Premierul polonez Ewa Kopacz a inaugurat luni terminalul maritim de gaz natural lichefiat de la Swinujscie (nord-vest), care garanteaza independenta energetica a tarii fata de Rusia, scrie AFP.

"Polonia si-a atins scopul strategic, suntem independenti in materie de gaze", a declarat Ewa Kopacz, la ceremonia de inaugurare a acestui terminal de GPL, o investitie de 720 milioane de euro.

Terminalul de la Swinujscie va avea o capacitate initiala de 5 miliarde m3 pe an, respectiv o treime din gazul consumat de Polonia. Capacitatea sa va ajunge pana la 7,5 miliarde m3 in urmatorii ani.

O treime din consumul de gaze in Polonia provine in prezent din resurse proprii, circa 40% este importat din Rusia si 20% din Asia centrala.

Din dorinta de a-si asigura independenta energetica, Polonia si-a modernizat sensibil infrastructura de gaze in cursul ultimilor ani, construind sute de kilometri de gazoducte si importand rezervoare subterane de gaz.

"Independenta noastra ne ofera si posibilitatea de a negocia pretul", a subliniat Kopacz.

Decizia de a construi acest terminal a fost adoptata in 2006, dar constructia sa, care a fost incredintata italienilor de la Saipem (grupul ENI) si care urma sa fie gata la jumatatea lui 2014, a suferit intarzieri.