Compania nationala de transport al gazelor Transgaz ar putea participaCompa la procesul de privatizare a Vestmoldtransgaz, compania din R. Moldova care gestioneaza gazoductul Iasi-Ungheni, potrivit unor surse din sectorul energetic. Compania Vestmoldtransgaz a fost scoasa la privatizare de Guvernul Republicii Moldova, la un pret de 180 de milioane de euro si cu conditia investirii a 93 de milioane de euro in urmatorii 2 ani, potrivit Radio Chisinau.

Conducta Iasi-UngheniFoto: AGERPRES

Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a anuntat, luni, dupa o intalnire a coalitiei PSD - ALDE, ca s-a discutat despre o implicare a unei companii de stat romanesti in achizitionarea unei companii de energie din Republica Moldova. "Are sustinerea si suportul nostru politic, pentru ca este o masura si economica buna si strategica pentru Romania si nu numai", a spus Dragnea.

Analistii economici din Republica Moldova, citati de Radio Chisinau, spun ca decizia a fost luata pentru a accelera lucrarile de extindere a conductei spre Chisinau, pentru ca aceasta sa poata fi utilizata la un potential mai mare.

"Gazoductul va fi extins pana la Chisinau si atunci, daca va deveni o alternativa fezabila, apare necesitatea de operare nu cu statul proprietar al acestui gazoduct, ci a unei companii care are experienta in acest domeniu. Sunt mai multe speculatii ca o anumita companie din Romania ar fi interesata de procurarea acestui pachet si ca ar fi existat intelegeri prealabile. Oricum, privatizarea ar fi fost inevitabila la o etapa anumita", a declarat Roman Chirca, citat de Radio Chisinau.

"Din cele discutate cu reprezentanti ai statului pare a fi o decizie luata pentru a accelera realizarea proiectului de constructie a gazoductului Iasi-Ungheni pana la Chisinau. Motivul invocat de ei este faptul ca potrivit procedurilor actuale, procesele de constructie ar putea sa se extinda si atunci un investitor privat ar putea realiza constructia mai rapid", a declarat Ion Preasca.

Guvernul Republicii Moldova, prin Agentia Proprietatii Publice (APP), va organiza in noiembrie-decembrie 2017 o runda de privatizare a activelor statului, printre companiile scoase la vanzare fiind Vestmoldtransgaz, creata in anul 2014 pentru a gestiona reteaua de transport gaze Iasi-Ungheni si de a presta servicii de transport al gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova, informeaza publicatia Unimedia.info, care citeaza Mold-street. Potrivit jurnalistilor moldoveni, conditiile par fi potrivite pentru compania romaneasca Transgaz, care isi deschide reprezentanta la Chisinau si care se ocupa in prezent de proiectul de interconexiune a sistemelor de gaze naturale dintre Romania si Republica Moldova.

Noul gazoduct va finaliza conectarea sistemelor de transport de gaze din Romania si Republica Moldova, fiind o continuitate a primei parti de conexiune Iasi - Ungheni, data in exploatare in 2014.

Jurnalistii de la Mold-street amintesc ca, Uniunea Europeana, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Banca Europeana de Investitii (BEI) ofera un pachet de finantare de 92 milioane de euro pentru construirea gazoductului pe directia Ungheni - Chisinau. BEI si BERD acorda cate un imprumut de 41 milioane euro fiecare, iar UE - un grant de 10 milioane euro.