Haosul in managementul Complexului Energetic Oltenia continua. Dupa doar doua saptamani de la preluarea mandatului de director, Klaus Leiders, cetateanul german care a lucrat in domeniul minier in tari ca Rusia, Coreea de Nord si Rusia, si-a dat demisia de la CE Oltenia. Potrizit ziarului Pandurul, Leiders sustine ca va trebui sa plece la Londra deoarece trebuie sa preia un proiect personal. Totusi, Leiders doreste sa ramana aproape de CE Oltenia, dar din pozitia de consultant. De cateva luni, compania este condusa intr-un mod haotic, de manageri interimari, unii cu probleme penale si carora li s-a cerut demisia.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE Toate rubricile din declaratia de avere a lui Klaus Leiders sunt goale, iar in declaratia de interese mentioneaza doar ca este membru onorific al Academiei de Stiinte din Rusia, chiar daca in CV a trecut ca detine o firma in Germania. Vezi aici declaratiile de avere si de interese, dar si CV-ul.

Acestia nu au demisionat, fiind pastrati in continuare, continuand incertitudinea. Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, interimar la randul sau si cu o componenta incompleta, a cerut membrilor Directoratului companiei, la sfarsitul lunii iulie, sa-si prezinte demisiile. Doi dintre membrii directoratului, Daniel Antonie si Laurentiu Ciobotarica, sunt trimisi in judecata de DNA pentru abuz in serviciu. Unul singur din directorat, Adrian Mircea Teodorescu, a fost schimbat. In locul sau a venit o persoana cu un CV straniu, Klaus Leiders, cetatean german care a lucrat in Coreea de Nord, China si Rusia. Leiders si-a inceput activitatea pe 22 august.Ar fi trebuit sa-si inceapa activitatea pe 6 august, insa a venit cu doua saptamani mai tarziu, fiind numit de CS pe 15 iulie. Ministrul energiei Victor Grigorescu spune din cand in cand ca in curand vor fi numiti membri ai CS, conform OUG 109/2011 privind managementul corporativ, insa acest lucru intarzie sa se intample, chiar daca procedura de selectie a inceput la mijlocul lunii aprilie.

"Informatia potrivit careia am inaintat demisia mea catre CS este adevarata. Am venit in echipa de conducere a CE Oltenia deoarece imi place schimbarea si din convingerea ca pot ajuta compania sa revina pe linia profitabila. In data de luni, 5 septembrie 2016, am fost oficial informat ca proiectul meu privat a fost finantat si este necesara prezenta mea imediata la Londra pentru semnarea contractului si inceperea proiectului. La nivelul CE Oltenia exista un conflict de interese clasic si a trebuit sa iau aceasta decizie pentru a-mi urma proiectul privat. Dar, cred cu tarie ca soarta CE Oltenia poate fi schimbata in sens pozitiv, daca toate partile actioneaza in aceeasi directie. Din acest motiv am transmis catre CS ca doresc sa raman implicat in conducerea companiei dintr-o alta pozitie,consultant sau alta forma care se va decide. Viitorul angajatilor CE Oltenia este foarte important si sper ca solutiile constructive vor fi gasite in scurt timp", a spus Leiders, potrivit Pandurul.

Intre timp, situatia de la CE Oltenia se agraveaza, fiind inregistrata pe primul semestru o pierdere financiara de 138,2 milioane de lei. Spre deosebire de alti ani, a inceput sa acumuleze si datorii la stat, inregistrand 67 milioane de lei la sfarsitul primului semestru.

Complexul Energetic Oltenia (CEO) vinde de trei ani energie la preturi mult sub costurile de productie, potrivit unor documente care reprezinta planul de restructurare pana in 2020 si planul de disponibilizare pe 2016-2017, obtinute de HotNews.ro. Este o realitate bine cunoscuta la nivelul companiei, insa negata oficial. Aceasta societate de stat cu peste 15.000 de angajati se afla intr-o situatie dezastruoasa de trei ani si, in ciuda asigurarilor date de actualul Guvern ca lucrurile vor fi schimbate, merge din rau in mai rau. Este in continuare pe pierderi, datoriile se acumuleaza, iar din luna iulie este haos la nivel de management. Guvernul evita a ia masuri curajoase pentru a scoate compania de sub influenta grupurilor de interese locale, de teama ca ar putea provoca tensiuni la nivelul judetului Gorj. Iar planul de disponibilizare prevede masuri, insa pentru unele dintre ele nu sunt prezentate calcule exacte si termene de implementare.