului

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Vineri, 29 mai 2015, 15:08 Economie | Energie

Acuzatii de presiuni politice la adresa ministerului condus de Andrei Gerea.
Foto: Agerpres
Ministrul energiei, Andrei Gerea, s-a dus joi in Valea Jiului cu o avalansa de promisiuni, scopul fiind doar sa opreasca protestele declansate de mineri cu trei zile in urma. Si a reusit. Minerii au incetat conflictul si s-au intors la munca, ramanand ca ministrul sa puna in aplicare toate angajamentele introduse intr-un protocol semnat cu sindicatele. Insa, e greu de crezut ca acele promisiuni vor putea fi onorate avand in vedere ca pentru unele dintre ele e nevoie de aprobari ale Comisiei Europene foarte greu de obtinut, mai ales ca ar necesita ajutoare financiare uriase. Si mai apare o intrebare: Cum va reusi CE Hunedoara sa returneze statului, in doar sase luni, cele doua imprumuturi de 40 de milioane de lei si 167 milioane de lei, aprobate de Guvern in ultimele doua saptamani?

Promisiunile ministrului, pe scurt:


  • Prorogarea termenului de inchidere a minelor de huila de la anul 2018, la anul 2024
  • Vanzarea pe piata reglementata a unei cantitati corespunzatoare unei puteri de 200 MW
  • Separarea legala a activitatii miniere de cea energetica sa se produca doar daca programul de restructurare intocmit ajunge la aceasta concluzie
  • Anularea amenzii de 120 de milioane de euro din partea Comisiei Europene pentru neachizitionarea numarului necesar de certificate de carbon pana la finele lunii aprilie

"Protocolul contine un angajament ca impreuna sa facem demersurile la toate organismele abilitate, atat in tara, cat si la nivelul UE, care sa permita prorogarea termenului de inchidere a minelor de huila de la anul 2018, la anul 2024, sa permita vanzarea pe piata reglementata a unei cantitati corespunzatoare unei puteri de 200 MW- aferente puterii electrice minime pentru cele doua termocentrale, demararea procedurilor de separare a Sucursalei Paroseni, ca prima etapa a restructurarii, daca programul de restructurare care urmeaza sa fie elaborat in perioada urmatoare va stipula necesitatea divizarii, separarea legala a activitatii miniere de cea energetica sa se produca doar daca programul de restructurare intocmit ajunge la aceasta concluzie", a declarat ministrul Energiei, citat de Agerpres, joi, dupa intalnirea cu sindicatele.
 
Prorogarea termenului de inchidere a minelor de huila de la anul 2018, la anul 2024. In primul rand, pentru stabilirea acestui termen este necesara o noua decizie din partea Comisiei Europene, in conditiile in care exista deja una. Minerilor li s-a mai promis ca vor putea beneficia de programul aprobat prin decizia Comisiei Europene 787 din 2010. Insa, prin aceasta decizie, Romania a fost autorizata sa aloce un ajutor de 1,16 miliarde de lei pentru inchiderea a trei mine, altele decat cele care fac parte acum din CE Hunedoara. Practic, in urma deciziei 787 din 2010 s-a stabilit ca acest ajutor sa se acorde pentru inchiderea, in perioada 2011-2018, a trei mine necompetitive, respectiv Petrila, Paroseni si Uricani. Deja o mare parte din suma a fost alocata pentru procesul de inchidere. Pentru cele patru mine din cadrul CE Hunedoara, Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan, va fi nevoie de o noua decizie a Comisiei Europene. Decizia in 2010 care se aplica tuturor statelor membre arata ca pentru primirea ajutorului la care face referire protocolul, unitatile de productie a carbunelor trebuie sa faca parte dintr-un plan de inchidere a carui termen-limita nu depaseste data de 31 decembrie 2018. Insa, in cadrul acestui plan au fost cuprinse doar cele trei mine neviabile, nu si cele patru mine din cadrul CE Hunedoara.

Vanzarea pe piata reglementata a unei cantitati corespunzatoare unei puteri de 200 MW.
Pentru Complexul Energetic Hunedoara ar fi mana cereasca vanzarea energiei pe piata reglementata. Ar insemna sa vanda cantitati sigure la preturi sigure care sa acopere costurile de productie, insa pentru consumatorii de pe piata reglementata efectul ar fi scumpirea energiei electrice. Practic, ar trebui sa fie reduse cantitati de energie mai ieftina pentru a face loc energiei scumpe de la CE Hundoara. Costul de productie la Complexul Energetic Hunedoara este de aproape 300 de lei/MWh, in timp ce la alti producatori, precum Hidroelectrica si Nuclearelectrica, este sub 160 lei/MWh.

Separarea legala a activitatii miniere de cea energetica sa se produca doar daca programul de restructurare intocmit ajunge la aceasta concluzie. Insa, separarea activitatii miniere de cea energetica este o conditie pentru primirea imprumutului de 167 de milioane de lei aprobat miercuri de Guvern. Practic, Guvernul a aprobat acest ajutor pentru activitatea energetica, iar pentru a demonstra ca nu va fi utilizat in sectorul minier, activitatea miniera a societatii se va separa legal de celelalte activitati. Acest lucru a fost subliniat chiar miercuri de Guvern atunci cand a fost aprobata ordonanta de urgenta privind ajutorul de 167 de milioane de lei.

Anularea amenzii de 120 de milioane de euro din partea Comisiei Europene pentru neachizitionarea numarului necesar de certificate de carbon pana la finele lunii aprilie. Complexul Energetic Hunedoara nu a reusit sa achizitioneze decat o foarte mica parte din numarul necesar de certificate de carbon. Pentru cele 1,2 milioane de certificate neachizitionate, Comisia ar urma sa sanctioneze compania cu 120 milioane de euro. Gerea sustine ca amenda ar putea fi anulata, insa acest lucru ar crea un precedent la nivelul UE greu de asumat. Insa, pe langa faptul ca trebuie sa plateasca amenda, CE Hunedoara este obligata sa achizitioneze si cele 1,2 milioane de certificate. "Este un semnal bun primit din partea Comisiei Europene. Imediat dupa depasirea termenului, cand ne-am dat seama ca nu ne putem incadra, am contactat Comisia Europeana. Am primit un sprijin real din partea Comisiei, ne-am deplasat la sediul Digi Clima si la Digi Competition si discutiile purtate au concluzionat un lucru: haideti sa ne facem treaba, sa rambursam ajutorul de stat ilegal, sa achizitionam certificatele de CO2 si dupa aceea, incursul luinii iunie, sa venim cu dosarul in care sa explicam de ce s-a intarziat. Nu este vina companiei, este vina statului si putem sa fim iertati", a declarat Andrei Gerea, potrivit publicatiei gazetadedimineata.ro.

  • Cum va returna CE Hunedoara ajutoarele primite?

Un alt aspect important este cel al returnarii imprumuturilor acordate de stat. Pe langa ajutorul de 167 milioane de lei aprobat miercuri si care trebuie returnat in termen de sase luni, CE Hunedoara a mai primit un imprumut de 40 de milioane de lei pentru returnarea unui ajutor de stat primit ilegal in perioada 2008-2011. Ambele trebuie returnate impreuna cu dobanzile aferente. Cel de 167 de milioane de lei va fi folosit pentru cheltuieli curente, avand in vedere ca acum este in incapacitate de plata, si pentru achizitionarea de certificate verzi. Cum va reusit CE Hunedoara sa returneze aceste sume intr-un timp atat de scurt avand in vedere si datoriile imense pe care le are la stat si la furnizori? Complexul Energetic Hunedoara inregistra la data de 31 martie 2015 datorii de 942,2 milioane lei, din care datorii restante in suma de 432,8 milioane lei. La sfarsitul anului 2014, CEH inregistra pierderi de 356 milioane lei. In acest moment sunt sase furnizori care cer in instanta insolventa CE Hunedoara. Procesul va fi pe 18 iunie la Tribunalul Hunedoara.

In aceste conditii, este greu de crezut in promisiunile ministrului Gerea.

Reamintim ca minerii au protestat timp de trei zile blocandu-se in mine. Miercuri Guvernul a aprobat un imprumut de 167 milioane de lei (37 de milioane de euro), insa acesta va fi directionat doar catre termocentralele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (Mintia si Paroseni), nu si pentru cele patru mine din cadrul societatii, Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan. Ajutorul reglementat este conditionat de separarea activitatii miniere de cea energetica. Separarea activitatilor ar duce automat la inchiderea celor patru mine din cadrul Complexului, presiunea sociala fiind imensa avand in vedere ca cei mai multi din cei 6.500 de angajati ai societatii sunt mineri.

Citeste si:


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
3042 vizualizari
  • +12 (14 voturi)    
    Ministru PSD (Vineri, 29 mai 2015, 15:37)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Deci: demagog, hot sau complice la hotie.
    • 0 (0 voturi)    
      carbune (Sâmbătă, 30 mai 2015, 14:27)

      Kilowat [anonim] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Ar fi corect ca pe factura de energie sa apara , asa cum apare suma data pe certificate verzi si suma data de la buget pentru mineri . Banii aia se duc tot in energie in fapt , numai ca se trag banii de la populatie cu alt titlu mascat . Asa , n-ar mai fi toti porniti impotriva privatilor cu energia verde .
  • +15 (17 voturi)    
    incubator de eurosceptici (Vineri, 29 mai 2015, 16:26)

    alexc [anonim]

    Eurosceptic este poate un cuvant sofisticat pentru a descrie minerul din Valea Jiului, totusi, propaganda cu care este investita aceasta idee pare a fi o prioritate pentru guvern. E simplu: 1. mergi in Valea Jiului, fii populist pana in panzele albe si promite marea cu sarea; 2. Odata ce ai facut asta, asteapti sa vina Europa si sa-ti dea una peste nas spunandu-ti ca o arzi dubios si populist; 3. Te intorci in Valea Jiului si le spui oamenilor ca tu ai incercat dar uite, nu te-a lasat Europa. Pentru omu de rand, tu esti baiatul bun, Europa ala rau; 4. Pasul final, astepti urmatoarele alegeri si cultivi ura pe care ai semanat-o spurcand Europa in campanie;

    In momentul de fata, Europa este cel mai mare ghimpe in coastele coruptiei din tara. PSD, partidul matca al coruptiei, face orice ca sa vireze afara din EU.
    • 0 (2 voturi)    
      mare-i gradina (Vineri, 29 mai 2015, 21:42)

      tepes [utilizator] i-a raspuns lui alexc

      Domnule Alexcaca esti bolnav omule,dar nu dispera exist tratament,cel al tacerii.
  • +1 (3 voturi)    
    Gerul concedierilor vine de la Gerea ! (Vineri, 29 mai 2015, 17:19)

    Plagarus [utilizator]

    Contaminati toti " cinstitii " cu verbiajul doctorul in falsh Ponta Viorel ?
    • +1 (3 voturi)    
      E, au vrut usele, (Vineri, 29 mai 2015, 20:22)

      , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui Plagarus

      acum sa inghita!
      "Daca nu eram eu, era de doi ani inchisa sandramaua asta", parca asa a spus pompa!
      Romania este o sandrama; oamenii sunt niste.... doar el bea sampanie si whisky in Dubai; 10.000 euro, in cateva ore!
      Si cica Basescu este betiv si hot!
      El e toata ziua cu marinelu in gura!
      Si marinelu s/ar putea simti bine!
  • +5 (7 voturi)    
    Discriminare!!! (Vineri, 29 mai 2015, 17:27)

    NbSl [anonim]

    Se continua discriminarea sectorului privat, singurul care tine bugetul de stat in carca, in vreme ce acesti dinozauri nu si-au mai platit datoriile la bugetul de stat de la revolutie. Aceeasi situatie si la CFR Marfa, CFR Calatori, OltChim, etc, etc. Toate intreprinderile de stat sunt vaci de muls pentru clasa politica corupta, in timp ce sectorul privat este muls si de amaratul de bachis pentru a tine in spate aceste gauri negre ale economiei romanesti iar minerii... mase de manevra, manipulati dupa cum vor gugernantii. Vine FMI si le impune inchiderea acestor pierderi din economie iar sindicalistii in complicitate cu politicienii corupti le mentin pe pierdere pentru muls si turism electoral. RUSINE.
    • +2 (2 voturi)    
      ! (Vineri, 29 mai 2015, 19:58)

      Natasa [utilizator] i-a raspuns lui NbSl

      Cei care lucreaza in sectorul privat nu-s electoratul lor, asa ca nu conteaza! Mai grav e ca amaratii aia din zona nu inteleg ca alde Gerea asta enu le fac niciun serviciu si vor fi din ce in ce mai saraci ei si copiii lor cat ne conduc unii care doar dau din gura si fura cat pot!
  • -1 (3 voturi)    
    cand va returna?! (Vineri, 29 mai 2015, 20:16)

    lili [anonim]

    La Sfantu' asteapta, adica niciodata!
    Ba, o sa le mai dea inca de cine stie cate ori!
    Asa se intampla la toate companiile de stat falimentare ale statului roman, toate aceste pierderi uriase facute an de an se compenseaza de la Bugetul de stat, fara fund al Romaniei!
    Nu-s bani pentru alocatii marite, pentru salarii decente, pentru pensii omenesti, pentru conditii decente in spitale, pentru scoli moderne cu profesori bine pregatiti si platiti, pentru autostrazi moderne, dar SUNT bani de fiecare data sa salveze aceste falimentare companii de stat unde clientela politica isi face veacul pe salarii uriase si de unde vin bani si la partide prin tot felul de scheme!
    Rusine!
    Asa se intampla de 25 de ani, toate guvernele au facut la fel!
  • +2 (2 voturi)    
    Promisiuni pesediste, via Tariceanu! (Sâmbătă, 30 mai 2015, 8:12)

    hotnewsfil [utilizator]

    Realiste, nerealiste, la prostime prind toate. Promisiuni sa fie!


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri