Compania Nationala a Uraniului (CNU) nu se confrunta doar cu probleme economice, ci si cu unele de natura penala, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei. Conducerea societatii a inaintat organelor abilitate 3 sesizari cu privire la fapte de natura penala. Potrivit ministerului, una dintre probleme este "practica raportarilor incorecte fata de organele de control". De asemenea, a fost constatata o secretizare excesiva a companiei, care a dus pana la ascunderea nejustificata a unor date necesare in activitatea societatii, chiar si fata de membrii Consiliilor de Administratie.

"Au fost sesizate neconcordante intre situatiile reale si cele raportate in timpul controalelor efectuate de Curtea de Conturi. Si acest aspect a fost adus la cunostinta organelor de cercetare penala", mai precizeaza Ministerul Energiei.

Acesta mai arata ca la capitolul probleme identificate, pe langa relevarea situatiei tehnico-economice existente si a deficientelor manageriale, au fost identificate o serie de practici antiperformanta. Reprezentantii ministerului considera ca secretizarea excesiva a activitatii companiei a dus pana la ascunderea nejustificata a unor date care erau necesare in activitatea societatii care asigura auditul financiar al companiei. Sub pretextul ca Decizia Curtii de Conturi din 2012 este clasificata "secret de serviciu", aceasta nu a fost cunoscuta de auditorul extern. Aceasta situatie degreveaza auditorul extern de responsabilitatile pe care in mod uzual le are. De asemenea, date si informatii necesare unui proces de management normal au fost ascunse nejustificat membrilor Consiliilor de Administratie din trecut, mai arata Ministerul Economiei.

Si ministrul energiei, Victor Grigorescu, vorbeste pe Facebook despre cele trei plangeri penale. "Am primit mostenire o companie care nu produce cat ar trebui sa produca, care nu a deschis perimetre miniere noi, cum era obligatoriu sa faca si la care a trebuit sa demitem conducerea si sa facem trei plangeri penale", a postat Grigorescu pe Facebook.

In luna ianuarie 2016, componenta Consiliului de Administratie a fost modificata. La conducerea Companiei a fost numit un nou director general- Gelu Agafiel Maracineanu. "Imediat, au fost realizate o serie de verificari si analize care au relevat aspectele semnalate ca incorecte in managementul companiei. Au fost stabilite doua directii de actiune: identificarea problemelor care au dus la situatia in care se afla compania si gasirea de solutii care sa permita functionarea corecta a companiei, in conditiile date de piata concurentiala si in lipsa oricaror subventii", se arata in comunicatul Ministerului Energiei.

Ce a decis noua conducere

  • identificarea rolului CNU si a potentialului de a-si indeplini obiectul de activitate;
  • renuntarea la exploatarea neeconomica de la Crucea-Botusana si inchiderea temporara a acesteia;
  • demararea activitatilor necesare inceperii exploatarii de la Tulges- Grinties;
  • restructurarea companiei in raport de noile obiective;
  • modernizarea proceselor de productie pentru cresterea randamentelor;
  • actualizarea si modernizarea procedurilor si a proceselor manageriale.

Pana in anul 2011, activitatea de extragere si prelucrare a uraniului a fost subventionata de stat cu procente de 55-75% din valoarea costului de productie, mai arata Ministerul Energiei. Odata cu disparitia subventiei, conducerile care s-au succedat nu au identificat la timp solutiile corecte pentru continuarea activitatii in termeni competitivi. Practica incorecta a fost identificata de Curtea de Conturi in luna mai a anului 2012, insa aceasta forma de management a continuat si intre octombrie 2012 si decembrie 2015.

Potrivit comunicatului, la data de 17 noiembrie 2015, la preluarea mandatului de ministru al Energiei de catre Victor Vlad Grigorescu, societatea se afla intr-o situatie complexa. Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis irevocabil sa mentina masurile cu un impact financiar major, dispuse de Curtea de Conturi prin decizia din 2012, care obligau societatea la plata catre bugetul de stat a sumei de aproximativ 3,5 milioane de lei. Suplimentar, se afla pe rol un proces similar, aferent perioadei 2012-2014, avand ca obiect contestarea unui raport al Curtii de Conturi, in care se stabileste ca veniturile cuvenite Bugetului de Stat au fost diminuate cu aproximativ 251 de milioane de lei.

Luand in considerare decizia ICCJ, Compania Nationala a Uranului a incercat sa actualizeze pretul cu care furniza dioxid de uraniu catre Societatea Nationala Nuclearelectrica, marindu-l cu aproximativ 75%. Noul pret nu a fost acceptat de SNN, astfel ca acel contract a fost reziliat. In aceste conditii, CNU a ramas fara principala sursa de venit, cu o perspectiva minima de redresare. CNU a terminat anul 2015 cu o pierdere de aproximativ 21 de milioane lei.

Situatia Companiei Nationale a Uraniului este unul dintre cele mai rasunatoare esecuri din sistem, un esec la nivelul managementului si al politicilor publice, a declarat marti Victor Grigorescu, ministrul energiei. Acesta a mai spus ca se insala cei care considera ca ar fi trebuit continuate livrarile de combustibil nuclear de la CNU catre Nuclearelectrica, deoarece nu ar fi fost bine pentru siguranta Romaniei.

"Le spun celor care ne recomanda sa mentinem livrari constante de la Compania Nationala a Uraniului catre Nuclearelectrica in ritm normal, chipurile pentru a mentine ciclul nuclear complet, ca se insala si ca daca am fi facut asa ceva, cu siguranta nu ar fi fost bine pentru siguranta Romaniei", afirmat Grigorescu. Acesta a explicat ca CNU extrage in prezent circa 10% din necesarul de consum national, ceea ce inseamna ca restul este livrat din rezerve. In aceasta situatie s-a ajuns deoarece CNU nu a dechis noi perimetre la timpul potrivit. "In mod natural, o exploatare se epuizeaza. Orice companie, nu numai in minerit, are anumite rezerve pe masura ce exploateaza, deschide perimetre noi pentru a-si indeplini obligatiile contractuale. Ce ar fi trebuit sa se intample la CNU, e ca trebuia sa se deschida noi perimetre. Ultima actualizare a planului de inchidere a actualelor perimetre s-a facut in 2011. Stiam deja care sunt perspectivele actualelor exploatari, cand devin nerentabile si cand trebuie inlocuite cu deschiderea altora noi", a spus Grigorescu.

Reprezentantii Nuclearelectrica au spus in luna februarie ca motivul rezilierii contractului cu Compania Nationala a Uraniului este pretul mult prea mare al combustibilului nuclear. Din 2014 pana in luna noiembrie 2016, CNU a livrat pulbere sinterizabila de UO2 la pretul de 475 lei/kg. In noiembrie, CNU a conditionat continuarea livrarii de UO2, solicitand o crestere cu 76% a pretului. In aceste conditii, Nuclearelectrica a initiat in luna decembrie 2015 o procedura competitiva de urgenta intre doi furnizori calificati, CNU si o firma din Canada-Cameco Inc Canada. Oferta castigatoare a fost cea a firmei din Canada.

Compania Nationala a Uraniului (CNU) are activitatea reglementata prin acte normative care stabilesc modul de constituire a stocului de siguranta de octoxid de uraniu (U3O8), in cadrul Agentiei Nationale a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale (ANRSPS), precum si modul de valorificare a dioxidului de uraniu (UO2) - beneficiar unic fiind SN Nuclearelectrica S.A. (SNN).