Statele Unite au decis sa ridice interdictia care afecta de 40 de ani exporturile de petrol american, o consecinta a cresterii spectaculoase a productiei nationale, scrie AFP.

Sonda petrolFoto: Flickr

Legea bugetara adoptata vineri de Congres prevede ca “niciun responsabil al guvernului federal nu va putea impune restrictii la exportul de petrol".

Reclamata cu vigoare de mai multi alesi republicani si de marile grupuri petroliere, dar criticata de numerosi democrati si combatuta in zadar de organizatiile ecologiste, aceasta masura ar putea conduce la reducerea stocurilor foarte mari, asigurand un debuseu pentru productia americana dar si o mica scadere a pretului benzinei la pompa.

Un alt argument invocat de Heidi Heitkamp, senatoare americana din Dakota de Nord (nord): "Deschizand petrolul american, oferim aliatilor nostri un partener comercial mai stabil, reducand puterile unor tari precum Rusia, Venezuela si din regiuni volatile din Orientul Mijlociu care isi folosesc dominatia (pe piata) energiei petnru a influenta tara noastra si aliatii nostri".

Pentru ecologisti, este o noua incurajare de a extrage petrol, in ciuda angajamentelor asumate la conferinta asupra climatului de la Paris (COP21).

Embargoul dateaza din perioada socului petrolier din 1973-1975, cand Statele Unite, cu o productie in declin, dorea sa se protejeze de o posibila ruptura in lantul de aprovizionare. Atunci s-a decis constituirea unei rezerve strategice de petrol si interzicerea exportului productiei nationale.

De acum, nici o restrictie nu va mai afecta exporturile celor 9,2 milioane de barili produsi zilnic sau a celor 490,7 milioane de barili stocate in tara.

Doar presedintele american poate limita exporturile, din motive de securitate nationala, in caz de penurie sau cand cotatia petrolului in Statele Unite depaseste mult preturile practicate pe piata mondiala.

Cu 281,68 milioane de barili pe luna (in septembrie 2015, potrivit cifrelor departamentului american al Energiei), productia se apropie de recordul din octombrie 1970 (310,40 milioane de barili) si aproape s-a dublat din octombrie 2008 (146,93 milioane barili).

James Williams, de la WTRG Economics, crede ca ridicarea interdictiei nu va avea un impact mare asupra pietei petrolului, deoarece “in total nu va exista o cantitate suplimentara la vanzare".

In schimb, "de acest lucru ar putea beneficia producatorii, care vor putea exporta la un pret mai bun spre Europa, unde rafinariile sunt mai bine echipate" pentru tratarea petrolului american cu un continut redus de sulf decat cele americane, spune el.