Ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat vineri intr-o vizita la Sucursala Electrocentrale Isalnita a Complexul Energetic Oltenia, a declarat ca ministerul doreste revitalizarea activitatii miniere prin investitii "importante", mai ales in schimbarea tehnologiei de extractie, transmita Agerpres.

Ministrul a mai afirmat ca in afara programului de inchidere a minelor deja stabilit nu se mai inchide vreo mina. Toma Petcu a mentionat ca a fost intocmit un plan de reorganizare si revitalizare a mineritului in Valea Jiului si la Mintia si Paroseni.

"Ne-am axat in aceasta perioada si am reusit impreuna cu domnul secretar de stat Visan sa punem pe masa premierului un plan de reorganizare si revitalizare a activitatii de minerit in Valea Jiului, dar si in zona de productie pentru Mintia si Paroseni. (...) In afara de ceea s-a stabilit prin programul de inchidere, nu stabilim sa inchidem nicio mina, ba din contra, printr-un program pe care l-a scris dl. Visan impreuna cu toata echipa de specialisti de la Ministerul Energiei, dar si specialisti de la INSEMEX si Universitatea din Petrosani, dorim sa revitalizam aceasta activitate miniera, printr-o investitie foarte importanta in zona de minerit si mai ales in schimbarea tehnologiei de extractie", a declarat Petcu.

Ministrul Energiei a vizitat vineri Sucursala Electrocentrale Isalnita a Complexul Energetic Oltenia, unde a fost realizata o investitie in valoare de 25 de milioane de lei, pentru modernizarea blocului energetic numarul 7.