Probabilul viitor presedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marti ca proiectul ruso-german de exploatare a zacamintului de gaze de la Iujno-Russky, in vestul Siberiei, va contribui decisiv la securitatea energetica a Europei.

Medvedev, care este si presedintele consiliului de administratie al Gazprom, a facut aceasta declaratie la ceremonia de semnare a acordului, care a avut loc marti la Moscova, relateaza ICIS News.

La aceasta a participat si ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier l-a felicitat pe Medvedev pentru investirea acestuia drept candidat la alegerile prezidentiale din 2008.

Exploatarea zacamintului de gaze de la Iujno-Russky, estimat la 600 miliarde de metri cubi de gaze, este unul dintre cele mai mari proiecte energetice lansate in ultima vreme, iar resursele exploatabile reprezinta circa o data si jumatate consumul anual al tarilor din Uniunea Europeana.

Conform estimarilor, de la Iujno-Russky se vor extrage circa 25 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, incepind din 2009. Lansarea proiectului va permite cel mai probabil Gazprom sa isi ridice cota de piata in distributia de gaze catre UE de la 27%, anul trecut, la circa 33%, in 2015.

Acordul dintre Gazprom si BASF este unul destul de complex. Astfel, Wintershall, subsidiara detinuta integral de catre BASF, detine 25 la suta (mai putin o actiune) din actiunile in Severneftegazprom (SNGP), companie care detine licenta de exploatare a zacamintului Iujno-Russky. In schimb, Gazprom si-a marit participatia in compania germana WINGAS la 50 la suta, mai putin o actiune.

Totodata, Gazprom si BASF au infiintat societatea mixta Gazprom NSGP Trading, care va intermedia schimburi comerciale de energie intre cele doua entitati.

"Sunt foarte fericit sa va pot spune aceasta intr-o zi decisiva pentru continuare aprofundarii relatiilor noastre", a declarat ministrul german, citat de Interfax, numindu-l totodata pe Medvedev "prieten drag si vechi".

La rindul sau, acesta i-a multumit lui Steinmeier si a subliniat ca "independent de calendarul electoral, esentiala este dezvoltarea Rusiei si a economiei sale".