​Stirea ca austriecii de la OMV au incheiat cu rusii de la Gazprom un memorandum de intelegere care ar viza si "un posibil schimb de asseturi" a starnit nelinisti in Romania. Care ar putea fi acele bunuri care sa faca obiectul unui schimb cu rusii? Sa fie cumva si unele din Romania? Sunt intrebari care au aparut automat dupa anuntul de saptamana trecuta facut de grupul OMV printr-un comunicat de presa. Intrebati daca aceasta intelegere are in vedere si asseturi din Romania, reprezentantii OMV au spus pentru HotNews.ro ca "acesta este doar un memorandum de intelegere care defineste intentia de a investiga posibilitatea incheierii unui acord".

Gazprom - OMVFoto: Colaj foto

Altfel spus, este posibil sa urmeze un acord si abia atunci vom afla clar daca vor face vreun schimb de active.

Reamintim ca in urma cu o saptamana,OMV, compania care detine pachetul majoritar al Petrom, a semnat un memorandum cu Gazprom prin care evalueaza posibilitatea de a deveni partener cu compania rusa in dezvoltarea unui zacamant de petrol si gaze din Rusia.Memorandumul prevede si un posibil schimb de bunuri. In plus, OMV si Gazprom vor examina o posibila constructie a doua conducte de gaze care sa completeze fluxul de gaze din Rusia spre Europa care se desfasoara in acest moment prin gazoductul Nord Stream.

Memorandumul intareste informatiile tot mai persistente din ultimele luni privind apropierea dintre OMV si Gazprom, pe fondul relatiilor bune pe care Rusia le-a cultivat cu Austria. Viena unul dintre putinii parteneri de dialog ai Moscovei, intr-o UE tot mai ostila fata de modul in care Vladimir Putin isi foloseste companiile de stat ca arma politica pentru a mentine dependenta statelor est-europene fata de gazul rusesc.

Apropierea dintre OMV si Gazprom a primit un impuls si o confirmare odata cu numirea la sefia companiei austriece a germanului Rainer Seele. Fost sef al companiei germane Wintershall si presedintele Camerei de comert Ruso-Germane, Rainer Seele a sustinut deschis ca sanctiunile UE impotriva Rusiei dupa invadarea Ucrainei trebuie ridicate.

Fata de afacerile si legaturile lui Rainer Seele cu Rusia exista serioase semne de intrebare. Anul trecut, Seele vroia sa vanda rusilor de la Gazprom trei companii din concernul german Wintershall si o parte din rezervoarele europene pe care le controleaza. Anul acesta, Seele a promis investitii germane de 500 de milioane de euro in Rusia in ciuda sanctiunilor internationale.

In acest moment, in spatele scenei publice se negociaza dur o chestiune esentiala pentru independenta energetica a Romaniei: cum vor fi transportate catre Europa gazele ce vor fi extrase din Marea Neagra? Fie pe teritoriul Romaniei prin intermediul conductelor Transgaz, fie prin intermediul unei viitoare conducte a Gazprom care ar urma sa treaca prin Marea Neagra - varianta ce ar fi agreata de OMV.

Citeste si Cat interes prezinta gazele din Marea Neagra pentru Gazprom? O cronologie a unor evenimente de la esecul Nabucco pana la numirea unui apropiat al rusilor ca sef OMV