UPDATE Transgaz acuza partea bulgara ca nu respecta intelegerile convenite pentru interconectorul de gaze Giurgiu- Ruse

de CP     HotNews.ro
Marţi, 13 decembrie 2016, 14:10 Economie | Energie

Transgaz
Foto: Transgaz
Compania nationala de transport al gazelor Transgaz transmite, printr-un comunicat de presa, ca a propus operatorului bulgar Bulgartransgaz o capacitate de transport gaze pe directia Romania- Bulagria de 40.000 metri cubi/ora, in timp ce partenerul din tara vecina, contrar celor convenite anterior, vrea o capacitate de doar 6.000 metri cubi/ora. Aceste precizari sunt facute dupa ce ministrului bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, a spus ca fluxul de gaze prin interconectorul dintre Bulgaria si Romania va fi amanat pana in 2019, din cauza lipsei unei statii de compresoare pe partea romaneasca a Dunarii.

Fluxul de gaze prin interconectorul Giurgiu-Ruse, dintre Romania si Bulgaria, nu va fi autorizat complet in urmatorii doi ani, a afirmat vineri ministrului bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, potrivit publicatiei bulgare Novinite, citate de Agerpres. Lipsa unei statii de compresoare pe partea romaneasca a Dunarii (care reprezinta granita naturala dintre cele doua state) intarzie fluxul zilnic de gaze din Romania in Bulgaria. Autoritatile romane au dat asigurari Sofiei si Bruxelles-ului ca vor accelera lucrarile, a declarat Petkova in Parlamentul de la Sofia. Bulgaria ar putea primi zilnic pana la patru milioane metri cubi de gaze in eventualitatea unei crize, a explicat oficialul bulgar.

In schimb, Transgaz vorbeste de neintelegeri legate de capacitatea de transport. "Este important de precizat faptul ca, in cadrul discutiilor care se deruleaza cu operatorul bulgar de transport, Bulgartransgaz, in vederea incheierii unui acord de interconectare, pentru perioada intermediara Transgaz a propus o capacitate de transport pe directia Romania- Bulgaria de 40.000 mc/ora in conditii de fluxuri ferme pe perioada de iarna, in vreme ce, partenerul bulgar, contrar celor convenite anterior, a propus o capacitate de preluare de doar 6.000 mc/ora. Demersurile Transgaz prezentate mai sus evidentiaza faptul ca, actionand cu buna credinta si in consens cu cerintele unei piete integrate, Transgaz acorda atentie deosebita obligatiilor ce ii revin in proiectul bidirectionalitatii Romania-Bulgaria si isi exprima convingerea ca prin eforturi conjugate va reusi impreuna cu partenerul Bulgartransgaz EAD, materializarea obiectivelor asumate prin documentele bilaterale incheiate in acest sens", a aratat Transgaz printr-un comunicat de presa.

UPDATE Transgaz sustine printr-un drept la replica transmis HotNews.ro ca nu acuza pe nimeni, ci a adus anumite clarificari asupra unor informatii aparute recent in presa. "Demersurile Transgaz prezentate in comunicat evidentiaza faptul ca, actionand cu buna credinta si in consens cu cerintele unei piete integrate, Transgaz isi exprima convingerea ca prin eforturi conjugate va reusi impreuna cu partenerul Bulgartransgaz EAD, materializarea obiectivelor asumate prin documentele bilaterale incheiate in acest sens. Comunicatul subliniaza faptul ca Transgaz intelege sa-si respecte anagajamentele asumate in acordurile si memorandumurile bilaterale, precum si in contractele de finantare europeana. Buna colaborare cu partenerii externi este o conditie esentiala in realizarea unor proiecte de amploarea interconectorului de gaze si BRUA", se arata in precizarea transmisa HotNews.ro.

Acesta mai arata ca in calitate de operatori de sisteme adiacente de transport gaze naturale, Transgaz si Bulgartransgaz EAD au convenit in 2009, in baza unui Memorandum de Intelegere, sa realizeze o interconectarea bidirectionala intre sistemele de transport gaze naturale din Romania si Bulgaria pentru acoperirea situatiilor de criza si pentru intensificarea relatiei de parteneriat si solidaritate intre cele doua companii. Ulterior, partile au luat in considerare si posibilitatea operarii viitorului interconector in conditii comerciale iar in anul 2011, Transgaz, impreuna cu Bulgartransgaz, si-a asumat implementarea unei interconectari bidirectionale functionale, luand in considerare necesitatile sistemului de transport al partenerului bulgar in ceea ce priveste presiunile de preluare a gazelor naturale in regim reverse flow, chiar daca Sistemul National de Transport Gaze Naturale din Romania (SNT) in zonele de frontiera, este operat la presiuni mai scazute. In acest sens, pentru a asigura inter alia parametrii maximali de operare ai interconectarii precum si un nivel ridicat de interconectivitate si flexibilitate al SNT, Transgaz s-a angajat sa implementeze etapizat proiectul "Dezvoltarea pe teritoriul Romaniei a Sistemului National de Transport Gaze Naturale pe Coridorul Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria (BRUA)", acesta urmand a se finaliza in decembrie 2019.  

Potrivit comunicatului, dupa implementarea fazei 1 a proiectului BRUA, Transgaz va putea asigura, in Punctul de Interconectare Ruse/Giurgiu, parametrii maximali de presiune ai Interconectarii, in conformitate cu documentele bilaterale convenite. Pe de alta parte, pentru a urgenta posibilitatea utilizarii Interconectarii Bulgaria-Romania in regim reverse-flow, la potential maxim, Transgaz va intreprinde demersurile necesare in vederea prioritazarii lucrarilor de construire a Statiei de Comprimare Podisor.

Mai mult decat atat, pana la finalizarea proiectului BRUA, pentru a permite functionarea in regim bidirectional a interconectarii Giurgiu-Ruse imediat dupa punerea sa in functiune, chiar si la parametri minimali, Transgaz a luat masurile necesare in vederea asigurarii, in regim sezonier (perioada de iarna), a unei surse externe de presiune localizata la o distanta de aproximativ 265 km de Giurgiu, prin intermediul careia presiunea  in zona de frontiera va creste la 30 bari- ceea ce, in conformitate cu parametrii tehnologici conveniti ar trebui sa asigure partenerilor bulgari posibilitatea de preluare a unor fluxuri de pana la 0,8 mld.mc/an, se mai precizeaza in comunicat.

In 4 noiembrie 2016 a fost finalizata tragerea pe sub Dunare a conductei de rezerva DN 500 in lungime de 2100 metri, iar pana la finalul lunii se va finaliza si punerea in functiune. Interconectorul Romania-Bulgaria a fost finantat cu fonduri europene in valoare de 23 milioane euro, din care 10 milioane euro alocate lucrarilor de pe malul romanesc si 13 milioane euro pentru partea bulgara.

Lucrarile s-au derulat in baza contractului de executie semnat impreuna cu Inspet SA Lider si SC Habau PPS Asociat.

In contractul de finantare si in contractul de executie, termenul de finalizare al lucrarilor este 31 decembrie.

Transgaz a aratat in luna noiembrie ca au fost create conditiile tehnice pentru asigurarea exportului de gaze naturale din Romania spre Bulgaria. Statiile de reglare masurare ( SRM-urile) atat la noi cat si pe partea bulgara au fost construite si receptionate, astfel incat, dupa semnarea Acordului de Interconectare si aprobarea metodologiei de rezevare de capacitate, se pot efectua activitati de import si export.

Subtraversarea efectiva a Dunarii la Comasca a inceput inca din 25 septembrie 2016, cand a avut loc tragerea conductei principale prin forajul executat pe sub Dunare. Lucrarile de subtraversare inseamna in fapt conectarea sistemului de transport gaze naturale dintre Romania si Bulgaria. In acelasi timp, statia de Masurare a Gazelor Giurgiu permite circulatia gazelor in ambele sensuri, curgere bidirectionala care a fost dimensionata la un debit maxim de 1,5 miliarde mc/an in ambele sensuri, se arata intr-un comunicat de presa al Transgaz.

Din Statia de Masurare a Gazelor Giurgiu, gazele sunt transportate prin conducte DN 500mm, in lungime de 5,1 km pana de la grupul de robinete Comasca (Romania). Lungimea efectiva a subtraversarii este de 2,1 km de la grupul de robinete Comasca pana la grupul similar de la Marten (Bulgaria).


Citeste mai multe despre   




















Jurnal din Israel

FOTOGALERIE Israel pe repede inainte: kit de informatii pentru o calatorie reusita

De la nord la sud, Israelul are putin peste 400 de kilometri, iar de la est la vest, putin peste 100. E printre putinele tari ale lumii in care, in aceeasi zi, poti face si baie in mare si ski la munte. E taramul miracolelor si al sperantelor, tara sfanta a pelerinilor, teritoriu complet liber si dezinhibat pentru hedonistii de pretutindeni. Ca vrei sa te regasesti spiritual sau ca vrei sa gasesti energia unor petreceri fantastice, mergi in Israel. O sa capeti ce cauti si, uneori, chiar mai mult decat atat.

2500 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică