​Complexul Energetic Oltenia anunta ca pierderea sa pe 2015 va fi si mai mare dupa intrarea in faliment a doua companii: Regia Autonoma pentru activitati Nucleare (RAAN) si Termo Craiova SRL. Reprezentantii CE Oltenia spun, potrivit unui comunicat de presa, ca sansele de a mai recupera creantele inregistrate la cele doua societati devin zero, in urma intrarii lor in faliment. Astfel, pierderea CE Oltenia pe 2015 va mai creste cu 68 milioane lei fata de 895 de milioane de lei, cat a fost anuntat initial.

In cazul RAAN, tribunalul Mehedinti a decis saptamana trecuta intrarea in faliment, iar in cazul Termo Craiova este posibil sa se pronunte Curtea de Apel Craiova pe 17 februarie.

"Este posibil ca, in data de 17 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova sa declare faliment si pentru SC TERMO CRAIOVA SRL", informeaza CE Oltenia.

"Avand in vedere ca aceste societati erau in procedura de insolventa, CE Oltenia a constituit provizioane pentru risc de incasare, respectiv: pentru creanta RAAN in valoare totala de 383 mil lei, provizionul de risc constituit a fost de 345 mil lei; pentru creanta TERMO CRAIOVA in valoare totala de 299 mil lei, provizionul de risc constituit a fost de 269 mil lei", mai precizeaza reprezentantii CEO.

Potrivit acestora, prin intrarea in faliment a celor doua societati, "sansele CE Oltenia de a recupera aceste sume devin zero, fapt ce va infuenta in mod negativ rezultatul estimat al anului 2015, astfel incat pierderea calculata va creste cu inca 68 mil lei (diferenta de 38 mil lei aferenta creantei RAAN + diferenta de 30 mil lei aferenta creantei TERMO CRAIOVA)".

Complexul Energetic Oltenia a avut o pierdere uriasa in 2015, de circa 895 de milioane de lei, potrivit estimarilor prezentate recent de Laurentiu Ciobotarica, directorul general interimar al companiei. Din cele 895 de milioane de lei, 725 de milioane de lei au fost pierderi din exploatare. Este o pierdere chiar mai mare decat in 2014 cand a fost inregistrat un bilant negativ de aproape 700 de milioane de lei.