Compania Petrom impreuna cu OMV Future Energy Fund va analiza mai multe proiecte privind producerea de energie electrica din surse regenerabile si unele investitii pentru eficienta energetica, relateaza Mediafax. Suma necesara pentru sustinerea acestor proiecte este de peste 2,3 milioane euro in perioada 2008-2009.

"Avind la baza modelul OMV Future Energy Fund, Petrom a format un grup de lucru cu rolul de a identifica astfel de proiecte, potentiali parteneri, modalitati de finantare si sa sprijine implementarea acestor proiecte in cadrul companiei", se arata intr-un comunicat al Petrom, remis, miercuri, Bursei de Valori Bucuresti.

Compania anunta ca in acest an au fost identificate mai multe proiecte care necesita in anii 2008-2009 un buget de peste 2,3 milioane de euro. Proiectele se refera la producerea de energie electrica folosind zacamintele depletate de titei si gaze, dupa evaluarea potentialului geotermal, producerea de biogaz din biomasa, evaluarea pietei in vederea dezvoltarii de proiecte pe energie eoliana, utilizarea nanotehnologiei pentru crestere eficientei energetice, separarea bioxidului de carbon din productia de gaze si reinjectarea acestuia in zacamint, in vederea cresterii factorului de recuperare a titeiului, si optimizarea energetica a viitorului sediu al rafinariei Petrobrazi.

"Studiile se vor incheia in 2009, iar pe baza lor vom decide oportunitatea de a investi. inca nu am stabilit un target privind productia de energie din surse regenerabile", a declarat, miercuri, Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom, intr-o conferinta de presa.

La rafinaria Petrobrazi, Petrom va construi o contrala electrica pe gaze, proiectul fiind gestionat de General Electric si Metka (Grecia), relateaza Mediafax.

Prin valorificarea complementaritatii gazelor naturale si a energiei electrice si prin dezvoltarea de proiecte in domeniul energiei regenerabile, Petrom va face tranzitia, pe termen mediu, de la o companie de titei si gaze la o companie de energie, se precizeaza in comunicat.

"Nu putem spune ca rezervele de energie ale Rominiei pot sa asigure autosuficienta tarii, asa cum unii specialisti au afirmat ca Romania este candidata la autosuficienta energetica", a spus Gheorghe.

In Romania cererea de energie finala este estimata sa creasca cu circa 46% pina in 2020 fata de 2005, in timp ce rata dependentei de importuri va urca de la 27% in 2005 la aproape 50% in 2020.

Rezervele limitate de titei si gaze ale Rominiei vor mai putea asigura cererea inca 14 ani, respectiv 15 ani, la o rata a productiei de 5,2 milioane tone titei anual si 12,5 miliarde metri cubi de gaze pe an.

in privinta carbunelui, rezervele actuale pot sustine cererea inca 229 de ani, iar uraniul inca 85 de ani, potrivit datelor Petrom.

"Vrem sa facem bani din enegiile alternative, actionarii asteapta profit. Este si un criteriu social, respectiv crearea de locuri de munca, si unul privind protectia mediului", a spus Dorothea Sulzbacher, director in OMV Future Energy Fund.

Pentru dezvoltarea acestor proiecte Petrom are in vedere colaborarea cu universitati si institute de cercetare. Astfel, Petrom a incheiat un parteneriat cu Universitatea Oradea, pentru evaluarea posibilitatilor de productie a caldurii si electricitatii in zacaminte epuizate aflate in apropierea localitatilor.

"Estimarile indica faptul ca 13.000 locuinte ar putea fi incalzite in Romania cu energie geotermala", a spus Sorana Baciu, director de dezvoltare corporativa si responsabil cu relatia cu investitorii din Petrom.

Pentru sustinerea productiei de petol si gaze Petom va investi in 2008-2010 suma de 950 milioane euro, din care 150 milioane euro pentru explorari, ceea ce va permite continuarea productiei de petrol si gaze si dupa 2040. Petrom estimeaza si o usoara crestere a productiei de petrol in acest an.

Petrom vizeaza si extinderea activitatilor de explorare si productie in regiune si cresterea capacitatilor de stocare a gazelor, precum si accesul la piete externe de gaze, in contextul constructiei gazoductului Nabucco.

Petrom a fost preluat in 2004 de grupul austriac OMV, care detine 51% din capital. Printre actionari se mai regasesc, statul, prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, si Fondul Proprietatea fiecare cu putin peste 20% din titluri.

Compania estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 11,97 miliarde lei, cu 2,5% mai redusa decit nivelul de 12,284 miliarde lei inregistrat in 2007, si un profit net de 2,422 miliarde lei, in crestere cu circa 36% fata de cistigul de 1,778 miliarde lei raportat la finele anului trecut.