Guvernul l-a propus pe deputatul PSD Iulian Iancu sa ocupe functia de membru in Consiliul de Administratie al Agentiei Europene pentru Cooperarea Autoritatilor de Reglementare in Energie (ACER), potrivit unor informatii obtinute de HotNews.ro. Practic, este propunerea Romaniei pentru aceasta functie, in conditiile in care mandatul actualului membru, Razvan Nicolescu, fost ministru al energiei, expira la sfarsitul acestui an. Contactat de HotNews.ro, Iulian Iancu a confirmat aceasta nominalizare, spunand ca propunerea din partea Romaniei a fost facuta de premierul Victor Ponta si de ministrul energiei Andrei Gerea. Vezi in text cine este Iulian Iancu si de ce este cunoscut ca "omul Gazprom".

Iulian Iancu Foto: HotNews.ro
  • Este inginer, specialitatea petrol si gaze; Potrivit CV-ului, a absolvit University Business School - Oxford, Marea Britanie, specialitatea management. Este deputat din 2005, neintrerupt, ocupand in Camera Deputatilor functia de presedinte al comisiei pentru industrii si servicii. In Guvernul Nastase (2000- 2004) a fost Secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului. Intre februarie 2000 si decembrie 2000 a fost presedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale. Intre 1999 si 2000 a fost Director general adjunct al SNGN Romgaz Medias. Si-a inceput cariera la Distributia de gaze Medias in 1985 ca inginer stagiar. Iancu este si presedinele Comitetului National Roman al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).
  • Potrivit declaratiei de interese, este actionar la Banca de Credit si Dezvoltare Romexterra, Romexterra Finance si Azomures. La BCD Romexterra si Romexterra Finance, Iulian Iancu este trecut si ca membru fondator. In 2006, banca maghiara MKB Bank (parte a grupului german Bayern LB) a cumparat pachetul majoritar de actiuni al Romexterra Bank (in prezent Nextebank). De asemenea, potrivit declaratiei de interese este membru al fundatiei Omenia. Din 2009 pana acum, functia de membru CA al ACER din partea Romaniei a fost detinuta de Razvan Nicolescu. In prezent, acesta este presedintele CA al ACER. Nicolescu a anuntat recent ca nu mai candideaza pentru un nou mandat. Contactat de HotNews, Iulian Iancu a spus ca nu a stiut ca a fost propus din partea Romaniei, fiind anuntat de acest lucru in urma cu patru zile. Functia o accepta deoarece este intr-un domeniu in care lucreaza "de o viata", a precizat Iancu.
  • Din ACER sunt eliberate trei locuri de membri din noua ai CA: cel detinut de Romania, al Poloniei si al Portugaliei. Candidaturile pot fi depuse pana pe 30 octombrie. In cazul in care vor fi mai mult de trei nominalizari, cei propusi vor fi supusi votului. De aceea, in cazul in care vor fi mai mult de trei candidaturi, si Iulian Iancu va trebui sa treaca prin filtrul votului, motiv pentru care, in acest moment, nu este sigura 100% numirea sa.
  • HotNews.ro a solicitat Ministerului Energiei sa explice aceasta nominalizare, insa pana la ora publicarii materialului nu a fost transmis raspunsul.

UPDATE Ministerul Energiei a aratat la solicitarea HotNews.ro ca a fost semnata o scrisoare de sustinere pentru candidatura lui Iulian Iancu, "avand in vedere bogata experienta pe care o are domnul Iulian Iancu, atat in domeniul producerii resurselor energetice si reglementarii in domeniul energiei". "In prezent, Consiliul de Administratie al Agentiei este alcatuit din 9 membri permanenti si 9 supleanti. In contextul in care mandatul a 3 membri permanenti si a doi supleanti expira la 28 ianuarie 2016, CONS UE trebuie sa adopte o noua decizie de inlocuire a acestora. Presedintia Luxemburgheza (PRES) a solicitat Statelor Membre sa-si prezinte candidatii pana pe 30 octombrie. Procesul de desemnare a noilor membri permanenti si supleanti va fi similar cu cele anterioare, din 2009 si 2013. In principiu, Statele Membre ar urma sa-si prezinte propunerile de candidati iar PRES sa intocmeasca lista finala care va fi supusa votului in cadrul Consiliului (COREPER I). Decizia in COREPER va fi luata prin majoritate simpla. In acest context, Reprezentanta Permanenta a Romaniei pe langa UE a solicitat autoritatilor romane sa faca propuneri pentru numirea unui membru al Romaniei in Consiliul de Administratie in Agentia pentru Cooperarea Autoritatilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER). Ministerul Energiei, IMM-urilor si Mediului de Afaceri a semnat o scrisoare de sustinere (recomandare) pentru candidatura d-lui Iulian Iancu pentru acest post, avand in vedere bogata experienta pe care o are domnul Iulian Iancu, atat in domeniul producerii resurselor energetice si reglementarii in domeniul energiei, precum si la nivel decizional in cadrul administratiei centrale coordonatoare a domeniului energetic.

Conform CV-ului, dl. Iulian Iancu a fost presedinte al Autoritatii de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale si al Comitetului National Roman al Consiliului Mondial al Energiei. Este presedintele Comisiei pentru industrii si servicii in Parlamentul Romaniei si in trecut a fost secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului. De asemenea, experienta in domeniul energiei a fost completata de functiile administrative detinute la Romgaz si Distrigaz", se arata in raspunsul Ministerului Energiei.

Din 2012 pana acum, numele lui Iancu a fost vehiculat in mai multe randuri pentru functia de ministru, insa nu a fost propus niciodata din cauza banuielilor ca ar avea legaturi cu Gazprom. In decembrie 2012 circula informatia ca Ambasada SUA s-ar fi opus numirii sale. Aceste banuieli au fost alimentate de aparitia unor telegrame Wikileaks in care era prezentat ca "omul Gazprom". Erau note diplomatice trimise in 2008 de la Ambasada SUA la Bucuresti si "desecretizate" in 2011 de catre Wikileaks. Iulian Iancu era descris in telegramele Wikileaks de colegul sau de partid, Georgian Pop, drept "controlat de Gazprom". Tot Georgian Pop spunea, citat de oficialii americani intr-o telegrama publicata de HotNews.ro, ca Iulian Iancu "va sustine South Stream si propunerile Rusiei pentru instalatii de depozitare a gazului in Medias, Moldova si Bucuresti". Georgian Pop este presedintele Comisiei de control SRI din Parlament.

Vorbind despre posibilii candidati la posturile de ministri ai Executivului pe care il formau PSD si PDL, in dreptul portofoliului de la Energie, Georgian Pop l-a nominalizat pe PSD-istul Iulian Iancu, dar americanii il citeaza cu urmatorul comentariu: "Observati-l cu atentie pe acest individ - e controlat de Gazprom si va sustine South Stream si propunerile Rusiei pentru instalatii de depozitare a gazului in Medias, Moldova si Bucuresti''. Pop a mai adaugat intr-o paranteza: "Si Basescu sustine South Stream acum, asta i-a spus lui Putin intr-o convorbire telefonica recent - verificati treaba asta. Veti vedea ca am dreptate... Nabucco e mort!". Ca o paranteza, o parte din ceea ce a spus Pop s-a adeverit. Mai exact partea cu Nabucco, proiect esuat in iunie 2013.

Intr-o alta telegrama confidentiala trimisa de Ambasada SUA la Washington in 2008, apare scris ca "Iulian Iancu, presedintele Comisiei pentru Energie din Camera Deputatilor si expertul PSD pe tema energiei, a spus oficialilor economici americani ca este ingrijorat de faptul ca Rusia isi foloseste puterea energetica sa manipuleze evenimentele politice din regiune".

Discutia ar fi avut loc in decembrie 2008 cu pe 12 decembrie, cu consilierii politici si specialistul politic al ambasadei SUA la Bucuresti. In primavara lui 2011, dupa aparitia telegramelor Wikileaks, Georgian Pop a negat ca ar fi spus aceste lucruri.

Iulian Iancu a incercat sa scape de aceasta eticheta de om al rusilor. De altfel, in septembrie 2014, Iancu a lansat un atac la adresa Gazprom, spunand ca Rusia a finantat cu 82 de milioane de euro manifestarile impotriva gazelor de sist din mai multe tari europene, inclusiv Romania, si a blocat proiecte mari de infrastructura, precum Nabucco. "In mare, o treime din resursele energetice folosite de Europa provin din Rusia, dar si Rusia isi asigura o treime din PIB din incasarile din exporturile de materii prime energetice, deci si Rusia e interesata sa-si mentina piata europeana. De aici disperarea de a bloca proiecte mari de infrastructura, vezi cazul Nabucco, si de a bloca accesul europenilor la resursele indigene, vezi manifestarile impotriva gazelor de sist, pe care noi le priveam ca fiind actiuni ecologiste si care au fost sustinute de fapt de Rusia, iar acum vedem de ce", a spus Iancu in septembrie 2014, in cadrul unei dezbateri pe teme energetice, potrivit Agerpres.

Numele lui Iulian Iancu a fost mentionat si intr-un rechizitoriu din dosarul "Mita la PSD", dosar care s-a finalizat cu condamnarea la doi ani si sase luni de inchisoare a omului de afaceri Ioan Niculae, patron InterAgro, si la trei ani a presedintelui PSD Braila Gheorghe Bunea Stancu. Potrivit unor fragmente din rechizitoriu, controversatul om de afaceri Ioan Niculae impunea numirea lui Iulian Iancu in functia de ministru al Economiei in cazul victoriei lui Mircea Geoana la alegerile prezidentiale din 2009. Patronul InterAgro dorea numirea lui Iancu, in detrimentul lui Mihai Tanasescu, reprezentantul de atunci al Romaniei la FMI. "Deci, daca il bagati (pe Tanasescu Mihai), il nenorocesc!", se arata in rechizitoriu.

Fragmente din rechizitoriul dosarului "Mita la PSD"

(...)Revenind la intalnirea din data de 05.11-2009, Gheorghe Bunea Stancu l-a chestionat pe Ioan Niculae asupra doleantelor pe care le are in schimbul acestui "sprijin", acesta solicitand in mod expres ca la conducerea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, a S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. si a S.N.G.N. ROMGAZ S.A. sa fie desemnate anumite persoane pe care le-ar putea controla: daca nu dai afara, nu se poate.

Tot la acest moment al dialogului dintre cei doi, inv.Gheorghe Bunea Stancu discuta la telefon cu presedintele partidului din care facea parte, Mircea Geoana, acesta fiind salutat si de Ioan Niculae care isi reafirma generic sprijinul pentru acesta: "pai nu suntem in echipa? s-au nu vi s-a spus ?".

Multumit ca a reusit sa vorbeasca cu candidatul a carui campania electorala isi exprimase intentia sa o sprijine, inv.Ioan Niculae afirma: "Mi-am spus numele. Deci a inteles", apoi se dezlantuie la adresa posibilului ministeriabil Tanasescu Mihai despre care face o serie de afirmatii jignitoare si calomnioase. De asemenea, ii sugereaza inv.Gheorghe Bunea Stancu, cunoscand autoritatea si influenta acestuia in cadrul partidului, ca ar fi bine de numit in functia de ministru al Economiei o persoana cunoscuta inv.Ioan Niculae, mai precis deputatul Iulian Iancu.

Mai mult, chiar daca inv.Gheorghe Bunea Stancu ii arata ca a inteles pretentia lui Ioan Niculae, acesta din urma nu se sfieste chiar sa treaca intr-un al registru al exprimarii, mai precis al agresivitatii, fiind foarte ferm fata de interlocutorul sau si chiar intareste pentru ce da milionul de euro in cadrul campaniei electorale: "Deci, daca il bagati (pe Tanasescu Mihai - n.a.), il nenorocesc! Ca aia e structura, ca Geoana ar vrea sa-l impinga in fata, ca el cu cumnatu-su, cu aceiasi structura. Un milion am dat".

In prezent, Iulian Iancu este cercetat alaturi de deputatul Lucian Sovat de procurorii DNA pentru un presupus trafic de influenta pe langa fostul director al Transelectrica Horia Hahaianu. Potrivit procurorilor, ar fi intervenit pe langa Hahaianu sa sprijine finantarea unor activitati cu scop electoral. Este o cauza disjunsa dintr-un dosar in care fostul judecator Toni Grebla a fost trimis in judecata sub acuzatii de coruptie.

De asemenea, este unul dintre deputatii aflati in atentia ANI. Recent, Agentia Nationala de Integritate a anuntat ca a constatat incalcarea regimului juridic al conflictului de interese in materie administrativa in cazul a 32 fosti sau actuali parlamentari (14 actuali deputati, 17 fosti deputati si un senator). Potrivit ANI, in calitate de deputat, Iulian Iancu a incheiat, in legislatura 2008- 2012, un contract civil prin care si-a angajat fratele in functia de subinginer in cadrul propriului birou parlamentar, incalcand, astfel, dispozitiile art. 70 si art. 71 din Legea nr. 161/2003. In baza contractului civil incheiat, fratele sau a obtinut venituri salariale in cuantum total de 23.460 lei.