Compania petroliera Petrom ar putea afisa o crestere de 85% a profitului net in al doilea trimestru al acestui an, la 935 milioane lei (413 milioane dolari), ca urmare a scumpirii titeiului, estimează analistii care au participat la un sondaj Reuters.

Estimarile analistilor pentru profitul net din al doilea trimestru au fost cuprinse intre 651 milioane lei si 1,38 miliarde lei, media fiind de 935 milioane lei, potrivit Reuters, citat de NewsIn.

In al doilea trimestru al anului trecut, Petrom obtinuse un profit net de 506 milioane lei, la o cifra de afaceri de 2,677 miliarde lei. Pentru primul trimestru al acestui an, compania a afisat un profit net de 977 milioane lei si o cifra de afaceri de 3,719 miliarde lei.

Media estimarilor pentru cifra de afaceri a Petrom din al doilea trimestru este de 4,05 miliarde lei.

Analistii spun ca efectul cresterii pretului petrolului, care a atins noi niveluri record in al doilea trimestru, va fi partial anulat de aprecierea leului fata de dolar si de platile de prime catre angajati.

Compania Petrom, controlată de grupul austriac OMV, a produs anul trecut 89.000 de barili echivalent petrol (bep)/zi in Romania si 5.000 bep/zi in zona Marii Caspice. Costurile de productie ale Petrom au fost in primul trimestru al acestui an de 17,8 dolari/bep.

Petrom a vandut anul trecut 5,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale si energie.

Petrom si-a planificat cheltuieli anuale de capital de 1,5 miliarde euro pina in 2010, pentru extinderea si modernizarea activitatilor.

In 2007, Petrom a raportat o cifra de afaceri de 3, 683 miliarde euro, iar castigurile inainte de dobanzi, taxe, deprecieri si amortizari (EBITDA) au fost de 933 milioane euro.

OMV detine pachetul majoritar de actiuni al Petrom, de 51,011%, in timp ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are 20,64% din capital, Fondul Proprietatea SA detine 20,11%, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare - 2,026%, iar 6,214% din titluri apartin actionarilor minoritari.

Petrom isi va publica rezultatele financiare din al doilea trimestru in 6 august.