Producatorul de energie de stat Hidroelectrica, aflat in insolventa, a vandut microhidrocentrala Calugarita, din judetul Arges, Arhiepiscopei Argesului si Muscelului pentru 1,7 milioane lei, unitatea producand energie pentru a aproviziona 180 de gospodarii.

"Microhidrocentrala Calugarita de pe raul Valea lui Stan (judetul Arges) a fost cumparata de Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, cu 1,7 milioane lei, in timp ce cea de-a doua microhidrocentrala, Vladesti, aflata in bazinul raului Olanesti din judetul Valcea, a fost adjudecata de firma Roski Air Service, cu 2,2 milioane lei", a declarat, pentru agentia Mediafax, administratorul judiciar al companiei, avocatul Remus Borza.

Microhidrocentrala cumparata de Arhiepiscopie are o putere instalata de 630 de kW si produce energie suficienta pentru a aproviziona 180 de gospodarii. A doua microhidrocentrala are, de asemenea, o putere instalata mai mica de 1 MW.

Compania a vandut, astfel, doar doua dintre cele 34 de microhideocentrale scoase la vanzare prin licitatie in luna iulie.

Hidroelectrica mai detine 128 de microhidrocentrale cu o putere instalata de pana la 4 MW fiecare.

Compania de stat a inregistrat pe primul semestru ale acestui an un profit record de 725 milioane lei, cu 42% mai mare decat profitul inregistrat in perioada similara a anului trecut, cand societatea a raportat un profit de 510 milioane lei.

Cifra de afaceri aferenta primului semestru al anului a crescut cu aproape 300 milioane lei comparativ cu primele 6 luni ale anului 2014, respectiv de 1,851 miliarde lei fata de 1,554 miliarde lei.

Hidroelectrica este cel mai ieftin producator de energie din Romania. Compania se afla pentru a doua oara in insolventa din februarie 2014, prima procedura de reorganizare avand loc in perioada iunie 2012 - iunie 2013.