Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu a decis să trimită Corpul de Control al Ministrului într-o misiune de inspecție la Complexul Energetic Hunedoara și la Termocentrala Mintia. Ministrul spune că are suspiciuni asupra unor aspecte pe care vrea să le elucideze și să afle de ce managementul companiei nu a reușit să gestioneze normal plata salariilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

“Sunt mai multe aspecte asupra cărora am suspiciuni și pe care le doresc elucidate pe deplin, aspecte deosebit de importante pentru bunul mers al economiei și al sistemului energetic național. Doresc o verificare amplă în legătură cu situația producerii energiei electrice, cu aprovizionarea cu cărbune și în legătură cu stocurile existente, mai ales că am intrat din plin în sezonul rece. Totodată, vreau să văd cum au fost respectate regulile privind oganizarea și funcționarea celor două entități, cum s-au respectat procedurile de achiziții și care este gradul de realizare al investițiilor aprobate”, a declarat Ministrul Economiei.

În același timp, Virgil Popescu a arătat că dorește să afle motivele pentru care o parte din angajați nu și-au primit salariile la timp.

“Sunt foarte interesat să aflu de ce managementul Complexului Energetic Hunedoara nu a reușit să gestioneze așa cum este normal plata salariilor. Vreau să transmit un mesaj ferm către angajații CEH: ei trebuie să știe că nu vor avea probleme cu plata salariilor, iar cauzele care au dus la acest incident nefericit și regretabil trebuie remediate, pentru ca situații de acest gen să fie evitate în toată industria”, a mai afirmat Virgil Popescu.