Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE), societate desprinsa din Electrica, se va ocupa de infiintarea fondului de investitii alaturi de Rompetrol, asa cum prevede celebrul memorandum semnat in 2013, a anuntat Victor Grigorescu, ministrul energiei, intr-un interviu acordat HotNews.ro. Memorandumul prevede investitii de 1 miliard de dolari. Ministrul sustine ca a anuntat grupul Rompetrol (actualul KMG International) despre decizia privind SAPE, desemnarea unei companii fiind o etapa in indeplinirea obligatiilor statului roman prevazute in memorandum. Reprezentantii KMG International au acuzat, recent, ca partea romana "nu indeplineste promisiunile sale", amenintand ca pleaca din tara. Reamintim ca memorandumul din 2013 se afla in atentia procurorilor DNA.

Victor GrigorescuFoto: Hotnews

Vezi declaratiile ministrului. Precizam ca acestea sunt doar o parte dintr-un amplu interviu pe teme energetice, pe care il vom difuza in curand.

Filmare si editare video: Balazs Nitsch-Petioky / Video realizat cu echipament Nikon

"Noi am selectat deja compania care va reprezenta partea romana in viitoarea constructie a fondului de investitii. Este vorba despre SAPE- Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie", a declarat Victor Grigorescu pentru HotNews.ro. Intrebat de ce tocmai SAPE, ministrul a spus ca este "structurata potrivit pentru tipul asta de activitate".

"SAPE detine participatii minoritare in alte companii, incaseaza dividende, are acest specific de administrare de active. Noi am considerat ca este eficient din punct de vedere economic, in loc sa construim noi structuri, noi birocratii, o alta companie de la zero, sa folosim in mod eficient vehiculele pe care deja le avem la dispozitie", a afirmat Grigorescu.

Acesta a precizat ca a comunicat reprezentantilor KMG International "aceasta decizie a noastra". Intrebat daca cum se poate merge mai departe, in conditiile in care memorandumul din 2013 se afla in atentia procurorilor DNA, Grigorescu a afirmat ca interesul Ministerului Energiei este sa se achite de "acele obligatii care decurg din legislatia in vigoare". Potrivit ministrului, obligatiile asumate nu au legatura cu investigatiile procurorilor.

  • NOTA SAPE a fost infiintata in 2014, inainte de privatizarea Electrica, prin divizarea societatii. SAPE a preluat pachetele minoritare ale statului in companiile privatizate de distributie si furnizare a energiei. De asemenea, a preluat toate drepturile si obligatiile Electrica nascute din contractele de privatizare, inclusiv litigiile aferente initiate de Electrica.

Victor Grigorescu nu a dorit sa comenteze acuzatiile lansate recent de Azamat Zhangulov, senior vicepresedinte al KMG International, intr-un interviu acordat EUToday.net, la adresa Guvernului Romaniei. Azamat Zhangulov a spus ca partea romana nu-si indeplineste obligatiile cuprinse in memorandum. De asemenea, a mai afirmat ca investigatiile procurorilor afecteaza afacerile grupului din Romania, amenintand chiar cu plecare din tara. "In primul rand, as vrea sa spun ca firmele noastre au o evolutie foarte buna, obtin profituri sanatoase, dar este un risc real sa fim fortati sa renuntam la prezenta noastra din tara, din cauza acestor investigatii", a afirmat Zhangulov, citat de Digi24.

Procurorii DNA au ridicat documente privind memorandumul de intelegere cu KazMunayGas, conform unor surse guvernamentale, potrivit EurActiv.ro. Dosarul a fost deschis in 2015, cand procurorii au inceput urmarirea penala in rem pentru trafic de influenta si luare de mita. Surse judiciare au declarat pentru EurActiv.ro ca Victor Ponta este printre cei vizati in dosar. Ponta a semnat, in ianuarie 2014, o hotarare de guvern prin care a fost adoptat memorandumul de intelegere cu kazahii care au cumparat Rompetrol, dupa ce Curtea Constitutionala s-a opus validarii prin lege a acestui memorandum, de fapt un contract comercial de stat.

De altfel, chiar Azamat Zhangulov, vicepresedinte al KMG International, a admis in luna mai 2016 ca s-ar putea ajunge la investigarea modului in care a fost incheiat, in februarie 2013, memorandumul privind Rompetrol Rafinare. "Exista aceasta posibilitatea ca ei (n.red. procurorii) sa investigheze situatia. Insa, in perioada in care a fost semnat memorandumul era o conducere, iar acum este alta. Insa era cu statul roman, s-au schimbat cativa ministri, dar nu a existat nicio premisa ca aceste intelegeri au fost frauduloase. Ne-am exprimat intentia de a plati 200 de milioane de euro, cu conditia de a constitui fondul de investitii (...) Schimbarile de ministri nu au ajutat acest lucru", a declarat Azamat Zhangulov, intrebat de jurnalisti in ce masura ar putea fi extinsa o ancheta deja demarata a procurorilor pana la verificarea modului in care a fost incheiat memorandumul dintre statul roman si grupul Rompetrol.

Afirmatia a fost facuta imediat dupa ce DIICOT a anuntat ca exista suspiciunea rezonabila ca in cursul anului 1998, mai multe persoane au constituit un grup infractional organizat transfrontalier, a carui activitate a culminat cu initierea, promovarea si adoptarea ordonantei de urgenta 118/2003 prin care obligatiunile bugetare restante pe care SC ROMPETROL RAFINARE SA le inregistra, de aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite in obligatiuni subscrise de catre Ministerul Finantelor Publice.

De memorandumul semnat in 2013 s-ar ocupa insa procurorii DNA.

Memorandumul cu Rompetrol a fost semnat de statul roman si grupul Rompetrol pe 15 februarie 2013, iar trei zile mai tarziu, pe 18 februarie, statul roman a renuntat la litigiile cu kazahii, prin care solicita plata datoriei de aproape 600 de milioane de dolari. Memorandumul prevedea, in primul rand, stingerea litigiilor. Un aspect care a ridicat intrebari a fost acela al datei la care a fost semnat memorandumul. Pe 18 februarie 2013, la Curtea de Apel Constanta urma sa aiba loc ultimul termen al litigiului dintre statul roman si kazahi. Insa in conditiile in care pe 15 februarie a fost semnat memorandumul, la termenul din 18 februarie, reprezentantii statului au anuntat ca vor suspendarea procesului. Potrivit informatiilor HotNews.ro, memorandumul a fost semnat intr-o dimineata, dupa o noapte de negocieri. Documentul a fost semnat de Gabriel Dumitrascu, din partea statului romana, prin OPSPI, si de Daniyar Berlibayev, presedinte al Consiliului de Administratie al Rompetrol Group.

Statul a renuntat la litigii doar in baza acelui memorandum, chiar daca acesta nu fusese aprobat inca de Guvern. Abia in ianuarie 2014, Guvernul a aprobat o hotarare prin care anulat datoria Rompetrol Group catre statul roman. Practic, Guvernul a aprobat un memorandum prin care statul roman accepta sa renunte, contra unor promisiuni, la litigiile in instanta prin care solicita actionarilor kazahi plata unei creante de 600 milioane de dolari. Pe scurt, memorandumul prevedea ca statul roman sa renunte la litigii, dupa care KazMunayGaz sa cumpere un pachet de actiuni de 26,69% detinut de statul roman, contra sumei de 200 de milioane de dolari, si infiintarea de catre Rompetrol Group a unui fond de investitii de 1 miliard de dolari. Timp de un an, Guvernul Ponta s-a luptat sa dea o forma legala memorandumului privind Rompetrol prin care statul renunta la recuperarea creantei de 600 milioane de dolari. Mai intai a incercat sa forteze Parlamentul sa voteze o lege, insa aceasta a fost contestata de fostul presedinte Traian Basescu la Curtea Constitutionala si, in cele din urma, a fost declarata neconstitutionala. Victor Ponta spunea adesea ca cei care contesta legalitatea unui astfel de demers se opun, de fapt, "unui mare proiect de investitii". In cele din urma, memorandumul a fost aprobat in ianuarie 2014 printr-o Hotarare de Guvern. De atunci, au trecut doi ani, iar singurul efect al memorandumului a fost ca Rompetrol a scapat de litigiile cu statul. Celelalte prevederi din memorandum nu au fost respectate pana acum: nici vanzarea de catre statul roman a unor actiuni contra 200 milioane de dolari, nici crearea unui fond de investitii de 1 miliard de dolari.