Un proiect de Ordonanta de Urgenta mult discutat in domeniul energiei regenerabile ar putea fi aprobat de Guvern, pe ultima suta de metri, in sedinta de joi. Ministerul Energiei intentioneaza sa puna pe ordinea de zi acest proiect, fiind asteptate toate avizele necesare, a confirmat pentru HotNews.ro institutia. In cazul in care nu ar fi aprobat acest proiect, piata ar fi invadata, incepand cu 1 aprilie, de milioane de certificate verzi amanate inca din 2013, iar in conditiile in care acestea au o valabilitate de doar un an, producatorii se vor grabi sa scape de ele in orice conditii.

Energie eolianaFoto: Flickr

Proiectul de Ordonanta de Urgenta a fost elaborat inca din octombrie anul trecut, insa nici pana in prezent nu a fost aprobat, chiar daca exista si un aviz pozitiv al Comisiei Europene.

Proiectul prevede printre altele modificarea duratei de valabilitate a CV, care va fi de la data emiterii certificatului pana la data de 31 decembrie 2031, fata de 12 luni, cum este in prezent. Prin modificarea propusa va ramane un numar de certificate netranzactionate, surplusul de CV putand fi vandut pe toata perioada de functionare a schemei de sprijin la un pret estimat scazut, se arata in nota de fundamentare a proiectului.

Potrivit OUG 57/2013, care modifica Legea 220/2008 privind promovarea energiei regenerabile, de pe 1 iulie 2013 pana pe 31 martie 2017, s-a amanat tranzactionarea unui numar de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs si livrat de producatorii de energie electrica din surse regenerabile.

Acelasi act normativ prevde ca recuperarea certificatelor verzi amanate conform prevederilor alin. (21) se va face incepand cu 1 aprilie 2017. Insa, certificatele verzi au o valabilitate de doar un an, ceea ce face imposibila absorbtia acestora. Aceasta in conditiile in care exista deja surplus de certificate verzi pe piata. In cazul in care nu s-ar aproba proiectul de OUG, surplusul ar putea creste si mai mult. Producatorii ar face tot ce le sta in putinta sa vanda aceste certificate, oferindu-le inclusiv la pachet cu energie foarte ieftina, cu discounturi mari. Daca pretul energiei ar scadea foarte mult, printre cei afectati ar putea fi producatorii de energie termo, cei care produc cel mai scump. Ar putea fi afectati si producatorii mici de energie regenerabila care nu ar putea concura cu cei mari, oferind la fel ca ei pachete mari de energie ieftina. Practic, s-ar putea produce falimente in lant, potrivit specialistilor in domeniu.

"Neadoptarea masurilor imediate, asa cum sunt reglementate prin prezenta ordonanta de urgenta, ar genera disfunctionalitati majore cu efecte negative asupra desfasurarii activitatii producatorilor de energie electrica din surse regenerabile, existand riscul de a fi afectata atingerea tintei Romaniei prin inchiderea unor unitati de producere", se arata si in nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Pe de alta parte, autoritatile au ezitat sa ia o decizie in sensul adoptarii OUG de teama ca pretul energiei la consumatorul final ar putea creste. In nota de fundamentare scrie ca pentru anul 2017 este estimat un impact de 47 lei/MWh, comparativ cu 42 lei/MWh in 2016.

Principalele schimbari prevazute in proiectul de OUG

  • instituirea obligatiei anuale de achizitie a unui numar constant de CV pe o perioada de 15 ani, incepand din anul 2017, denumita cantitate statica de CV. Conform estimarilor, la acest moment aceasta este de 17.257.720 CV;
  • revizuirea o data la 2 ani a cantitatii statice de CV care se preia in piata. Prin definitie propunerea de fata se bazeaza pe estimarea numarului total de CV care vor fi emise si/sau reinserate pe o perioada de 15 ani. Fiind o estimare pe o durata lunga de timp, este necesar ca periodic aceasta sa fie revizuita o data la doi ani.
  • modificarea doar a modului de calcul al cotei, tinand cont de cantitatea statica de CV si consumul final de energie electrica, pastrandu-se obligatia de cota anuala de CV pentru furnizori, inclusiv regularizarea acesteia la inceputul anului urmator;
  • modificarea duratei de valabilitate a CV, care va fi de la data emiterii certificatului pana la data de 31 decembrie 2031, fata de 12 luni, cum este in prezent. Prin modificarea propusa va ramane un numar de certificate netranzactionate, surplusul de CV putand fi vandut pe toata perioada de functionare a schemei de sprijin la un pret estimat scazut.
  • extinderea perioadei de amanare, pana la data de 31 decembrie 2017, pentru tehnologiile eoliene si micro-hidro si extinderea perioadei de amanare, pana la data de 31 decembrie 2024, pentru tehnologiile solare. Amanarea tranzactionarii certificatelor verzi este necesara pentru a asigura un grad mai bun de vanzare a CV participantilor la piata. Pentru tehnologiile bazate pe energie fotovoltaica, termenul de amanare este pana in 2024 deoarece analizand rata interna de rentabilitate putem observa faptul ca exista o discrepanta majora intre IRR-ul producatorilor SRE. Cea mai mare diferenta poate fi observata in anul 2013, an al carui raport de supracompensare a dus la diminuarea numarului de certificate pentru producatorii ce aveau sa isi obtina acreditarea in perioada 2014-2016.
  • marirea perioadei de reinsertie pentru producatorii din surse eoliene si hidro la 8 ani, incepand de la data de 1 ianuarie 2018 pana in anul 2025, reinsertia fiind facuta in transe lunare egale;
  • marirea perioadei de reinsertie pentru producatorii de energie fotovoltaica la 6 ani, incepand de la data de 1 ianuarie 2025 pana la data de 31 decembrie 2030, reinsertia fiind facuta in transe lunare egale;
  • Perioadele de reinsertie pentru toate tehnologiile au fost marite pentru a asigura o introducere liniara a CV, in scopul reducerii  impactului la consumatorul final si protejarii pietei de certificate verzi.
  • CV va capata valoare in momentul tranzactionarii si nu la momentul emiterii, acesta nereprezentand un instrument financiar. Aceasta masura este menita pentru a schimba modul in care CV sunt inregistrate contabil, cu atat mai mult cu cat in modificarea propusa este posibil ca un CV sa fie instrainat la cativa ani de la momentul emiterii/reinserarii. In prezent, CV sunt recunoscute ca venit inainte de tranzactionare, fapt ce poate conduce la dificultati ale fluxului de numerar pentru producator.
  • interzicerea tranzactionarilor repetate ale CV, cu exceptii pentru cazurile cu deficit de CV la producator. Aceasta masura se impune intrucat masura de ajutor de stat instituita prin Legea nr. 220/2008 cu completarile si modificarile ulterioare, vizeaza producatorii de E-SRE si nu posibilele speculatii in piata de CV.
  • introducerea obligativitatii furnizorului de a nu factura consumatorilor finali, in momentul regularizarii, un pret mai mare al CV decat pretul mediu ponderat al tranzactiilor din piata centralizata a CV din anul anterior. Prin aceasta prevedere se doreste limitarea impactului in factura consumatorului.
  • modificarea pretului minim si maxim de tranzactionare al CV, astfel incat modificarile din prezentul act normativ sa nu conduca la o crestere semnificativa a impactului la consumator.
  • reducerea penalitatii pentru neindeplinirea cotei la valoarea de 70 Euro/CV  intrucat a fost diminuata valoarea pretului maxim al CV.
  • introducerea unei prevederi prin care se va asigura un efort maxim in factura consumatorului de 11,1 Euro/MWh.  Pentru a asigura mentinerea acestui efort se propune ca la momentul regularizarii cotei de achizitie de CV sa se aiba in vedere ca impactul in factura sa nu fie mai mare de 11,1 Euro/MWh consumat. Astfel, in masura in care la regularizare, ANRE constata ca impactul la consumatorul final este mai mare decat pragul maxim mentionat, autoritatea recalculeaza cota in sensul diminuarii acesteia, iar numarul de CV ce constituie obligatia de achizitie a furnizorului se va recalcula conform noii cote diminuate. Aceasta masura, impreuna cu cea de modificare a pretului minim si maxim, vor limita aparitia tranzactionarii la pretul maxim al CV, diminuand posibilitatea cresterii efortului la consumatorul final.

Producatorii de energie electrica din surse regenerabile vand certificatele verzi catre furnizorii consumatorilor finali de energie electrica, acestia din urma fiind obligati ca in fiecare an sa achizitioneze un numar de certificate verzi calculat in functie de cota stabilita de ANRE aplicata la energia electrica furnizata. Ulterior, furnizorii includ in factura emisa consumatorilor finali contravaloarea certificatelor verzi conform cotei.Tranzactionarea certificatelor verzi este independenta de tranzactionarea energiei electrice, care se realizeaza prin mecanisme de piata, pe piata de energie electrica. Acest mecanism de sprijin a condus in cativa ani la cresterea accentuata a investitiilor in capacitati noi de producere a energiei regenerabile.