"Domeniul energetic trebuie depolitizat". Acesta este mesajul ministrului energiei Victor Grigorescu, facand referire in mod explicit la intentia avocatului Remus Borza, acum membru ALDE, de a se ocupa de insolventa companiei Hidroserv, filiala de mentenanta a Hidroelectrica. "Sunt convins ca d-nul Remus Borza, care a ales o cariera politica, intelege ca e mai sanatos si mai cinstit ca atunci cand te implici politic sa eviti sa faci afaceri cu statul", a scris Victor Grigorescu pe Facebook.

Victor Vlad GrigorescuFoto: Hotnews

"Este vizibil unde am ajuns din cauza jocurilor politice si a intereselor conexe. Separarea apelor e necesara cu atat mai mult cu cat se traieste de cele mai multe ori din zvonistica bine tintita. Ultimul caz e situatia incerta din punct de vedere financiar de la Hidroserv. O posibila insolventa, daca s-ar pune problema, trebuie gestionata exclusiv pe principii economice de conducerea companiei. Zvonurile cum ca cel care va administra posibila insolventa este Remus Borza nu fac decat sa afecteze compania si procesul economic dificil prin care trece aceasta. Sunt convins ca d-nul Remus Borza, care a ales o cariera politica, intelege ca e mai sanatos si mai cinstit ca atunci cand te implici politic sa eviti sa faci afaceri cu statul. In ceea ce priveste Hidroserv, as vrea ca singurele interese care ii vor dicta alegerile sa fie propriile interese, impreuna cu cele ale actionarului Hidroelectrica", a transmis Victor Grigorescu.

Consiliul de Administratie al Hidroserv, filiala de mentenanta a Hidroelectrica, a decis zilele trecute demararea procesului de insolventa a companiei, fiind discutate chiar si nume de posibili administratori judiciari. Unul dintre acestia este Remus Borza, mai nou membru ALDE, care controleaza Euro Insol, si care s-a ocupat si de insolventa Hidroelectrica. Apare, insa, o problema: Din 2012 este administrator judiciar al UCM Resita, cel mai mare creditor al Hidroserv, fapt care l-ar putea pune pe Borza in conflict de interese. Contactat de HotNews.ro, Borza sustine ca la "Hidroserv ma duc pe zero bani" si ca asa ar rezolva conflictul de interese. Sau isi va depune mandatul de la UCM Resita, in cazul in care va fi confirmat administrator judiciar al Hidroserv.

Alte doua firme de insolventa luate in calcul pentru Hidroserv sunt Casa de Insolventa Transilvania si Casa de Insolventa BDO.

Reamintim ca Remus Borza a fost administrator judiciar al Hidroelectrica, care a iesit din insolveta in luna iunie. Acum, dupa trei luni, filiala sa Hidroserv se pregateste de insolventa. "Nu este o miza financiara. Hidroserv este puiul meu", a spus Borza, intrebat de ce s-ar duce administrator judiciar la Hidroserv, riscand un conflict de interese. Borza a mai spus ca UCM Resita este cel mai mare creditor, avand de recuperat 23 de milioane de lei de la Hidroserv. Celelalte firme ar avea de recuperat sume nesemnificative.

Borza sustine ca a mai incercat o data sa-si depuna mandatul de administrator judiciar de la UCM Resita, insa a fost obligat in instanta sa ramana. Borza mai spune ca pana acum nu a luat "niciun leu" nici de la UCM Resita. "Nu fac pentru bani", a adaugat Borza.

Precizam ca Remus Borza s-a inscris recent in ALDE. Mai mult, Remus Borza ar putea prelua chiar sefia ALDE Valcea, potrivit publicatiei valcene ramnicuvalceaweek.ro.