Rusia si alti producatori care nu fac parte din OPEC se vor alatura masurii privind reducerea productiei de titei, anuntata de organizatie, si isi vor diminua oferta cu 600.000 barili pe zi, informeaza agentia EFE, citata de Agerpres.

Aceasta decizie a fost anuntata marti de presedintele in exercitiu al Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Mohamed Bin Saleh al-Sada, la o conferinta de presa la Viena.

"Am placerea sa va anunt ca Rusia s-a angajat sa reduca productia cu 300.000 barili pe zi", a spus, la finalul celei de-a 171-a conferinte ministeriale a OPEC, Mohamed Bin Saleh al-Sada, care este si ministru al Energiei in Qatar.

Reducerea ofertei, care va trebui parafata la o reuniune ce va avea loc pe 9 decembrie, la Doha - desi, a spus el, ar putea fi luate in considerare si alte orase pentru reuniune - va fi astfel de 1,8 milioane barili pe zi.

OPEC a decis marti, la Viena, sa-si reduca productia de petrol pana la 32,5 milioane barili pe zi, incepand de la 1 ianuarie 2017, ceea ce inseamna cu 1,2 milioane barili pe zi mai putin fata de octombrie.

"Multe tari (producatori non OPEC) sunt dispuse sa-si reduca productia si 600.000 barili credem ca este o cifra mai mult decat realista. Rusia isi va asuma o diminuare cu 300.000 barili pe zi", a precizat ministrul din Qatar.

"Asa cum stiti, Rusia a sprijinit decizia noastra. Pozitia sa era de inghetare a productiei, dar a spus ca se angajeaza sa faca mai mult decat atat", a presedintele OPEC.

La randul sau, ministrul venezuelean al Petrolului, Eulogio del Pino, a mentionat cooperarea dintre OPEC si alti mari producatori din afara cartelului.

"Rusia a anuntat o reducere de 300.000 barili pe zi. Ne asteptam din partea tarilor non OPEC la o reducere totala de 600.000 barili pe zi. Va fi semnata saptamana viitoare, pe 9 decembrie", a declarat oficialul venezuelean.