Cinci asociatii care reprezinta industria energiei regenerabile, RWEA, PATRES, RPIA, ARBIO, ARmHE, reclama, la unison, noua cota anuala obligatorie de energie electrica produsa din surse regenerabile de energie. Aceasta cota care beneficiaza de sistemul de promovare cu certificate verzi, a fost stabilita de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei- ANRE, de 12,15% fata de 17% cat era initial stabilit in Legea 220, in baza careia toti producatorii si-au facut planurile de afaceri, se arata intr-un comunicat comun al celor cinci asociatii.

Potrivit acestora, mentinerea cotei la un nivel foarte mic pentru al treilea an la rand este lovitura de gratie pentru o mare parte dintre producatorii de energie din surse regenerabile, care in ultimele luni au fost pusi in fata unei situatii fara precedent: pe Piata Certificatelor Verzi - PCV nu s-a tranzactionat niciun certificat verde la ultimele doua sesiuni de tranzactionare. Cele cinci asociatii sustin impreuna ca principala cauza a acestei situatii este reducerea cotei anuale obligatorii de energie electrica produsa din surse regenerabile de energie, care beneficiaza de sistemul de promovare cu certificate verzi.

"Situatia este alarmanta. Reducerea cotei in 2014 si in 2015 si mentinerea acesteia in continuare la un nivel scazut de 12,15% fata de 17% cat era stabilit in Legea 220, genereaza un excedent urias de certificate verzi care devin azi doar hartii fara valoare. Aceasta decizie, cuplata cu valabilitatea certficatelor verzi de 12 luni si impozitarea certificatelor verzi la momentul acordarii si nu la momentul efectiv al vanzarii inseamna faliment iminent pentru marea parte dintre producatorii mici si medii. PATRES a tras semnale de alarma referitor la lipsa tranzactiilor cu certificate verzi pe PCV, situatie cu efecte deosebit de grave pentru o mare parte din investitorii in domeniul regenerabilelor", a declarat Viorel Lefter, presedintele Organizatiei Patronale a Producatorilor de Energie din Surse Regenarabile din Romania -PATRES.

"Decizia ANRE de a ignora semnalele transmise de catre piata si de a mentine un nivel al cotei mult sub necesitatile economice ale producatorilor de energie regenerabila creeaza un precedent periculos al carui efect sunt convinsa ca nu a fost evaluat corespunzator", a afirmat, la randul sau, Catalina Dragomir, Presedintele Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana (RWEA).

"Pentru producatorii de energie electrica in microhidrocentrale ce beneficiaza de programul de sustinere cu certificate verzi, reducerea cotei obligatorii de energie regenerabila de catre ANRE ar echivala cu o noua lovitura data unei industrii oricum muribunde, avand in vedere ca aceasta se adauga altor lovituri sub centura date de autoritati in ultimii doi ani. Printre acestea nu putem sa nu amintim: taxa pe stalp aplicata fara norme de aplicare, chiriiile pe albie in extravilan la nivel de centrul Bucurestiului, taxa exorbitanta pe o apa care nu este consumata, ci doar utilizata, prin turbinare, aceasta nefiind afectata cu nimic", a afirmat Bogdan Popa, Presedinte Asociatia Romana pentru Microhidroenergie (ARmHE): .

"Consideram ca pentru a-si atinge obiectivele, recent aprobata lege 122/2015 si pentru a putea rebalansa cu adevarat sectorul energiei regenerabile din Romania este imperios necesar majorarea cotei anuale obligatorii, pentru a putea mentine o piata predictibila, stabila si functionala. Doar prin majorarea acestei cote va exista o reechilibare a pietei de energie si se va evita adancirea pierderilor suferite de producatorii de energie regenerabila, in special mici producatori", a spus Ciprian Glodeanu, Presedinte Asociatia Romana a Industriei Fotovoltaice (RPIA).

"ARBIO considera ca este nevoie sa se creasca substantial cota anuala anuntata de ANRE, pentru a inchide gaura existenta astazi intre cererea si oferta al certificatelor", a declarat Ilias Papagiorgiadis, Presedinte ARBIO.

In aceste conditii, asociatiile din sectorul energiei regenerabile, ce reprezinta interesele producatorilor solicita, "in mod imperios, in ceasul al doisprezecelea, autoritatilor responsabile sa demareze un proces real de consultare care sa conduca la luarea unor decizii corecte si stabilirea unor mecanisme echitabile si predictibile de piata pentru toti participantii la piata. Asociatiile din sectorul regenerabilelor sustin identificarea acelui punct de echilibru pentru cota, care sa fie suportabil pentru consumatorul final, dar in acelasi timp sa nu impinga investitiile deja realizate in domeniu (in valoare de peste 7 miliarde de Euro) spre un faliment cert".