Parlamentul a aprobat impunerea unui impozit mai mare din veniturile companiilor petroliere, pentru preturile de peste 85 lei/MWh la gaze

de CP     HotNews.ro
Marţi, 13 iunie 2017, 16:34 Economie | Energie

Conducte de gaze
Foto: AGERPRES
Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, a adoptat marti, cu majoritate de voturi, Legea pentru aprobarea OG 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor la gaze. Un amendament votat prevede un impozit mai mare pentru preturi mai mari de 85 lei/MWh. Astfel, pentru preturile sub 85 lei/MWh, impozitul ramane la 60%, asa cum este prevazut de catre OG 7/2013, iar pentru preturile de peste 85 lei/MWh, impozitul va fi de 80% din veniturile suplimentare. Companiile petroliere se declara nemultumite de forma in care a fost adoptata aceasta lege.

Impozitul datorat asupra veniturilor suplimentare este de 60% din veniturile suplimentare, din care se deduc redeventele aferente acestor venituri, precum si investitii de dezvoltare si extindere a zacamintelor existente, explorarea si dezvoltarea de noi zone de productie, se arata in raportul comun al comisiei pentr buget si al comisiei pentru industrii. Vezi aici documentul.

Dupa adoptarea acestei legi, Asociatia Romana a Companiilor de Explorare si Productie Petroliera (ROPEPCA) a transmis printr-un comunicat de presa ca priveste cu "mare ingrijorare recentele amendamente din Parlament cu scopul modificarii cadrului in care opereaza industria de petroliera, ce vizeaza majorarea cotei de impozitare de la 60% la 80% pentru preturile peste 85 lei/ MWh si permanentizarea unui impozit temporar prevazut de OUG 99/2016 si care au fost aprobate si votate de Camera Deputatilor la data de 13.06.2017".

ROPEPCA sustine ca prin aplicarea impozitarii suplimentare exclusiv la productia interna, aceasta va fi defavorizata in raport cu sursele din import. "Liberalizarea pretului gazelor naturale nu este un fenomen care sa justifice o taxa aditionala, ci reprezinta implementarea unui obiectiv asumat de Romania la nivel european pentru a trece la o stare de normalitate pentru o piata libera si intr-un context de piata europeana unica. In plus, majorarea cotei nu este justificata in raport cu nivelul actual de impozitare a industriei in Romania. Conform unui recent studiu Deloitte, in timp ce rata medie efectiva a redeventelor si a altor impozite similare raportate la venituri a crescut in Romania de la 15% in 2014 la 17,5% in 2016, media impozitarii in Europa (exclusiv zacamantul Groeningen din Olanda care are un regim fiscal special) a scazut de la 9,3% in 2014 la 7,9% in 2015", se arata in comunicatul ROPEPCA.


Citeste mai multe despre   






















1381 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    si ce face statul cu banii aia mai multi (Marţi, 13 iunie 2017, 16:50)

    moka [utilizator]

    ni-i distribuie noua inapoi proportional cu factura de gaze a fiecaruia?
    sau acopera gaurile generate de programul de guvernare KAMIKAZE sau le da banii inapoi companiilor cand pretul scade sub 70 lei pe MW?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică